Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool

Licență
5/10 (2 voturi)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 104 în total
Cuvinte : 28816
Mărime: 143.39KB (arhivat)
Cost: 8 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Sima Ioan, Turcu Mihai
UNIVERSITATEA “LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU FACULTATEA DE ŞTIINŢE SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Extras din document

REZUMAT

În această lucrare ne-am propus să studiem influenţa consumului abuziv de alcool asupra gradului de agresivitate manifestat de către persoanele adulte din eşantionul de vârstă 30-35 ani, cu studii medii şi de religie ortodoxă. Cercetarea se efectuează în anul 2006, în cadrul secţiei de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău. Studiul vizează pacienţii internaţi în această secţie, ce prezintă un istoric de consum cronic de alcool şi manifestări agresive în mediul familial sau social.

Motivaţia realizării acestei lucrări de licenţă “Agresivitatea – una din principalele consecinţe ale consumului abuziv de alcool” porneşte de la constatarea că acest fenomen are consecinţe devastatoare în plan familial, violenţa fiind principalul factor traumatizant pentru educaţia copiilor, alături de costurile financiare uriaşe ale programelor de dezalcoolizare şi recuperare terapeutică, precum şi cele determinate de invalidarea profesională şi socială.

În acest sens, pentru a investiga amploarea acestui fenomen, am folosit următoarele metode: instrumentul OMS de screening al alcoolului – Testul de identificare a tulburărilor consumului de alcool (The Alcohol Use Disorders Identification Test) – AUDIT; testul de personalitate Eysenck si Scalele de Personalitate Karolinska, împreună cu interviul semistructurat şi anamneza. Prelucrarea statistică a rezultatelor acestor teste a confirmat ipoteza prezentei cercetări, conform căreia, dacă o persoană suferă de alcoolism cronic, atunci ea va prezenta manifestări hetero sau autoagresive, comparativ cu persoanele non-alcoolice, care beau ocazional sau foarte rar.

Alături de analiza studiilor de caz şi de prezentarea tehnicilor de consiliere psihologică, considerăm că ne-am atins scopul nostru major, acela de a atrage atenţia asupra răspândirii alarmante a alcoolismului şi a consecinţelor sale nefaste.

INTRODUCERE

Având în vedere actualitatea problemei alcoolismului pe de o parte, şi ambivalenţa ce i se atribuie, de denigrare şi glorificare pe de altă parte, consider că este binevenită orice iniţiativă în studiul acesteia. Lucrarea de faţă, care nu se vrea a fi exhaustivă, tratează tematica alcoolismului din perspectivă psihopatologică.

Acum mai bine de trei decenii, consumul de alcool constituia, alături de tutun şi, sporadic, droguri o problemă gravă de sănătate, iar forurile cele mai competente în materie o situau pe locul patru în lume, după morbiditatea şi mortalitatea cauzate de bolile cardiovasculare, cancer şi accidentele de circulaţie.

În prezent, rata precisă a morbidităţii şi mortalităţii datorate consumului excesiv de alcool nu este cunoscută, chiar dacă investigaţiile pluri şi interdisciplinare din ultimele decenii cunosc o evidentă creştere. Este uşor de observat cum în lume se constată o ascendenţă a consumului abuziv de alcool, fenomen dramatic ce produce numeroase tulburări, anomalii şi multiple disfuncţionalităţi în viaţa individuală, dar şi în cea comunitară, mai ales în zone şi la populaţii unde există o slabă dezvoltare economică, sărăcie şi promiscuitate.

Deoarece această dinamică gravă a consumului abuziv de alcool a crescut constant în ultimii ani mai ales în rândul adolescenţilor şi a femeilor, afectând însă şi celelalte categorii de indivizi (bărbaţi, bătrâni, copii), putem spune că alcoolismul este una dintre cele mai extinse suferinţe, constituind o problemă de sănătate publică. România se încadrează într-un model de consum asemănător cu celelalte ţări din sud-estul Europei. Consumul de alcool la noi în ţară a înregistrat valori crescute în perioada 1975-1985. Din 1985 până în 1995, consumul de alcool scade treptat, urmând ca din 1996 până în prezent să se înregistreze un trend progresiv ascendent, anticipând creşterea incidenţei patologiei legate de alcool în anii următori.

