Trăsăturile clasei de elevi ca grup social - Sintalitatea

INTRODUCERE

Învăţarea eficientă are următoarele caracteristici: este întotdeauna secvenţială şi contextualizată, este un proces individual chiar şi atunci când se realizează prin cooperare şi colaborare în cadrul grupului, presupune anumite dificultăţi, dar a căror depăşire ameliorează învăţarea din etapele ulterioare, produce satisfacţii şi conduce la autorealizare (împlinirea individului).

Activitatea unui profesor stă sub semnul obţinerii eficienţei în activitatea sa de formare şi de informare a elevilor (obiectivul pe termen scurt al activităţii profesorului). Eficienţa este raportul între performanţele obţinute în soluţionarea unei probleme şi efortul depus pentru obţinerea lor.

Eficienţa învăţării este observată în capacitatea elevului de a rezolva relativ uşor, cu promtitudine şi rapiditate situaţii problemă diverse, cu un grad sporit de dificultate, de a face faţă cu succes oricăror solicitări, provocări.

Lucrarea TRĂSĂTURILE CLASEI DE ELEVI CA GRUP SOCIAL. SINTALITATEA este împărţită în trei capitole.

Primul capitol se numeşte Clasa de elevi prezentată ca un colectiv şi prezintă aspecte ale elevului şi grupurilor de elevi, şi etapele formării colectivelor de elevi. În finalul capitolului se prezintă anumite caracteristici ale sintalităţii colectivului de elevi.

Capitolul secund numit, Metode de cunoaștere a elevului și a colectivului de elevi începe cu puţine noţiuni introductive şi principalele metode de cunoaştere a elevului şi colectivului. Pe parcursul capitolului se oferă detalii ale metodelor de învăţământ şi efecte educatorului asupra elevului. Capitolul se încheie cu construcţia identităţii sociale şi individuale ale elevului.

Ultimul capitol Cercetare directă cu privire la sintalitatea în ciclul primar oferă câteva detalii concrete printr-un exemplu pus în aplicare. Pe parcursul capitolului se pune accent pe cercetarea în sine.

CAPITOLUL I

CLASA DE ELEVI PREZENTATĂ CA UN COLECTIV

1.1 Definirea colectivului de elevi

A cunoaşte elevul înseamnă a-ţi da seama de interesele, înclinaţiile şi aptitudinile sale, de bagajul cunoştinţelor, de nivelul proceselor intelectuale, afective şi voliţionale, al motivaţiilor şi aspiraţiilor sale, precum şi de valoarea sa caracterial-temperamentală; deci, înseamnă a defini personalitatea elevului prin intermediul elementelor ei caracteristice. A cunoaşte mai înseamnă a surprinde nivelul dezvoltării fizice în conformitate cu cerinţele vârstei, care poate influenţa favorabil sau nefavorabil formarea personalităţii.

Structura colectivului de elevi este generată de interrelaţiile ce se stabilesc între membrii săi. Ţinând seama de conţinutul şi modul de funcţionare a acestor relaţii, putem delimita doua structuri fundamentale: o structură formală şi una informală.

Prima, structură, formală, apare ca urmare a investirii lor oficiale cu roluri. Investirea se poate face, fie de către colectiv, în totalitatea sa, fie de către învăţător sau profesor. În urma investirii, cu asemenea roluri, vor apărea în mod firesc liderii oficiali.

Cea de a doua structură a colectivului, informală, nu este impusă şi reglementată de către cei care deţin anumite funcţii, ea este un rezultat spontan al relaţiilor intersubiective ce se stabilesc între membrii colectivului. Ea are un caracter predominant afectiv, bazat pe legături de: simpatie, antipatie şi indiferență .

Relaţiile interpersonale din interiorul colectivului de elevi pot fi analizate şi interpretate din două unghiuri de vedere, unul referindu-se la atitudinea elevului faţă de ceilalţi colegi, la sentimentele de simpatie, antipatie şi indiferenţa pe care le nutreşte faţă de aceştia, iar altul la modul în care colegii săi, ori colectivul, în ansamblu, răspund prin aceleaşi sentimente adresate fiecărui elev. În primul caz avem de a face cu ceea ce se înţelege prin expansiunea socială, iar în cel de-al doilea caz cu incluziunea socială. Structura informală rezultă din corelarea celor două tendinţe specifice relaţiilor interpersonale .