Conceptul de sine

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Psihologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 44 în total
Cuvinte : 21412
Mărime: 137.24KB (arhivat)
Cost: 6 puncte

Extras din document

PRIMUL CAPITOL

Conceptul de sine

În literatura română de specialitate conceptul de sine sau eu (self-în limba engleză) s-a cristalizat ca reprezentând, în esență, “colecția de crezuri despre noi înșine” , altfel spus imaginea pe care fiecare o are despre propria persoană. În limba română, ca și substantiv, termenul de sine a fost folosit mai degrabă de filosofi, iar în psihologie a fost utilizat ca echivalent al Id-ului psihanalist care reprezintă o parte tare a personalității.

Definibil ca “...o colecție organizată de credințe și simțăminte despre noi înșine” , conceptul de sine (self-concept) poate fi tratat ca schemă mentală centrală a sinelui, esența sau identitatea lui, el însemnând modul în care ne categorizăm conduitele exterioare, dar și stările interne. Mai mult, conceptul de sine ca schemă influențează profund procesarea, stocarea și utilizarea datelor informaționale ce nu se referă nemijlocit la persoana noastra. Conținutul specific a ceea ce știm și credem despre noi înșine este diferit de la individ la individ, cercetările indică însă că structura de ansamblu a acestui conținut este cvasicomună la ființele umane sau, cel puțin, la cele care trăiesc în același areal cultural. De exemplu, în concepția despre sine este cuprinsă la toată lumea dimensiunea statutului social, dar atributele ce-i dau conținut pot fi diferite: student, casnică, funcționar etc. Pe de altă parte, dincolo de structura respectivă, conținutul conceptului de sine înglobează nu doar ceea ce suntem în prezent, ci și experiențele trecute și, mai ales, în special pentru tineri și adulți, proiectele a ceea ce sperăm să devenim în viitor.

Modul în care un individ se percepe pe el însuși este foarte important și influențează modul de gândire al acestuia, precum și modalitatea în care acesta poate reacționa la un anumit stimul din exterior. Din antichitate și până în prezent au existat reflexii despre cum se văd oamenii pe ei înșiși și ce imagine își fac cei din exterior în legătură cu modul în care aceștia îi percep, despre metamorfozele concepției de sine de-a lungul istoriei, despre identitate la nivel individual și social.Această temă despre om și societate a fost preluată și dezvoltată de mulți scriitori, eseiști și filosofi, însă, odată cu nașterea psihologiei sociale ea a fost abordată cu mijloace științifice și s-au elaborat diverse teorii bazate pe experimente, observații și statistici.

După anul 1920, în urma revizuirii unei concepții anterioare a sa, Sigmund Freud considera că sinele este unul dintre sistemele fundamentale pe baza căruia este construită organizarea personalității. Sinele (ego) este produsul evoluției naturii biologice și partea cea mai primitivă a personalității individului. Sinele conține tot ceea ce este ereditar, iar Freud îl definește abia în 1958 ca fiind “parte profundă care guvernează viața umană, sediul pulsiunilor înnăscute și a dorințelor refulate care se diferențiază în contact cu sursele corporale ale trebuințelor și emoțiilor”. Sinele reprezintă aspectele inconștiente ale vieții psihice și este dominat de principiul plăcerii, adică de cerința satisfacerii imediate și absolute a dorințelor, de căutare a plăcerii și evitare a durerii. El reprezintă impulsurile instinctuale: sexual, agresiv și cele legate de nevoile primare. Dorințele nesatisfăcute crează tensiune, iar eliberarea de sub această tensiune e căutată fie prin soluții reale, fie prin fantezii.

