Colaborarea dintre Părinți și Educatori în Corectarea Tulburarilor de Limbaj la Copil

ARGUMENT

Motto: „Faptul că aveţi un copil nu vă face părinte, precum faptul că aveţi un pian, nu vă face pianist.”

Mihail Levine

Pentru a fi un părinte bun, nu există un standard care trebuie îndeplinit, însă ignorarea propriului copil şi a problemelor sale nu ţin de atitudinea unui părinte model. Familia este prima instanţă educativă care are o influenţă extrem de puternică asupra individului. Părinţii au un rol important în formarea socială a copilului şi asigurarea unui echilibru emoţional şi afectiv. În societatea contemporană, funcţia de educare şi socializare a copiilor se diminuează progresiv fiind preluată de către stat, prin intermediul instituţiilor cu rol în formarea şi educarea copiilor – grădiniţă, şcoli, licee şi universităţi. Integrarea masivă a femeilor în câmpul muncii, o dată cu dezvoltarea societăţii industriale şi preocuparea pentru dezvoltarea carierei sunt factori care generează o implicare mai redusă a părinţilor în educarea copilului preşcolar.

În prezent, sistemul educativ în ansamblul său este caracterizat printr-o tendinţă spre supraspecializare; pentru a face faţă cerinţelor societăţii contemporane, copiii sunt nevoiţi să asimileze de la vârste fragede un volum cât mai mare de informaţii, din domenii variate (limbi străine şi modalităţi de utilizare a calculatorului). Deşi intenţia părinţilor şi educatorilor este una pozitivă, de pregătire a copilului pentru un mediu academic foarte competitiv, această strategie duce deseori la neglijarea unui aspect fundamental, şi anume faptul că principala achiziţie a copilului preşcolar este limbajul.

Existenţa tulburărilor de limbaj împiedică asimilarea corectă a informaţiilor, şi, în consecinţă, chiar dacă acestea au fost asimilate corespunzător, ele nu vor putea fi relevate în absenţa unei exprimări corecte.

Majoritatea părinţilor nu sunt conştienţi de implicaţiile şi consecinţele tulburărilor de limbaj asupra formării personalităţii copiilor; chiar dacă exprimarea este parţial afectată, copilul poate dezvolta anumite complexe, stima de sine scazută şi neîncredere în propria capacitate de învăţare.

Motivele care au determinat iniţierea acestui demers investigativ se referă la faptul că, în

momentul actual , părinţii nu cunosc în totalitate beneficiile pe care le implică colaborarea cu instanţa educativă de orice fel; principiul fundamental al terapiei logopedice recomandă ca intervenţia să înceapă cât mai devreme posibil, pentru a se obţine astfel, rezultate vizibile şi cu o mare stabilitate în timp.

Informarea insuficientă întreţine mitul conform căruia tulburările de limbaj sunt trecătoare, simple etape în achiziţionarea limbajului, adesea interpretate ca parte din farmecul specific vârstei însă frecvenţa cazurilor de copii preşcolari care manifestă tulburări de limbaj justifică necesitatea programelor de intervenţie logopedică.

Prin acest studiu, dorim să evidenţiem faptul că o bună colaborare între părinţi şi educatori reprezintă fundamentul intervenţiei logopedice; dacă nu există o continuitate între activităţile educative desfăşurate la nivelul grădiniţei, şi educaţia (formală, şi mai ales informală), primită în familie, intervenţia în cazul tulburărilor de limbaj în cazul copilului preşcolar, se dovedeşte a fi ineficientă.

Primul capitol teoretic, oferă o descriere a tulburărilor de limbaj specifice copilului preşcolar, prin stabilirea cauzelor care favorizează apariţia acestora şi stabilirea graniţelor dintre normal şi patologic în dezvoltarea ontogenetică a preşcolarului.

Cel de-al doilea capitol prezintă factorii educativi implicaţi în corectarea tulburărilor de limbaj la preşcolar şi subliniază importanţa intervenţiei timpurii şi rolul logopedului în integrarea copiilor cu tulburări de limbaj în grădiniţă.

Capitolul trei cuprinde date referitoare la locul şi rolul familiei în corectarea tulburărilor de limbaj la copil, stabileşte direcţii ale colaborării dintre familie şi educatori şi sintetizează o serie de modalităţi practice de realizare a colaborării între logoped – părinţi şi educatori.

Prin intermediul acestui studiu, dorim să ilustrăm beneficiile colaborării dintre părinţi şi educatori în identificarea şi tratarea tulburărilor de limbaj, la copiii preşcolari, în speranţa că o informare corectă, va asigura în viitor, o mai mare implicare a părinţilor în activităţile şcolare şi extraşcolare.

CAPITOLUL I

TULBURARILE DE LIMBAJ LA COPILUL PRESCOLAR

1.1 Definirea şi etiologia tulburărilor de limbaj

Guţu M. defineşte tulburările de limbaj ca reprezentând ”toate abaterile de la limbajul normal. Standardizat, de la manifestările verbale tipizate, unanim acceptate în limba uzuală, atât sub aspectul reproducerii cât şi al perceperii , începand de la dereglarea diferitelor componente ale cuvântului şi pâna la imposibilitatea totală de comunicare orala sau scrisă”(Guţu M, 1974). La fel ca şi celelalte domenii de dezvoltare şi creştere a copilului, care sunt proprii fiecăruia, la fel şi dezvoltarea limbajului reprezintă o caracteristică proprie a fiecărui copil. Astfel unii copii pot vorbi mai devreme, iar alţii mai târziu, alţii nu au un număr mare de cuvinte/sunete pronunţate greşit iar alţii nu.

Pentru a defini tulburările de limbaj vom schiţa pe scurt „traseul” limbajului parcurs de către copil. Încă de la naştere copilul îşi manifestă disponibilităţile sale verbale prin strigăt. Începând cu săptămâna 3-4 el începe să-şi exprime satisfacţiile, nevoile, prin voce, în special îşi exprimă stările de foame, de durere sau de disconfort, prin plâns. Treptat copilul va ajunge să distingă între emisiunile verbale(de durere, confort, plăcere, satisfacţie etc.).

Astfel începe perioada pre-verbală, perioadă în care copilul achiziţionează şi acumulează pregătindu-se pentru perioada verbală, care începe în lunile a noua şi a zecea. La vârsta de 4-5 luni copilul gângureşte deja. La vârsta de 6-7 luni copilul trece la următoarea perioadă, numită perioada de lalaţie(care constă în repetări de combinaţii silabice, în care consoanele sunt mai mult sau mai puţin diferenţiate);lalaţia este un exerciţiu bun care pregăteşte învăţarea folosirii organelor şi aparatului fono-articulator.Un lucru foarte important îl reprezintă dezvoltarea mijloacelor de expresie ale copilului, inclusiv primele cuvinte articulate cu sens, se află într-un raport strâns cu interesul pe care îl arată cei din mediul familial sau din mediul copilului. Iată cât de importantă şi câtă însemnătate are mediul familial pentru dezvoltarea limbajului la copil. Şi în special prezenţa mamei are un rol deosebit de stimulativ pentru toate componentele dezvoltării copilului: psihică, intelectuală, fizică, emotiv-afectivă şi bineînţeles asupra dezvoltării limbajului.