Strategii de stimulare a creativității școlarilor mici

ARGUMENT

Fenomen multidimensional, creativitatea apare ca o activitate complexă care se finalizează într-un produs. Ea se manifestă în desfăşurarea unui proces şi presupune existenţa unor trăsături de personalitate şi a unui context social şi organizaţional în care se desfăşoară.

Importanta creativității a fost publicata de J.P. Guilford ,in 1950,după care a intrat in atenția studiilor si cercetărilor din mai multe universităţi ale lumii . Deși foarte veche ca interes pentru ceea ce repezita contribuția fiecărui individ la destinul cultural al omenirii,modul de abordare științific este de data relative recenta.

După părerea mea,astăzi mai mult decât oricând, creativitatea reprezintă o condiţie fundamentală a calităţii educaţiei, una dintre premisele esenţiale ale performanţei.

Deși creativitatea este o preocupare a cercetătorilor din cele mai diverse domenii de

cunoaștere umana, conceptual de creativitate nu este definit cert.

A.I Taylor diferențiază cinci niveluri de creativitate:

1. Creativitatea expresivă reprezintă treapta de bază, o expresie independentă pentru care originalitatea şi calitatea produsului nu sunt esenţiale. Caracteristica principală a acestei creativităţi o constituie spontaneitatea şi libertatea (un exemplu de creativitate expresivă îl reprezintă desenele spontane ale copiilor).

2. Creativitatea productivă, implică punerea în funcţiune a talentelor sau aptitudinilor

dezvoltate şi controlate, persoana dezvoltând un nivel superior de comportament, chiar dacă produsul este sau nu este original în raport cu producţiile altora.

3. Creativitatea inventivă, caracterizată prin surprinderea unor noi relaţii şi utilizarea originala experienţei dobândite.

4. Creativitatea inovatoare superioară, implică modificarea semnificativă a fundamentelor sau principiilor care stau la baza unui domeniu, necesitând o remarcabilă aptitudine reconceptualizare.

5. Creativitatea emergentă, nivelul cel mai elaborat, corespunzând conceperii de principiul fundamental noi.

Alte definiții ale creativității se refera la comportamentul creative sau la activitățile de

elaborare creativa. Mai frecvente sunt definițiile care se refera la produsul creative.

Din multitudinea de definiții ale creativității (in opinia unor autori sunt peste 100), ele pot fi grupate pe trei direcții principale:

1.aptitudinea sau capacitatea de a produce ceva nou si de valoare

2.procesul prin care se realizează produsul

3.orice rezolvare de probleme noi

Creativitatea, forma superioara a activității umane, a devenit, mai ales in ultimele doua decenii, o problema importanta a cercetării științifice in numeroase tari.

Transformările profunde care au loc in societatea contemporana cer formarea unor personalități creatoare, capabile sa se adapteze la ritmul accelerat al dinamicii sociale, al dezvoltării si tehnicii.

Pornind de la aceasta motivație majora, se poate spune ca in școala, începând cu ciclul primar, când se pun bazele formarii unei gândiri creatoare, se realizează cea mai mare parte a calităților unui om modern, capabil de adaptare.

Se pleacă de la ideea ca toți oamenii sunt apți de performante creative. Se pune întrebarea cum pot fi stimulate aceste capacitați, cum pot fi concretizate din punct de vedere pedagogic. Posibilitățile de dezvoltare a creativității, apărute o data cu amplificarea conceptului de învățământ deschis, bazat pe experiența si orientat spre acțiune dau elevilor multe ocazii de manifestare a independentei, cooperării, învățării prin descoperire, gândirii problematizate si activității estetice. Structurile școlare, care adesea ii constrâng pe elevi la învățare pasiva si ii supun la presiune si disciplinare acționează ca o frâna in calea creativității. Creativitatea consta intr-o structura caracteristica a psihicului, care face posibila realizarea unei producții, opere noi.

Conceptul de creativitate are o sferă foarte largă şi se referă la numeroase acţiuni în diferite domenii ale activităţii umane şi la diferite niveluri, începând cu descoperirea ştiinţifică, invenţia sau creaţia artistică şi terminând cu inovaţia organizatorică şi socială, inventivitatea sau adaptabilitatea individuală.

În fapt creativitatea poate însemna fie o facultate sau capacitate a persoanei de a produce idei sau lucruri originale şi utile, fie mişcarea sau procesul care duce la produsul original, acesta din urmă fiind adeseori luat la rândul lui drept criteriu obiectiv al creativităţii.

Este greşită ideea că dezvoltarea creativităţii este realizată în sfera de acţiune a persoanelor superior dotate, iar ideea activităţii infantile cu nuanţă creatoare este din capul locului respinsă, excepţie făcând, eventual, talentele precoce. Opunându-se acestor concepţii, C. Moustakas şi E.P. Torrance susţin că orice individ are disponibilităţi creatoare, care se cer doar descoperite.

De aceea a devenit absolut necesar atât trebuinţa investigării creativităţii sub toate aspectele, cât şi aceea de a găsi cele mai eficiente soluţii care să contribuie la dezvoltarea creativităţii şcolarilor.

Învăţătorul, în acţiunile sale de dezvoltare a creativităţii la elevi trebuie să promoveze asimilarea unor tehnici şi metode euristice la toate nivelurile procesului de învăţământ care să fundamenteze teoretic şi metodologic activitatea de asimilare a cunoştinţelor de către elevi prin înţelegere, asociere şi combinare, astfel încât din cunoştinţele date să rezulte altele noi, originale şi valoroase.