Alți scriitori care au studiat principalele teorii și modele referitoare la sine sunt Greenwald și Pratkanis, în anul 1984, realizând o analiză în urma căreia au concluzionat că sinele este „o schemă complexă, centrală, atitudinală, specifică persoanei”. Ei au arătat că sinele:

- în calitate de cunoscător este accesibil investigației psihologice;

- este o structură cognitivă centrală și un concept de sine al cărui conținut diferă de la o persoană la alta;

- este un obiect atitudinal - componenta afectivă a viziunii asupra propriului sine;

- este complex, fiind alcătuit din numeroase fațete (difuză, publică, privată, colectivă) care asigură fiecare o bază pentru auto-evaluare.

De asemenea, un alt analizator ce definește Sinele este Al. I. Dumitru, ca fiind „un concept integrator care include atât o componentă psihologică, subiectivă (eul ca subiect) cât și o componentă socială (Eul ca obiect perceput, simțit, cunoscut și evaluat de persoana însăși)... Conceptul de sine se referă la structurile identitare ale personalității, la ceea ce ne individualizează pe fiecare dintre noi și ne deosebește (relativ) de alții”.

W. James consideră că sinele omului obișnuit, sănătos din punct de vedere psihic, are două fațete/aspecte: sinele empiric (the Empirical Self or Me) și Eul pur (The Pure Ego). Sinele empiric este obiect al percepției și cunoașterii și este, la rândul său, constituit din sinele material, sinele social și sinele spiritual. James susține că manifestăm câte un sine social pentru fiecare grup semnificativ cu care interacționăm. Sinele empiric generează atribute ca identitatea personală și unitatea fluxului gândirii.

Bibliografie

1. Andrei Cosmovici și Luminița Iacob, „Psihologie școlară”, Ed. Polirom, Iași,1999;

2. Bogatu N., “Implicații psihosociale ale imaginii despre sine” în Revista de psihologie, nr. 4/1981;

3. Bogatu N., “Conduită de rol, sine și personalitate”, Ed. Granada, București, 2002;

4. Brandon N., “Cei șase stâlpi ai respectului de sine”, Ed. Colosseum, București, 1996;

5. Piaget J., “Judecata morala la copil”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980;

6. Radu I., “Psihologie școlară”, Ed. Științifică, București, 1974;

7. Radu I., “Psihologie socială”, Ed. EXE, Cluj-Napoca, 1974;

8. Ricks A.E., “Psihologia procesului educațional”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978;

9. Rotariu T., Iluț P., “Ancheta sociologică și sondajul de opinie”, Ed. Polirom, Iași, 1997;

10. Snyder M., “Public appearance/private realities: The psychology of self-monitoring ”, Freeman, New York, 1987;

11. Linton R., “Fundamentul cultural al personalității”, Ed. Științifică, București, 1968;

12. Matei L., “Fenomenul atribuirii”, Ed. EXE, Cluj-Napoca, 1994;

13. Mead G.H., “Mind, Self and Society ”, University of Chicago Press, Chicago, 1934;

14. Alexandrescu I., “Personalitate și vocație”, Ed. Junimea, Iași, 1981;

15. Allport G.W., “Structura și dinamica dezvoltării personalității”, E.D.P., București, 1981;

16. Bogdan, Ana, Tucicov (coord.), “Dicționar de psihologie socială”, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980;

17. Boroș Maximilian, “Nivelul de aspirație al elevilori în raport cu prestațiile lor școlare”, Teză de doctorat, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1973;

18. Mircea M., “Orizonturi fără limită ale învățării”, Ed. Politică, București, 1981;

19. Bunescu A., “Psihologie (2), Cunoaște-te pe tine însuți”, Ed. P.A.C.D., București, 2000;

20. Cosmovici A., “Metode pentru cunoașterea personalității”, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972;

21. Crețu T., “Reprezentările - rolul lor în învățarea școlară ”, în Psihologia școlară, Tipografia Universității din București, 1982;