Repercusiunile socio-economice sunt cele mai frecvente şi mai precoce complicaţii ale abuzului de alcool, şi se constată toata scara dezordinilor sociale, aici enumerând câteva: izolarea de activităţile familiei şi ale comunităţii, viaţa personală centrată în jurul consumului de alcool, frecvenţa ridicată a accidentelor de circulaţie, frecvenţa mare a actelor de violenţă, crimă, violuri, probleme financiare, se constată delicvenţe minore la locul de muncă, absenteism frecvent, mai ales lunea, vinerea şi după ziua de salariu, scuze frecvente şi variate pentru zilele absentate, perfomanţe profesionale reduse, pierderea serviciului, frecvente schimbări ale locului de muncă, accidente industriale, pensionări precoce.

Preview document

Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 1
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 2
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 3
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 4
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 5
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 6
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 7
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 8
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 9
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 10
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 11
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 12
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 13
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 14
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 15
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 16
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 17
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 18
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 19
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 20
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 21
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 22
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 23
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 24
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 25
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 26
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 27
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 28
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 29
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 30
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 31
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 32
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 33
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 34
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 35
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 36
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 37
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 38
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 39
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 40
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 41
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 42
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 43
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 44
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 45
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 46
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 47
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 48
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 49
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 50
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 51
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 52
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 53
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 54
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 55
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 56
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 57
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 58
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 59
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 60
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 61
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 62
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 63
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 64
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 65
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 66
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 67
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 68
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 69
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 70
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 71
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 72
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 73
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 74
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 75
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 76
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 77
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 78
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 79
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 80
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 81
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 82
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 83
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 84
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 85
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 86
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 87
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 88
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 89
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 90
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 91
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 92
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 93
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 94
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 95
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 96
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 97
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 98
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 99
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 100
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 101
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 102
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 103
Agresivitatea - Una din Principalele Consecințe ale Consumului Abuziv de Alcool - Pagina 104

Conținut arhivă zip

  • Agresivitatea - Una din Principalele Consecinte ale Consumului Abuziv de Alcool.doc

Alții au mai descărcat și

Efectele Psihologice ale Bolii asupra Personalității Femeilor Bolnave de Cancer Mamar

Motivatia alegerii temei. În literatura de specialitate problematica psihoterapiei si a impactului unei boli grave cum este cancerul mamar asupra...

Problema Narcomaniei la Tineri

Introducere Actualitatea cercetarii este determinata de situatia si conditiile dificile în care se afla tinerii din tara noastra, ramânând în...

Influențe Motivaționale ale Factorilor Subiectivi ai Evaluării

Introducere Motivaţia poate susţine învaţarea în cel puţin patru moduri: influenţează măsura în care este probabil ca un individ să se angajeze...

Aportul psihoterapiei cognitiv-comportamentală la ameliorarea și îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților cu tulburări depresive

INTRODUCERE În societatea contemporană, omul este martorul unor schimbări socioculturale intense. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem expuşi unor...

Aspecte Teoretice și Sociale ale Fobiei Sociale

INTRODUCERE În lucrarea care urmează m-am referit asupra cunoştinţelor recente în ceea ce priveşte tratarea fobiei sociale. Mai precis, m-am...

Plan de Consiliere pentru Adolescentii cu Parinti Plecati la Lucru in Strainatate

Planul de consiliere pentru copiii cu parinti plecati la lucru in strainatate a fost realizat in Scoala cu clasele I – VIII. Nr 5. ”Bogdan Voda”,...

Stresul la Personalul din Jandarmerie

Argument Meseria de jandarm este una dintre cele mai solicitante care există în comunitatea umană. A fi jandarm nu înseamnă doar ”a veghea” sau ”a...

Comportament deviant la adolescenți - cauze

INTRODUCERE În complexitatea situaţiilor de viaţă în care este permanent implicat subiectul uman, acesta se manifestă nu doar ca o simplă...

Te-ar putea interesa și

Prevenirea Consumului de Droguri

Introducere Consumul de droguri a luat forma unui fenomen social in ţara noastră, populaţia cea mai expusă acestui comportament fiind...

Mixul de Marketing în Servicii

Capitolul 1 MARKETINGUL SERVICIILOR Marketingul este ansamblul de acţiuni care într-o economie de piaţă au ca obiect să prevadă, să constate,...

Avortul ieri și astăzi

“În trecut, avortul lua viaţa unui om, unde, altfel, doi ar fi murit. Astăzi avortul ia viaţa unui om, când, altfel, amândoi ar trăi.” Prof. Dr....

Psihologia Adicției

Cocaina Date generale. Cocaina este un drog stimulant puternic, avînd un mare potenţial adictiv şi care acţionează direct asupra structurilor...

Ai nevoie de altceva?