Studierea Pieței Produselor de Panificație

Introducere

Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole şi îşi propune să elaboreze un studiu de piaţă privind consumul de pâine şi produse de panificaţie în Municipiul Focşani. Obiectivele lucrării implică prezentarea, analiza şi identificarea potenţialului pieţei produselor de panificaţie din România şi în deosebi în Municipiul Focşani.

Am ales această temă deoarece doresc să ilustrez preferinţele consumatorilor cu privire la consumul de pâine şi produse de panificaţie, deoarece deşi acest sector este solicitat de o foarte mare parte a populaţiei, acesta nu este considerat suficient de important pentru a fi analizat şi pentru a se crea baze de date detaliate pe categorii de consum.

În capitolul 1, intitulat „Filiera produselor de panificaţie”, am realizat o incursiune teoretică privind conceptul de filieră, caracteristicile filierei agroalimentare şi analiza filierei produselor de panificaţie.

Al doilea capitol, „ Piaţa produselor de panificaţie în România”, începe cu o istorie sumară a pâinii, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, continuând cu importanţa produselor de panificaţie în alimentaţia omului, subliniind calitatea de aliment de bază al modelului de consum românesc. De asemenea, este prezentată evoluţia industrie de panificaţie în România, înainte de anul 1989 şi după anul 1990. În cea de-a doua parte a acestui capitol este prezentat sectorul de panificaţie din România pe ultimii cinci ani. Analiza este făcută prin prisma dimensiunii sectorului de panificaţie, ofertei, cererii, consumului şi preţurilor. Această analiză este importantă pentru a înţelege toate aspectele şi variabilele care pot să afecteze piaţa produselor de panificaţie, precum şi pentru anticiparea pieţei şi nevoilor de consum.

În ultimul capitol, intitulat „Studierea pieţei produselor de panificaţie în Municipiul Focşani”, am realizat un studiu de piaţă menit să evidenţieze preferinţele consumatorilor din Municipiul Focşani cu privire la consumul de pâine şi produse de panificaţie.

Cap 1 Filiera produselor de

panificaţie

Rolul populaţiei active agricole, pentru o lungă perioadă de timp a fost acela de a hrăni ansamblul populaţiei, însă în prezent situaţia s-a schimbat, în sensul că populaţia activă agricolă a scăzut şi, încetul cu încetul, a devenit din ce în ce mai mult furnizoare de materii prime.

Producţia agricolă este azi în creştere atât cantitativ, cât şi calitativ, dar produsele agricole au tendinţa de a ajunge din ce în ce mai rar în stare naturală în căminul consumatorului. Astfel, în prezent, producătorii agricoli nu mai sunt priviţi doar ca furnizori de materii prime, ci ca o verigă a unui lanţ, ca o componentă a unui circuit complex, ei reprezentând o verigă obligatorie, dar nu centrală.

În contextul menţionat anterior, este indispensabil ca agricultorii să cunoască diferiţii actori ce intervin în lanţul agroalimentar, să înţeleagă modul de funcţionare şi organizare a acestora, punctele forte şi punctele slabe ale fiecăruia. Toate aceste elemente influenţează vânzările, respectiv obţinerea unui preţ corespunzător.

1.1 Conceptul de filieră

Studierea sistemului agroalimentar prezintă un interes deosebit, datorită preocupărilor oamenilor de a cunoaşte ce se întâmplă cu procesele de la fermier la consumator, cine sunt intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă produsele. În termeni economici, aceste preocupări se referă la competiţie, performanţă şi utilizarea cât mai eficientă a resurselor în drumul produselor agricole de la producător la consumator.

Conceptul de filieră este prezent în toate domeniile economiei şi se referă la o activitate productivă în care intervin din amonte până în aval mai multe întreprinderi, într-o manieră ce nu este neapărat lineară. În literatura de specialitate există numeroase definiţii ale filierei. Pionierii studierii filierei sunt economistul american Ray Goldberg care a utilizat noţiunea de canal sau lanţ şi economistul francez Louis Malassis. Începând cu anul 1984 noţiunea de filieră agroalimentară se regăseşte în toate documentele Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Agricultură- FAO.

În anul 1968, Goldberg a studiat filierele grâului , soiei şi portocalelor în Florida şi a fost printre primii economişti care au definit filiera ca fiind totalitatea agenţilor economici implicaţi în producerea, transformarea şi comercializarea unui produs.

