Agresivitate

Introducere

Comportamentul agresiv reprezintă atitudini și acte, fapte constante și repetitive, cu conținut antisocial, cu manifestări de agresivitate și violență de cele mai multe ori explozive sau premeditate și anticipate față de propria persoană (autoagresiune) sau față de alte persoane (heteroagresivitate).

Caracterul indezirabil al faptelor imputabile unui adolescent este produsul unei percepţii generale a publicului în legătură cu noţiunea de delict sau infracţiune care trebuie să intre sub incidenţă legii penale şi să fie sancţionată.

Marea majoritate a delincvenţilor nu sunt nici infractori înrăiţi, nici elemente marginale irecuperabile, ci pur şi simplu copii în derivă, victime ale lipsei de educaţie, ale unui mediu familial ostil şi, adesea, violent, şi care, datorită eşecului procesului de socializare familială, au ajuns să comită, mai mult sau mai puţin, abateri de la normele sociale

Comportamentul agresiv și formele întâlnite în cadrul delincvenței juvenile reprezintă atitudini și acte, fapte constante și repetitive, cu conținut antisocial, cu manifestări de agresivitate și violența de cele mai multe ori explozive sau premeditate și anticipate față de propria persoană (autoagresiune) sau față de alte persoane (heteroagresivitate).

Comportamentul agresiv presupune repetarea și persistența formelor de comportament în relațiile de conviețuire și respect față de regulile de bază ale celor din jur: agresiune față de oameni și animale, distrugerea proprietății private, violări/ încălcări serioase de principii. De asemenea, la aceste persoane, neliniștea creează o stare de deteriorare în comportament, iar dacă individul este mai mare de 18 ani, criteriile de evaluare nu corespund diagnosticului personalității antisociale.

Comportamentul agresiv poate fi de mai multe tipuri: agresivitate nediferențiată, fără răsunet antisocial obligatoriu; comportament agresiv propriu-zis, polimorf și cronic, în care se include și comportamentul criminal; comportament agresiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei stări patologice sau consecutivă unei afecțiuni neuropsihice preexistente sau dobândită.

Agresivitatea poate fi clasificată după agresor sau persoana care adoptă o conduită agresivă în agresivitate a tânărului și agresivitatea adultului, agresivitate masculină și feminină; agresivitate individuală și colectivă; agresivitate spontană și premeditată. După mijloacele utilizate în vederea finalizării intențiilor agresive, se poate vorbi de agresivitate fizică și verbală; agresivitate directă, cu efecte directe asupra victimei, și agresivitate indirectă, între agresor și victimă existând intermediari. După obiectivele urmărite, există agresivitate ce urmărește obținerea unor beneficii, a unui câștig material; agresivitate ce urmărește predominant rănirea și chiar distrugerea victimei. În funcție de forma de manifestare a agresivității diferențiem: agresivitate violentă și nonviolentă; agresivitate latentă și manifestă .

În ce privește infracțiunile săvârșite de “copiii străzii”, pericolul social al faptelor comise nu este atât de ridicat încât să permită caracterizarea acestor grupuri de copii ca având o natură delincventă, deoarece majoritatea delictelor comise sunt legate de necesitățile primare greu sau imposibil de satisfăcut în condițiile de excludere socială și constau în furturi de alimente sau îmbrăcăminte din piețe sau magazine. Infracțiunile grave (tâlhărie, vătămări grave, viol, omor) nu au o incidență mai ridicată decât media acestora în cadrul societății.

Capitolul 1

Agresivitatea si violenta

1.1. Concepte generale și definiții ale violenței

Conceptul de violență acoperă grade diferite de vizibilitate şi de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele care afectează starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situaţia ei socială sau stima de sine. O privire de ansamblu asupra percepţiei şi încadrării formale sau informale a comportamentelor şi atitudinilor în registrul violenţei arată o recunoaştere diferenţiată a comportamentelor şi atitudinilor, de la formele de violenţă fizică la formele de violenţă sexuală, verbală sau psihologică.

Din punct de vedere clinic, o definiție larg acceptată a violenței domestice este cea formulată de Stark și Flitcraft, conform căreia violența domestică este o amenințare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, o rănire fizică în cadrul relației dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoțit de intimidări sau abuzuri verbale, distrugerea bunurilor care aparțin victimei, izolarea de prieteni, familie sau alte potențiale surse de sprijin, amenințări făcute la adresa altor persoane semnificative pentru victime, inclusiv a copiilor, furturi, controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimelor, alimentelor, deplasărilor, telefonului și a altor surse de îngrijire și protecție.

Apar diferențe în definirea termenului de violenţă şi în raport cu persoana care este victimă a violenţei; astfel este diferenţiată definiţia violenţei asupra femeii, asupra tânărului sau asupra persoanei vârstnice. Astfel, în definiţia descriptivă a termenului de violenţă apar forme cum ar fi: izolarea şi separarea persoanei de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice tip de resurse, ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea, folosite pentru a determina o persoană să se aprecieze ca neavând valoare personală, astfel încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul agresorului, ameninţarea verbală privind abuzul sau tortura directă sau indirectă asupra copiilor sau rudelor. În orice societate, normele sociale și juridice indică ceea ce este drept sau nedrept, moral sau imoral, licit sau ilicit, legal sau ilegal etc., stabilind, deci zona de permisivitate a acțiunii și comportamentelor indivizilor. Această zonă, însă, nu este precis delimitată, așa încât comportamentul individului poate varia sensibil, depășind limitele normative și instituționale acceptate.