Rolul basmului în activitatea didactică

1. IPOTEZA DE LUCRU

Pornind de la studierea experienţei didactice de-a lungul timpului, sprijinindu-mă pe datele unor observaţii repetate în rândul preşcolarilor, în proiectul de faţă vreau să scot în evidenţă rolul important pe care îl au povestirile și basmele în activizarea vocabularului preşcolarilor. Prin activităţile de povestire se aduce o contribuţie esenţială la precizarea, îmbogăţire şi nuanţarea vocabularului copiilor, printr-o serie de cuvinte şi expresii noi, precum şi la formarea unor trăsături morale pozitive.

Copiii, ascultând povestiri sau basme, întâlnesc noi şi noi expresii care, odată cunoscute, devin un bun al lor. Ei memorează cuvintele cu care încep şi se încheie poveştile, cât şi expresiile care se repetă în basme şi astfel, limba cu expresiile ei proprii, intră în limbajul curent al copiilor.

Basmele, prin folosirea cuvântului şi a imaginii artistice, îl familiarizează pe copil cu structura limbii, cu bogăţia formelor sale gramaticale, cu frumuseţea şi expresivitatea limbii şi contribuie astfel la dezvoltarea limbajului şi a gândirii lui. Eficienţa povestirilor în dezvoltarea limbajului nu depinde numai de conţinutul celor povestite, ci şi de felul în care se captează atenţia copiilor, de vocea firească, blândă a educatoarei, de măsura în care e completată latura semantică a cuvintelor şi îmbinărilor noi, prin intonaţie, gesturi, felul în care sunt puşi copiii în situaţia de a folosi cuvintele şi expresiile în enunţuri personale, reproducând episoade sau chiar toată povestea.

Am căutat, de aceea, ca în cadrul activităţilor de povestire să introduc şi atmosfera de destindere, preşcolarii mobilizându-şi la maxim resursele psihice, fără a începe senzaţia de oboseală, de plictiseală. Pentru a mării efectul expunerii povestirii am folosit o serie de mijloace intuitive – cum ar fi diafilmul, siluetele, machetele, planşele. Astfel, prin intermediul povestirii, preşcolarii uită că sunt în clasă şi se introduc în climatul specific al acesteia.

În activitatea de povestire am pus un accent deosebit pe exprimarea copiilor, pentru ca limbajul să fie viu, colorat, intonaţia să fie expresivă, astfel încât preşcolarii să-şi însuşească rapoartele gramaticale ale limbii, sub aspect morfologic şi sintactic, fonetic şi lexical.

Atât în activitatea la clasă, cât şi în elaborarea proiectului, am pornit de la ipoteza că povestirea oferă variate posibilităţi pentru cultivarea limbajului şi a gândirii preşcolarului.

2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivele pe care mi le-am propus vizează:

1. Dezvoltarea capacităților de receptare a mesajelor orale și scrise.

2. Stimularea interesului pentru lectura textelor literare și populare.

3. Dezvoltarea creativității verbale.

4. Dezvoltarea capacității de comunicare, prin activizarea, îmbogățirea și nuanțarea vocabularului.

5. Cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate, educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți.

6. Educarea trăsăturilor de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine (curaj, autodepășire, disciplină, dragoste, demnitate, încredere, spirit autocritic, orgoliu) și față de ceilalți (cinste, altruism, corectitudine, fermitate, dragoste, grijă, sinceritate, încredere, simpatie, spirit critic, interes).

7. Dezvoltarea gândirii creative, atenției și a spiritului de observație.

8. Stimularea creativității și expresivității limbajului prin utilizarea expresiilor artistice din textele literare.

9. Cultivarea sensibilității artistice prin ascultarea poveștilor.

3. METODE DE CERCETARE FOLOSITE

Cunoaşterea psihologică a copiilor este o problemă complexă şi multilaterală. Ea se bazează pe fapte şi pe date concrete. În vederea studierii copilului sub aspect psihologic, trebuie folosite metode şi procedee adecvate. În acest sens am folosit următoarele metode: observarea, convorbirea, chestionarul. Cercetarea s-a derulat pe perioada septembrie 2009-iunie 2010, pe un eşantion de 20 de copii de la grupa mijlocie.

Am observat la fiecare copil de la această grupă, atât în activităţile alese cât şi în activităţile obligatorii: pronunţia, vocabularul de care dispune. Am urmărit, pe cât posibil, ca cel care era observat să nu conştientizeze acest fapt, pentru a nu-şi modifica manifestările comportamentale. De asemenea, observarea s-a efectuat în condiţii cât mai variate.

De o importanţă deosebită în folosirea acestei metode este urmărirea atentă a dezvoltării vorbirii copiilor preşcolari, a deficienţelor de vorbire infantilă, a progreselor înregistrate ca urmare a muncii depuse de educatoare şi de familie, şi performanţele obţinute.