Metode alternative

Pedagogia competentelor: o viziune integratoare

In invatamantul modern, o preocupare importanta este aceea a formarii de competente generale si specifice, pe care elevul trebuie sa le dovedeasca pe parcursul si la finalul unei perioade de instruire. Centrarea pe competente este o preocupare majora a ultimilor ani, ceea ce determina schimbari nu numai la nivelul predarii-invatarii, ci si la nivelul evaluarii. Practica pedagogica integreaza tehnicile de evaluare si le transforma, astfel incat sa faciliteze realizarea evaluarii formative, dialogul cu elevul in timpul in care acesta invata.

Centrarea pe competențe este o preocupare majoră a ultimilor ani. În zilele noastre, se tinde spre o evaluare complexă, realizată prin intermediul unei metodologii complexe și a unui instrumentar diversificat.

Astazi este invocate din ce in ce mai insistent necesitatea reformarii/reconstructiei educatiei. Aceasta cerinta este justificata, printer altele, de triumful psihologiei cognitive asupra behaviorismului anterior. Consecinta in plan pedagogic este reprezentata de abordarea cognitive a educatiei scolare.

In contextual actual, termenul de competent, desi nu este nou in vocabularul educational, suscita un interes constant. Exista o intreaga literature de specialitate dedicate competententelor, dar voi enumera doar cateva aspect:

- conform DEX online, un personaj competent este bun, capabil, destoinic, dotat, experimentat, incercat, inzestrat, pregatit, priceput, versat, vrednic

- competente este suma cunsotintelor, abilitatilor si atitudinilor care contribuie la capacitatea subiectului de a-si indeplini sarcinile la standard prestabilite

- competenta indica ceea ce stie, poate si vrea sa faca elevul

- in modelul competentelor cheie, in functie de situatia-problema si de nivelul de scolaritate, o competent se poate manifestta, la limita, printr-una din cele trei component (cunostinte, deprinderi, atitudini-adica ce sctie, poate si vrea sa faca elevul) sau se poate apropia mai mult de una dintre acestea, in functie de importanta acelei component in indeplinirea unei sarcini.

Evaluarea pe baza de competente sem nifica faptul c atentia in procesul de evaluare nu mai trebuie focalizata pe performante . Astfel, evaluarea nu mai inseamna masurare de perfomante si support pentru decizie, ci analiza proceselor cognitive ale celui care invata. O competent are doua component

- resursele mobilizate de cursat pentru rezolvarea sarcinilor de invatare

- situatiile “problema” de predare-invatare si de evaluare in care cursantul mobilizeaza aceste resurse

Organizarea invatamantului din perspective formarii competentelor la elevi va conduce, speram, la situatii in care acestia nu vor mai fi “sufocati” cu asimilarea de informatii, ci vor fi initiate in acele concept.

Activitatile de predare, invatare si evaluare, tehnicile si instrumentele de evaluare trebuie gandite si construite in functie de competentele care trebuie formate la elevi. A evalua o competent inseamna, in primul rand, a determina in detaliu asamblul componentelor sale care permit ca ea sa fir inteleasa de catre evaluator. Dar trebuie sa avem in vedere ca o competent nu se reduce la o suma de activitati sau de exercitii prezentate intr-o oarecare ordine.

In Romania, optiunea pentru modelul centrat pe competente este scrisa in “Legea educatiei nationale”, iar termenul este utilizat in mai multe articole. Cea mai relevant semnificatie, in raport cu tem ape care o abordam este “Educatia si formarea profesionala a copiilor, tinerilor si adultilor au ca finalitate principal formarea competentelor, intelese ca ansamblu multifunctional si transferabil de cunostinte, deprinderi/abilitati si atitudini ” (art. 14). Cel mai frecvent termen foosit in practica scolara este cel de competente disciplinare (genrale si specific), aparut in contextual reformei curricular de la sfarsitul anilor 90. Incepe sa intre in practica nostra curenta conceptual de competente ransversale. Aceasta categorie de competente faciliteaza transferul cunostintelor si al competentelor de la o disciplina la alta, de la un an scolar la altul, din cadrul activitatii scolare in viata de zi cu zi, in activitatile nonformale si informale; ele au fost integrate ca dimensiuni ale profilului absolventului de invatamant obligatoriu.

Repere conceptuale: concepte principale si corelate (competenta, performanta, capacitate)

Argumente pedagogice privind tranzitia de la metodele traditionale la metodele alternative (evaluarea produsului la evaluarea procesului)

Astăzi se discută din ce în ce mai mult despre necesitatea unei “culturi evaluative” care trebuie formată și promovată în rândul celor care se ocupă de formarea tinerelor generații. Pentru aceasta sunt necesare transformări fundamentale în primul rând în mentalitatea teoreticienilor și practicienilor din domeniul educației.

Esenta schimbarilor petrecute in ultimul deceniu al secolului trecut si care se continua si astazi rezulta din aceea ca evaluarea scolara este conceputa ca parte integranta a procesului de invtare. Aceasta conduce la distantarea sa de traditonala “verificare” a cunostintelor si chiar de traditional apreciere scolara.

Evaluarea scolara trebuie sa devina dinamica, centrata pe procesele mentale ale elevului, sa favorizeze autoreglarea, autoreflectia, sa inlocuiasca acea conceptie bazata pe control, examinare, sanctiune.

Caracteristica esentiala a evaluarii ar trebui sa fie abordarea acesteia in termeni de proces. Trecerea de la produs, ca obiect al evaluarii la process, se produce treptat, fara a fi eliminate inca unele asecte ale evaluarii traditionale: clasificarea elevilor, ierarhizarea etc.

O idee de baza pe care o are in vedere evaluarea moderna se refera la responsabilizarea celui care invata, ceea ce presupune dezvoltarea capacitatii de autoreflectie asupra propriei invatari, intrarea in functiune a mecanismelor de autocunoastere.

Considerarea evaluării moderne ca făcând parte integrantă din procesul de învățare, intim asociat acestuia, a condus la distanțarea sa de tradiționala „verificare” a cunoștințelor și chiar de tradiționala apreciere școlară. (Ioan Cerghit, Sisteme alternative și complementare de instruire, Editura Aramis, 2002, pag. 292).

Evaluarea modernă, care promovează tranziția de la noțiunea de control al însușirii cunoștințelor la conceptul de evaluare atât a rezultatelor învățării dar mai ales a proceselor pe care le implică, semnifică trecerea de la o pedagogie a transmiterii cunoștințelor la o pedagogie a însușirii cunoștințelor și a științei de a deveni. Integrarea organică a evaluării în structura activității