Intervenții psihopedagogice asupra copilului supradotat

Astăzi persistă în psihologie întrebarea dacă inteligența este capacitatea generală de achiziție a cunoștinţelor, de rațiune și rezolvare de probleme sau ea implică diferite tipuri de abilități.

Educaţia elevilor supradotaţi în şcoala românească este strâns legată de modul de definire a acestora, mai ales prin prisma conceptelor de calitate umană şi de valori promovate de către societate. Spre exemplu, în România interbelică au existat preocupări legate de educaţia diferenţiată a supradotaţilor (prima referire aparţinându-i lui Spiru Haret în 1904). În perioada comunistă până în 1990 nu a fost acceptat conceptul în sine de supradotare, ci doar unele forme mascate de educaţie specială a copiilor supradotaţi

Am ales aceasta temă de cercetare pentru a scoate evidenţia caracteristicile copiilor supradotaţi precum şi modalităţile de identificare şi instruire diferenţiată a acestora Copiii supradotaţi se încadreazǎ în categoria de copii cu nevoi speciale şi de aceea ar trebui aplicate strategiile de instruire diferenţiatǎ; însǎ acest lucru este destul de dificil deoarece în multe dintre şcoli elevii supradotaţi nu sunt nici mǎcar identificaţi. Alexandru Roşca, vorbind despre înzestrarea superioarǎ a unor copii arǎta: „ un lucru este cert: înzestrarea superioarǎ pe latura intelectualǎ şi de aptitudini este produsul ereditǎţii. Nici o condiţie de mediu şi nici un efort voluntar nu pot sǎ înlocuiascǎ aceastǎ înzestrare. Dar dacǎ materia primǎ furnizatǎ de ereditate îşi va realiza sau nu vreodatǎ potenţialitǎţile, aceasta depinde de factori de mediu asupra cǎrora, cel puţin teoretic, omul are controlul. Descoperirea şi utilizarea talentelor şi a geniilor devine astfel una din funcţiunile cele mai importante ale unei societǎţi organizate”

În prima parte a lucrǎrii s-au fǎcut anumite precizǎri conceptuale asupra cuvântului „supradotat”, s-au prezentat principalele modele teoretice ale supradotǎrii, preluate din literatura de specialitate. Cel de-al doilea capitol cuprinde anumite caracteristici ale copilului supradotat şi câtevamodalităţi de identificare a acesora În ultimul capitol este prezentată instruirea diferenţiată a copiilor supradotaţi

Capitolul 1

Conceptul de supradotare

Pânǎ în anii ’60 au apărut numeroase definiţii ale supradotǎrii, mulţi autori relizând o clasificare a acestora. Una dintre clasificǎri grupeazǎ definiţiile în patru categorii: obiective, descriptive, comparative şi ca articulare a celor trei.Indiferent de criteriul de clasificare,toate definiţiile au câteva elemente comune:

- criteriile de identificare: rezultate deosebite la teste şi performanţe superioare în situaţii de viaţǎ ;

- raportarea supradotǎrii la un cadru psihologic, educaţional, individual sau grupal;

- locul central al abilitǎţii cognitive, consideratǎ fie o aptitudine generalǎ( factorul „g”), fie o sumǎ de aptitudini specifice;

- transformarea abilitǎţilor cognitive latente în realizǎri datoritǎ susţinerii motivaţionale;

- recunoaşterea socialǎ a abilitǎţilor cognitive în funcţie de performanţe

1.1Definţtii ale supradotării

Iniţial supradotarea a fost identificatǎ dupǎ nivelul intelectual avansat( vârsta mintalǎ mai mare cu doi ani decât vârsta cronologicǎ), deci cu precocitatea, care a fost la rândul sǎu atribuitǎ, conform concepţiilor teoretice existente în acea vreme, numai factorilor ereditari. Amplele concepţii şi dezbateri privind inegalitǎţile ereditare, culturale, educaţionale s-au axat asupra explicǎrii diferenţelor individuale, conturându-se douǎ curente: nativismul şi environismul.

Supradotarea este o dezvoltare asincronă în care abilități cognitive avansate și de înaltă intensitate se combină pentru a crea o experiență internă și o iluminare ce sunt calitativ diferite de normă. Aceasta asincronie crește cu mărirea capacităților intelectuale. Unicitat

supradotaților îi face în mod particular vulnerabili și cere modificări în educare și consultanță pentru a putea să se dezvolte în mod optim.

Programul pentru supradotaţi realizat in şcolile publice din Portland a adoptat o definiţie în care sunt incluşi 10% din cei mai talentaţi copii din fiecare din cele şapte aptitudini speciale : artă , muzică , scriere creativă , talent mecanic , capacitatea de lider social , expresie dramatica si dand creativ si 10% din elevii cu capacitati intelectuale inalte

O alta definitie este cea propusă de Comisia pentru educatie a Ministerului Educatiei din Statele Unite , conform acesteia , copiii supradotati sunt cei identificati de către persoane calificate profesional, care poseda potentiale ce arată o mare capacitate de realizare in domenii ca intelectualul , capacitatea de lider, creativitatea , activitatea academcă sau in artele teatrale si vizuale si care necesita activitati ce nu sunt oferite in scoala Acesti copii au nevoie de servicii educative superioare care nu se gasesc , de obicei , in programa scolară Ei pot prezenta ablitati speciale intr-o singura arie sau in combiantie pe urmatoarele arii :

- Capacitate de lider

- Capacitate psihomotorie

- Gândire creativa sau productivă

- Capacitate intelectuală generală

- Arte vizuale şi reprezentative

- Aptitudine academică specifică

Un alt concept al supradotarii vizeaza modelele monolitice , care urmaresc indicele coeficientului de inteligenta , acest concept s-a înrădăcinat cel mai bine si rezista si astăzi

Instituţiile de educatie preşcolara trebuie sa asigure dezvoltarea urmatoarelor aspecte :

- Caracteristici motivaţionale ( perfecţionism , perseverenţa în efectuarea temelor )

- Caracteristici de lider ( încrederea in sine , adaptarea la situaţii noi )

- Caracteristici in planul invaţării ( interes pentru lectură , vocabular dezvoltat pentru aceste aspecte trebuie sa fie definite nivelul de vârstă)