Abordări psihoterapeutice de scurtă durată în tratamentul depresiei reactive

INTRODUCERE

Se întâmplă poate să ne atragă atenţia o serie de anunţuri care ne prezintă cursuri, conferinţe sau sesiuni dedicate comunicării, relaţiilor sociale, parenting-ului şi relaţiei de cuplu, vorbitului în public sau vorbitului în general, armoniei sufletului şi a minţii. Par a fi din ce în ce mai multe, situaţie care nu confirmă dar punctează un interes foarte mare pentru desăvârşire personală. A fi mai un om mai bun, a fi mai împlinit, a fi un părinte mai bun, un iubit mai reuşit sunt scopuri în sine, care contribuie la creşterea unei participări mai active la propria viaţă.

Poate că schimbările sociale sau noile generaţii, poate că schimbările din domeniul educaţional sau restructurarea valorilor umane, ori poate că rapiditatea cu care acestea se petrec ne determină să constatăm că nu mai facem faţă unui stil de viaţă uneori sărac în spontaneitate şi lipsit de adesea de curajul descoperirii prin autoexpunere.

Suntem părinţi de seară, după ce am fost copii de tranziţie socio - economică, suntem prieteni rigizi şi condiţionaţi, suntem profesionişti robotizaţi şi ocazional ne confruntăm cu câte o situaţie care ne scoate din automatismul cu care ne intoxicăm viaţa. Aceste idei sunt eventuale situaţii şi nu reflectă o stare de fapt stiinţific confirmată.

Curiozitatea de a afla în ce măsura gândurile noastre sunt toxice prin construcţie şi comportamentele noastre nepotrivit alese pentru situaţiile de viaţă, a determinat alegerea temei depresive. Subiectul prezentului studiu a fost favorit altora şi ca urmare a unei nevoi resimţite indirect în mediul nostru social de a trece de la faza de autointoxicare psihică la cea de ajustare psihică.

Istoria noastră de viaţă, începând cu primii ani, felul în care ne-am format şi maturizat personalitatea, imaginea şi credinţele despre lume, viaţă, viitor au contribuit la o matriţă afectivă, care cel mai adesea nu îşi regăseşte corespondentul în materialul cu care ne întâmpină experienţele de zi cu zi.

Tema depresie reactive e abordată în această lucrare din perspectiva încrederii în resursele proprii de a ne confrunta cu situaţii concrete de viaţă, exprimate sub forma judecatăţilor despre sine şi despre alţii, judecăţi ce înclină sa fie mai degrabă negative decât pozitive, conducându-ne astfel în zona dezechilibrului.

Comportamentele cu care manifestăm acest dezechilibru, aşteptările care le însoţesc fac deopotrivă relevant faptul că e important să distingem şi să diferenţiem ceea ce percepem. Aceaste abilităţi de distingere se învaţă, iar dacă nu am avut parte de lecţia dedicată lor din partea familie de bază, există multe motive care să ne determine să ne înscriem din nou, metaforic şi practic vorbind, la cursul destinat lor în diferite etape ale vieţii noastre.

1. Depresia

1.1 Considerente generale

Depresia este subiect de studiu intens în ultimii ani, mai ales că, recunoașterea ei ca manifestare este din ce în ce mai des intalnită în rândul populaţiei. Stările asemănătoare depresiei se intălnesc atăt de frecvent, considerănd în acest sens mecanisme pe care oamenii le activează pentru a face față evenimentelor și situațiilor de viata, încât procesul adaptiv și setul de abilități evoluate (gândirea critică, selectivă, imaginația, capacitatea de a planifica, conștientizarea sinelui sau identitatea de sine) să poată fi de folos ca strategii de coping protectoare în depășirea funcțională a acestor triggeri activatori. În plus, se pare că, nevoile noastre foarte dezvoltate de afecțiune și dragoste pot dovedi o vulnerabilitate în fața declanșării depresiei, atunci când mediul este ostil sau neprielnic acestor așteptări emoționale (Gilbert, 2011, p 29).

Pentru a înțelege depresia unui pacient, orice specialist clinician ori terapeut, e sfătuit să-și dezvolte abilitatea de a vedea persoana ca pe „o ființă contextualizată din punct de vedere istoric și social”, înainte de a considera simptomele pe care dorește sa construiască planul de intervenție (Gilbert, 2011, p 56).