Implicații psihopedagogice ale jocului didactic în dezvoltarea limbajului la preșcolari

IMPLICATII PSIHOPEDAGOGICE ALE JOCULUI

DIDACTIC IN DEZVOLTAREA LIMBAJULUI LA

PRESCOLARI

ARGUMENT

Prin natura ei, limba este un sistem de semne organizate riguros şi determinate de scopul suprem al comunicării. Copilul se deprinde cu aceste semne intuitiv, la vârsta când i se formează primele abilități de comunicare.

După cum știm, o achiziție noua se clădește pe un sistem de cunoștințe şi deprinderi sedimentate deja şi nu pe un teren gol. Copilul vine deci in grădinița cu o anumita competenţa lingvistica, graţie a integrării sociale şi condiție a dobândirii performanţei lingvistice.

Vârsta cuprinsa între trei şi șapte ani este vârsta vorbirii. Nu întâmplător ea coincide cu vârsta grădiniței, aceasta fiind cea care dă prima educație organizată. Dar grădinița nu şi-ar îndeplini această menire daca n-ar acorda educării limbajului un loc de frunte in cadrul preocupărilor sale educative. Desigur că vorbirea, privilegiul ființei umane, se naște in chip spontan in sânul grupurilor, in cursul jocurilor. Lipsită de ajutorul grădiniței, ea poate rămâne însă frustă si adesea incorectă, mai cu seamă dacă mediul familial are un aport scăzut in acest domeniu, unde totul se învață prin imitație.

Grădinița, fiind prima treaptă a procesului de învățământ, are rolul de a-i pregăti pe copii pentru școală, pentru societate. De multe ori învățătorii se plâng că in clasa întâi unii copii nu stăpânesc suficient de bine limbajul ca mod de comunicare şi de aceea întâmpină greutăți in însușirea citit-scrisului. De aceea învățământul preșcolar acordă o atenție deosebită dezvoltării capacității de comunicare verbală, căci exprimarea verbală este condiția de bază in formarea, fixarea şi diferențierea noțiunilor şi în transmiterea informaţiei. Ca urmare, copilul reușește să treacă cu ușurința de la limbajul situativ la folosirea celui contextual.

Activitățile de educare a limbajului fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a gândirii si de însușire a structurii gramaticale. Asigurarea capacitații copiilor de a folosi corect limbajul le da posibilitatea de a se adapta cu ușurința la sarcinile complexe ale învățării in clasa întâi.

Știm că, fată de școală unde învățarea este forma dominantă, in grădinița aceasta este înlocuită cu jocul. Acesta este baza conceperii întregii activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. Jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educație a copiilor, ca procedeu metodic de realizare a sarcinilor concrete pe care şi le propune procesul de învățământ şi ca formă de organizare a activității de cunoaștere şi de dezvoltare a capacitaților psiho-fizice pe toate planurile. Particularitățile de dezvoltare ale preșcolarilor fac ca prin joc ei să învețe fără a se simți constrânși, obligați, nefiind conștienți ca fac acest lucru.

In literatura de specialitate jocul este definit şi explicat in moduri foarte variate după cum tot atât de variate sunt şi funcțiile şi sensurile ce i se atribuie. După J. Huizinga, jocul este o acțiune specifică, încărcată de sensuri şi tensiuni, întotdeauna desfășurată după reguli acceptate de bunăvoie si in afara sferei utilității sau necesitații materiale, însoțită de simțăminte de înălțare şi de încordare, de voioșie şi de destindere.

Jocul este o acțiune fără utilitate imediată, dar generatoare de distracție şi reconfortare, de sentimente de plăcere şi de bucurie. Datorită spontaneității, jocul reclamă o îmbinare armonioasă între cerințele situației de joc şi aptitudinile celor care se joacă.

Jocul ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții: de distracție, de creativitate in conformitate cu vârsta, in final de modelare si formare a personalității copiilor. Încorporate în activitățile didactice, elementele de joc imprimă un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere, prevenind apariția oboselii.

Stabilind un echilibru în activitatea copilului, jocul fortifică energiile intelectuale si fizice, furnizează o motivație stimulatorie, o prezentă necesară in ritmul vieții copilului. Jocul poate folosi scopuri pe care copilul, cel care se joacă, nu le sesizează, dar care sunt inerente jocului; de asemenea, el poate să capete o finalitate pedagogică şi un conținut instructiv bine determinat.