După definiţia dată de francezi, ,,filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de distribuţie şi aprovizionare utilizate de toţi producătorii ce vând aceeaşi familie de bunuri concurente pe o piaţă de consum". Rezultă din această definiţie faptul că filiera nu se referă la o piaţă de consum dată, ci la utilizarea aceleiaşi materii prime de către o ,,familie" industrială.

Având în vedere definiţia anterioară, generică, analiza filierei constă în a urmări itinerariul unui produs agroalimentar de la producţia materiei prime agricole care serveşte la fabricarea sa, până la utilizarea lui ca produs alimentar consumabil. Este vorba de a urmări itinerariul său de la exploataţia agricolă până la farfuria consumatorului, ceea ce marchează preponderenţa funcţiei de aprovizionare în lanţul agroalimentar.

Studiul unei filiere comportă două aspecte fundamentale: descrierea sa (produse, itinerarii, agenţi economici, operaţii, fluxuri, costuri etc.) şi analiza mecanismelor reglatoare (structura şi funcţionarea pieţelor, intervenţia statului, prognoza ).

Filiera agroalimentară, abordată ca un ,,sistem" introduce retroacţiunea (feed-back-ul) şi plasează activităţile specifice într-un cadru determinat. În aceste condiţii, ea presupune integrarea drumului fizic al produsului cu serviciile care-1 însoţesc, dar şi cunoaşterea forţelor interne şi externe ce-1 influenţează: agenţi economici, grupări, organizaţii, instituţii, mediul tehnologic, mediul politic, mediul natural. În literatură se introduce chiar şi noţiunea de ecosistem al filierei.

Din analiza filierelor trebuie să rezulte ,,punctele forte" şi ,,punctele slabe" ale acestora. Astfel este necesară o analiză a structurii socio-economice a filierei, în diferitele sale etape, pentru a descoperi punctele cheie, cu ajutorul cărora se stabileşte politica de ansamblu a acesteia. Se ştie deja că analiza canalelor de distribuţie scoate în evidenţă multiplele funcţii şi operaţii ale procesului de distribuţie, a unui produs ce sunt îndeplinite de o serie de întreprinderi independente sau de agenţi economici grupaţi în interiorul unei structuri integrate vertical.

Optica prezentată privind abordarea analizei filierei dintr-un punct central scoate în evidenţă faptul că partenerii nu au aceeaşi importanţă în cadrul filierei şi aceleaşi posibilităţi de acţiune în procesul de reglare. În acest context, este important să subliniem punctele forte, ,,nodurile" privilegiate ale filierei, care condiţionează ansamblul componentelor acesteia, în aval şi în amonte. Aceste ,,noduri" privilegiate ale filierelor se află la ,,locul" de întâlnire, la confluenţa dintre partenerii cei mai puternici aflaţi pe filieră, din a căror confruntare rezultă politica ce va acţiona asupra ansamblului fiecărei filiere şi a tuturor participanţilor acesteia.

Un astfel de prim ,,nod" apare, de regulă, la întâlnirea dintre agricultori şi procesatori sau cumpărători, când primii, prin organizarea lor, dispun de o anumită importanţă în cadrul filierei, utilizată în scopul negocierii. Un ,,nod" forte al filierei poate fi întâlnit şi la confluenţa dintre procesatori şi distribuitori, când cei din urmă sunt puternici şi practică un comerţ modern, putând impune celor din amonte condiţii de calitate, de preţ şi de prezentare.

,,Nodurile" forte prezentate anterior vizează, de fapt, ansamblul relaţiilor tehnico-socio-economice care se stabilesc la locurile de întâlnire dintre parteneri, care implică, ascendent sau descendent, procesarea, circulaţia mărfii (aprovizionare-desfacere), servicii, fluxuri de plăţi şi de informaţii. De fapt, punctele de confruntare cele mai importante existente pe filieră îşi pun amprenta în mod decisiv asupra comportamentului de marketing al acesteia. O astfel de abordare impune individualizarea participanţilor succesivi, cunoaşterea importanţei pe care aceştia o au în cadrul filierei şi puterea lor de negociere. Aceasta este de natură socio-economică, deoarece implică atât poziţia economică a partenerilor, cât şi relaţiile politice dintre ei.