Strategii Metodice Utilizate în Vederea Stimulării și Dezvoltării Creativității Elevilor din Clasele I-III

Introducere

Științele educației joacă un rol din ce în ce mai influent în viața societății contemporane, și aceasta ca un efect sine qua non al dezvoltării științei și tehnicii, care impune matematicizarea domeniilor economico-sociale. Tocmai de aceea, însușirea matematicii de către elevi a devenit o necesitate stringentă, căreia trebuie să-i acordăm atenția cuvenită, începând cu ciclul primar, când studiul matematicii devine o disciplină de învățământ științific organizată.

M-am oprit la aceasta temă, pe de o parte având în vedere marea importanță a gândirii matematice pentru viitor, iar pe de altă parte, pentru că din experiența anilor de la catedră m-am convins că învățătorul poate depista timpuriu elevii cu aptitudini spre gândirea productivă, creativă în matematică, se poate ocupa cu predilecție de dezvoltarea acestui tip de gândire, ușurând în felul acesta sarcina formării unor viitori matematicieni in verigile superioare de învățământ.

Pentru a realiza depistarea acestei aptitudini timpuriu, învațătorul trebuie să stăpânească, pe de o parte, coordonatele teoretice ale conceptului de creativitate și psihologia copilului de 7-11 ani, iar pe de altă parte să posede un arsenal de metode și procedee specifice dezvoltării acestui tip de gândire.

În procesul de învățământ nu contează produsul elevilor ca valoare sociala ci, pe plan psihologic, interesează suplețea soluțiilor găsite pentru rezolvarea problemelor școlare solicitate de învățător, intereseaza măsura in care soluțiile găsite în rezolvarea problemei prin caracterul lor revelator, produc elevilor o stare de surpriză și în același timp o trăire intensivă pe plan afectiv.

Factorul esențial pentru stimularea spiritului creator este relația învațator-elev, atitudinea acestuia în clasă sau în afara ei. Totul depinde de învățător și învățătorul poate face pentru creativitatea elevilor aproape totul in condițiile actualei organizări a învățământului.

În predarea matematicii învațătorul trebuie să aibă în vedere mai mult capacitatea de a forma noțiunile, decât facultatea de a le reproduce. Gândirea copilului se dezvoltă prin exerciții și probleme rezolvate și nu prin acelea care se rezolvă în fața lui. Astfel că, prin utilizarea metodelor activ-participative se poate crea cadrul organizatoric al participării directe a elevilor la propria lor instruire și formare.

În educarea creativitații sunt deopotrivă implicate: metodele, procedeele, relația învățător-elev (autentic democratică și de cooperare), atitudinea învățătorului față de elev (deschisă și receptivă față de copil și de valorile creativitații sale), precum și atmosfera creată în clasă de cadrul didactic.

Se conturează astfel, ipoteza de lucru de la care am plecat: dacă învatatorul reușește sa depisteze timpuriu elementele aptitudinale ale gandirii productive matematice, el poate accelera ritmul de dezvoltare al acestei gândiri, prin procedee și tehnici de lucru specifice învățării matematicii cu un prioritar caracter formativ.

Obligată să-mi elaborez o metodologie adecvată de cercetare metodico- științifică, am constatat că în domeniul metodologiei cercetării științifice în învățământ există studii numeroase și valoroase. De aceea, în realizarea lucrării am căutat să îmbin elementele teoretice și bibliografia de specialitate cu experientă la clasa și să aplic moduri concrete de lucru, să finalizez analiza prin metode, tehnici, procedee, tipuri de exerciții și probleme care să vină în interesul îmbunătățirii predării matematicii la ciclul primar.

Consider că dezideratul principal al învățământului este acela de a lupta împotriva rigiditații și de a fi creator în fiecare moment al activității, de a participa activ și afectiv la procesul de dobândire a cunoștiințelor, priceperilor și deprinderilor. Stă în puterea noastră de a utiliza în activitatea la clasă asemenea metode și procedee didactice care să antreneze și să stimuleze în cel mai înalt grad capacitățile și procedeele intelectuale ale elevilor, să trezească interesul și curiozitatea acestora, să inspire întregii acțiuni de învățare un pronunțat caracter formativ.

Munca la clasă, contactul zilnic cu elevii în decursul celor 19 ani de activitate m-a determinat să aleg această tema de studiu și mi-a constituit veriga de lucru, cadrul direct al experienței mele didactice.

În această lucrare voi încerca să-mi exprim câteva opinii și să prezint unele din metodele și procedeele pe care le-am utilizat pentru ca elevii mei să simtă atracție pentru matematică, să lucreze cu plăcere, să-i entuziasmeze permanent propriile lor progrese și să le mobilizeze întreaga capacitate și energie pentru performanțe și succese tot mai mari.

Capitolul 1

Rolul creativității în învățământul matematic la elevi

1.1. Conceptul de creativitate

Caracterizată printr-un înalt grad de complexitate și tehnicitate și printr-un ritm accelerat de dezvoltare, creativitatea a fost apreciată drept o însușire generatoare a progresului.

În depistarea și formarea aptitudinilor creatoare în educația personalitații active și inventive un rol hotărâtor îl are școala. Toți psihologii susțin că toți copiii sunt receptivi până în momentul când adulții, prin sistemul lor educativ, prin autoritatea și disciplina impusă, nu le înabușă originalitatea. Depinde numai de sistemul educativ ca potențialul creator al unui individ să se dezvolte sau să se anihileze. Educația este un act de creație, iar educatorul un creator.

Termenul de creativitate are accepțiuni diferite, care nu se contrazic, ci mai degrabă se completează.

Unii autori definesc creativitatea ca fiind aptitudine sau capacitate de a produce ceva nou și de valoare. Pentru alții creativitatea nu este aptitudine sau capacitate, ci proces, prin care se realizează produsul. Sunt unii pentru care creativitatea este orice rezolvare de probleme noi. Pentru alții creativitatea implică realizarea unui produs nou și de valoare pentru societate.

În Dicționarul de pedagogie acest concept este definit ca și capacitate de a realiza ceva nou, ca aptitudine și ca produs și proces. Este considerată un produs pentru că se dovedeţte pe baza următorilor factori: flexibilitate, originalitate, fluentă, ingeniozitate, prin activitate, prin experiență.

Ea este un proces, deoarece implică desfășurarea în timp, dezvoltări și retrageri ale factorilor și elementelor noi, învingerea unor obstacole.