Tipuri de violență în școală

INTRODUCERE

Într-o relaţie educaţională există o tentaţie a cadrului didactic de a observa anumite elemente normative, care vor putea reconsidera total răspunsul elevilor în ce priveşte anumite intervenţii sau atitudini ale acestora.

Violența reprezintă dezorganizarea brutală şi continuă a sistemului personal, colectiv ori social; este pierderea integrităţii fizice, psihice şi materiale şi care conduc la agresiune, la folosirea forţei în mod conştient/inconştient împotriva altuia/altora, după cum este posibil ca agresorul să nu fi urmărit producerea unui rău.

Lucrarea TIPURI DE VIOLENȚĂ ÎN ȘCOALĂ.STRATEGII DE INTERVENȚIE ÎN CLASĂ este împărţită în trei capitole.

Primul capitol se numeşte COMPORTAMENTUL VIOLENT AL CLASEI/GRUPULUI DE ELEV şi prezintă anumite noțiuni ale violenței și strategii de intervenție ale cadrelor didactice.

Capitolul secund numit, VIOLENŢA, COMPORTAMENT VIOLENT AL ELEVULUI începe cu definirea termenului de violent și oferă câteva caracteristici ale agresivității, ale actelor de violență și prezintă tipologia actelor de violență și agresivitate. Finalul capitolului se incheie cu aspecte ale cauzelor de violență sau agresivitatea elevului.

Ultimul capitol PERCEPȚIA VIOLENȚEI DE CĂTRE COPII ÎN DIFERITE FORME DE MANIFESTARE oferă multe detalii concrete printr-un exemplu pus în aplicare. Pe parcursul capitolului se pune accent pe studiul în sine. Am adăugat și anumite propuneri privind politica intervenționistă.

CAPITOLUL I

COMPORTAMENTUL VIOLENT AL

CLASEI/GRUPULUI DE ELEVI

1.1. Violenţa – delimitări teoretice

Conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât şi în practică, grade diferite de vizibilitate şi de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele care afectează starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situaţia ei socială sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra percepţiei şi încadrării formale sau informale a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei arată o recunoaştere diferenţiată a comportamentelor şi atitudinilor, de la formele de violenţă fizică la formele de violenţă sexuală, verbală sau psihologică. Diferenţele apar în definirea noţiunii de violenţă şi în raport cu persoana care este victimă a violenţei; prin urmare, este diferenţiată teoria violenţei asupra femeii, asupra tânărului său asupra persoanei vârstnice .

Prin urmare, în teoria descriptivă a noţiunii de violenţă apar forme cum sunt: izolarea şi separarea persoanei de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse, ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea (folosite pentru a determina o persoană să se aprecieze că fără valoare personală, prin urmare, încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul agresorului), ameninţarea verbală privind abuzul sau tortura directă sau indirectă (asupra copiilor sau rudelor) .

Inconsistenţa în modul de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei este dată de gradul diferit de percepţie şi conştientizare la nivel comunitar, atât a femeii şi copilului şi raportului acestora cu ceilalţi membrii ai familiei, cât şi de definire diferită a violenţei.

Un prim aspect implicat îl reprezintă percepţia culturală; studiile realizate pe grupuri delimitate cultural arată că încadrarea comportamentelor în definirea violenţei, la nivel comunitar, este făcută sub aspect cultural. Fiecare comunitate defineşte violenţa în cuplu în raport cu propriile cadre culturale de indentificare şi erarhizare a gradelor de violenţă.

Prin urmare, teoria violenţei elaborată cu scopul de a fi utilizată în procedurile penale va fi diferită de teoria utilizată de către serviciile de asistenţă a victimelor violenţei. De asemenea, definiţia utilizată de către serviciile de sănătate publică diferă de definiţiile folosite de către psihologi în cadrul programelor de terapie a victimei sau agresorului.

Atât în domeniul ştiinţific, cât şi în cel juridic, sunt utilizate definiţii asupra violenţei care includ termenul de acţiuni intenţionate sau acţiuni percepute ca intenţionate. Aspectul de intenţionalitate delimitează realizarea actelor violente de intenţia de a produce suferinţă şi condiţionează definirea unui act violent de intenţia de a produce suferinţă. Intenţionalitatea actelor violente este raportată la persoana care le utilizează, la motivaţia şi modalitatea în care este utilizată violenţa. Includerea ideei de intenţionalitate în operaţionalizarea conceptului de violenţă crează dificultăţi atât în încadrarea unor comportamente în registrul violenţei cât şi în măsurarea violenţei.