Metodele Instructiv-Educative

Introducere

În această lucrare mi-am propus să sintetizez principalele metode folosite în procesul instructiv-educativ, atât din perspectiva profesorului cât şi din perspectiva principalului subiect al învăţării, elevul.

De-a lungul timpului literatura în domeniu a alocat volume impresionante de resurse financiare şi umane pentru stabilirea unui etalon în ceea ce priveşte instruirea adecvată a elevului.

Instituţiile de învăţământ se constituie ca adevărate paliere de selecţie pentru mobilitatea socială ascendentă. Din această perspectivă aşezarea “omului potrivit la locul potrivit” şi sănătatea sistemului de valori al unei societăţi îşi au originea în şcoală.

Am structurat lucrarea în două capitole, facilitând astfel urmărirea principalelor aspecte care stau la baza temei abordate.

În primul capitol mi-am propus să realizez o abordare teoretică a metodelor instructiv-educative, metode care ar trebui să fie cunoscute de către orice cadru didactic, astfel încât acesta să poată dezvolta o strategie eficientă de învăţare, în raport cu nevoile elevilor. Profesorul trebuie să dispună de calităţile şi aptitudinile necesare pentru selectarea metodelor de învăţământ în funcţie de finalităţile educaţionale, particularităţile individuale şi de vârstă ale elevilor, conţinutul procesului de predare-învăţare, natura mijloacelor de învăţământ, experienţa sa didactică.

În ceea ce priveşte clasificarea metodelor instructiv-educative de-a lungul timpului au fost vehiculate mai multe criterii, cele mai importante regăsindu-se şi în cadrul acestei lucrări.

Un rol important îl au şi formele de organizare a instruirii – instruirea instruirea frontală, instruirea pe echipe, instruirea individuală – eficienţa rezultând din feedback-ul acordat de elevi. Astfel, prin intermediul feed-back-ului influenţarea devine bilaterală, pentru că, aşa cum spunea filosoful Leon Bloy, nu se ştie „cine dă şi cine primeşte”, astfel că şi profesorul trebuie să înveţe deopotrivă împreună cu elevii şi chiar de la aceştia („o şcoală în care profesorul nu învaţă este o absurditate” - afirma C-tin Noica).

Cea de-a doua parte a lucrării este dedicată învăţării centrate pe elev. Trebuie să conştientizăm importanţa acestei noţiuni, faptul că vorbim despre învăţare centrată pe elev, şi nu predare centrată pe elev, subliniind astfel rolul elevului, dar mai ales al profesorului în dezvoltarea şi formarea celui dintâi. Am vrut să evidenţiez necesitatea conştientizării subiectului principal al procesului de învăţare şi anume, elevul, fără a diminua însă în vreun fel rolul constructiv, cooparticipativ pe care cadrul didactic îl are. De asemenea am dorit evidenţierea impactului pe care o astfel de modalitate de învăţare o are asupra profesorului, având în vedere schimbarea rolului acestuia în manager al procesului de învăţare şi în facilitator al învăţării.

Ţinând cont de faptul că fiecare dintre noi s-a aflat la cel puţin unul din polii procesului educaţional, sper ca ideile formulate în această lucrare să constituie un element de interes şi un bagaj suficient de argumente care să susţină importanţa adaptării metodelor instructiv-educative în vederea obţinerii unui rezultat optim.