Extras din licență
Capitolul I
Standardizarea Internaţională în domeniul Managementului Calităţii
Standardizarea reprezintă activitate de elaborare şi implementare a unor documente de referinţă (standarde), conţinând soluţii ale problemelor tehnice şi comerciale, referitoare la procese şi la rezultatele acestora, având un caracter repetitiv în relaţiile dintre partenerii economici, ştiinţifici, tehnici şi sociali. Scopul principal al standardizării reprezintă facilitatea desfacerii normale a activităţilor în toate domeniile economiei, atât pe plan mondial, cât şi la nivel regional şi internaţional.
In opinia lui E. Wurster : „ Standardizarea urmăreşte eliberarea omului de munca de rutină, care reprezintă un abuz la adresa capacităţii sale de gândire "
1.1. Standardizarea internaţională o necesitate
1.1.1. Scurt Istoric
Existenţa unor standarde neamortizate pentru domenii similare, în diferite ţari sau regiuni geografice, a fost recunoscută încă de la începutul secolului XX-lea ca reprezentând o barieră tehnica în calea realizării produsului finit(marfa) pentru comercializarea internaţională. Dar şi aprovizionarea pentru firma reprezenta tot dificultăţi (incompatibilitatea părţilor de asamblare sau a instalaţiilor folosite). Standardizarea internaţională a apărut ca urmare a preocupărilor de înlăturare a acestor bariere, în scopul facilitării schimbului de produse, servicii şi informaţii dintre ţari.
Primele standarde internaţionale au fost elaborate în domeniul electrotehnic de către Comisia Electrotehnică Internaţională (CEI), înfiinţată în anul 1906. Un pas important în dezvoltarea cooperării în materie de standardizare s-a realizat prin înfiinţarea, în anul 1926, a Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Naţionale de Standardizare ( ISA) ca succesoare a acestei federaţii, în anul 1946 a fost creată Organizaţia Internaţinala de Standardizare (ISO).
1.1.2. Importanţa Standardizării Internaţionale
În contextul economic actual, importanţa standardizării internaţionale a crescut din cel puţin următoarele considerente:
o Progresul înregistrat în liberalizarea comerţului:m prezent, economiile de piaţa favorizează diversificarea surselor de aprovizionare, extinderea pieţelor de desfacere. în aceste condiţii, standardele internaţionale pot servi la asigurarea unui limbaj comun între partenerii comerciali din diferite ţări;
o Interconectarea sectoarelor: activităţile desfăşurate într-un anumit domeniu depind tot mai mult de alte sectoare. La realizarea şi comercializarea multor produse participa un număr important de întreprinderi. Pe de altă parte, în condiţiile creşterii exigenţelor societăţii, produsele şi procesele nepoluante devin preocupări comune;
o Dezvoltarea sistemelor globale de comunicaţii: industria computerilor oferă un bun exemplu de tehnologie care necesită o standardizare rapidă şi progresiva la nivel mondial. Sistemul Deschis de Interconectare al ISO constituie cea mai cunoscută serie de standarde internaţionale din acest domeniu. Compatibilitatea dintre sistemele de comunicaţii încurajează concurenţa loaială între producători şi, în acelaşi timp, oferă opţiuni reale pentru utilizatori deoarece constituie un puternic catalizator al inovaţiei, al îmbunătăţirii productivităţii şi dimunuării costurilor;
o Necesitatea unor standarde globale pentru noile tehnologii: în multe domenii apar tehnologii noi, ca de exemplu: protecţia mediului, construcţii, materiale complexe etc, domenii în care standardizarea este necesară pentru definirea tehnologiei şi acumularea de cunoştinţe de bază corespunzătoare;
o Facilitatea programelor de restructurare a ţarilor în curs de dezvoltare: standardizarea este considerată ca reprezentând o condiţie fundamentală pentru asigurarea succesului politicilor economice din ţările respective, pentru creşterea capacităţii lor de export, a competitivităţii produselor pe pieţele externe.
Consumatorii au mai multa încredere în produsele şi serviciile care sunt conforme cu standardele internaţionale. Aceasta conformitate poate fi demonstrată de către producător prin documentele emise de acesta sau pe baza documentelor emise de organisme neutre, autorizate în acest scop.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Implementarea unui Sistem Integrat Calitate-Mediu - Studiu de Caz Realizat la SC Petrotel-Lukoil SA.doc