Influența metodelor și tehnicilor interactive de predare-învățare asupra coeziunii clasei de elevi

Metodele de învățământ reprezintă căile folosite de cadrul didactic pentru a-i sprijini pe elevi să descopere lumea înconjurătoare. Acestea reprezintă totodată mijloacele prin care elevii își formează și dezvoltă priceperile, deprinderile și aptitudinile necesare pentru a-și forma caracterul și pentru a-și dezvolta personalitatea.

Metoda didactica este o sursă de organizare și desfășurare a procesului de predare învățare și ajută la îndeplinirea scopurilor și obiectivelor stabilite de către profesor. Folosirea diversificată a metodelor didactice duc la îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă independentă.

Aplicarea de către cadrul didactic a metodelor didactice potrivite tine de cât de bine își cunoaște acesta grupul pe care îl manageriază, de asemenea metodele aplicate conduc la cunoașterea interpersonală a elevilor și la o mai bună interacțiune a acestora.

Învățământul actual permite inițiativa, spontaneitatea și creativitate elevului, dar și posibilitatea profesorului de dirijare și îndrumarea elevilor spre scopurile propuse. Utilizarea metodelor interactive contribuie la îmbunătățirea calității procesului instructiv educativ, având un caracter activ-participativ și o reală valoare educativ-formativă asupra personalității și caracterului elevilor.

CAPITOLUL I

Metode și tehnici interactive de grup

1. Conceptul de metodă didactică

În semnificație originară, cuvântul metodă, provenit din grecescul „methodos”, înseamnă „cale care duce spre ” , de cercetare a unui lucru, de căutare, de explorare a unui fenomen, drum de parcurs în vederea atingerii unui scop, a obținerii unui rezultat determinant.

Potrivit lui Cerghit (2006, p. 265), „dacă în domeniul științei metoda își păstrează cu fidelitate semnificația ei inițială, odată transpusă în planul activității didactice, ea capătă alte înțelesuri, devine altceva decât un instrument destinat să faciliteze cunoașterea științifică”. Astfel în plan pedagogic , metoda, se transformă într-un instrument de transmitere de cunoștințe, o modalitate de formare a unor reprezentări despre lume înconjurătoare ,a obiectelor și a fenomenelor pentru cei ce învață. Iar pentru profesor, metoda reprezintă calea prin care acesta organizează activitatea de cunoaștere a elevului, un instrument didactic cu ajutorulcăruia îi determină pe elevi să deprindă activ cunoștințe, deprinderi, comportamente și în același timp îi stimulează în dezvoltarea cognitivă și intelectuală.

Alegerea unei metode didactice tine întotdeauna de anumiți factori obiectivi ce țin de natura finalităților și de anumiți factori subiectivi ce țin de personalitatea profesorului, de psihologia elevului și a grupului asupra căruia este aplicată, a particularităților de vârstă și cele individuale ale elevilor.

Metoda didactică presupune cooperarea între profesor și elevi și participarea acestora la căutare soluțiilor, la distingerea adevărului. În cadrul desfășurării metodei profesorul poate juca rolul de ghid, evaluator, lasându-i pe elevii să descopere singuri soluțiile.

În general metoda are un caracter polifuncțional, putând participa simultan la realizarea mai multor obiective instrunctiv-educative, de aceea alegerea metodei potrivite pentru desfășurarea optimă a activității îi revine profesorului, fiind o decizie complexă.

Metodele didactice îndeplinesc mai multe funcții specifice(Cerghit, 2006, p. 273):

1.Funcția cognitivă - astfel pentru elev metoda presupune o cale de acces spre cunoașterea unor adevăruri, devenind un mod de a afla și de a descoperii prin propriile forțe intelectuale.

2.Funcția formativ-educativă - metoda de predare este un proces educativ deoarece presupune exersarea diverselor funcții psihice, dar și formarea unor noi deprinderi, capacități și comportamente.