22. Davitz D.J., Ball S., „Psihologia procesului educațional“, București, E.D.P., 1979;

23. Dicu A., Dimitriu E., “Probleme de psiho-sociologie a educației”, Ed. Științifică, București, 1973;

24. Drăgan I., “Interesul cognitiv și orientarea profesională”, E.D.P., București, 1975;

25. Dumitru C., “Oboseala emoțională la școlar”, în “Revista de pedagogie” nr.3/1970;

26. Filimon Turcu și Aurora, “Fundamente ale psihologiei școlare”, Ed. ALL, Iași, 1983;

27. Frainet C., “L’autoevalution des rèsultats”, în “L’educateur”, 1965;

28. Galperin P.I.,“Studii de psihologia învățării”, E.D.P., București, 1975;

29. Gagné M. R., “Condițiile învățării”, E.D.P., București, 1975;

30. Gilly M., “Elev bun, elev slab”, E.D.P., București, 1976;

31. Golu P., “Interacțiunea factorilor afectivi și cognitivi în situația de examen”, în “Revista de Pedagogie”. nr.1/1971;

32. Gonobolin N.F., “Cu privire la aptitudinile pedagogice ale profesorului”, în “Probleme de psihologia personalității”, E.D.P., București, 1963;

33. Hilgard R., Ernest și Rower Gordon,“Teorii ale învățării”, E.D.P., București, 1974;

34. Josef Ș.,“Psihologia tactului pedagogic al profesorului”, E.D.P., București, 1979;

35. Slavina S.,“Tratarea individuală a elevilor rămași în urmă la învățătură și nedisciplinați”, E.D.P., București, 1962;

36. Sorescu S., “O cercetare concretă a cauzelor nonșcolare de rămânere în urmă la învățătură”, E.D.P., București, 1978;

37. Târcovnicu V., “Dezvoltarea capacității de apreciere și autoapreciere a elevilor”, Ed. Politică, Cluj-Napoca, 1977;

38. Pavelcu V., “Invitație la cunoașterea de sine”, Ed. Științifică, București, 1970;

39. Ioan Radu, “Introducere în psihologia experimentală și statistică”, Editura Enciclopedică, București, 1967;

40. Radu Ioan, “Psihologia școlară”, Editura Științifică, București, 2000;

41. Vrabie D. și Barna A.,”Autoeducația și desăvârșirea personalității studentului”, în Revista Învățământului Superior, nr.5, 1966;

42.W.Meyer-Eppler, ”Problèmes informationnels de la communication parlée”, în Communications et Langages, Paris, 1963;

43. J. Leplat, “La formation par apprentissage”, P.U.F., Paris, 1972;

44. Ceaușu V.,”Autocunoaștere și creație”, Ed. Militară, București, 2004;

45. Zlate Mielu,”Eul și personalitatea”, Ed. Trei, București, 2004;

46. Harter S.,”Self and Identity Development”, Ed.Elliot, Cambridge, Massachusets, 2004;

47. Higgins E.Moretti C.,”Self-concept discrepancy theory”, Social Cognition, nr.3, 1985;

48.Petru Iluț,”Atitudinea față de valori la preadolescenți și tineri”, teză de doctorat, Universitatea “Babes-Bolyai”,2003;

49. Gecas V.,”The Social Science Encyclopedia”, Ed. J. Kuper, Routledge, Londra, 2003;

50. Iluț P.,”Iluzia localismului și localizarea iluziei”, Ed. Polirom, Iași, 2000;

51.Hixon J., Swan B.,”Self-reflection, self-insight and interpersonal choices”, Journal of Personality and Social Psychology, nr.71, 2000;

52.Taylor S., Peplau, L.A.,”Social Psychology”, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 2001;

53.Baron R., Byrne D.,”Exploring Social Psychology”, Allyn and Bacon, Boston, 2002;

Surse internet:

www. Psihologie.net

www. PsihollogieOnline.ro

www. Self-discovery.ro

www. Psychology.ro

www. Psihologie.esential.ro

Preview document

Conceptul de sine - Pagina 1
Conceptul de sine - Pagina 2
Conceptul de sine - Pagina 3
Conceptul de sine - Pagina 4
Conceptul de sine - Pagina 5
Conceptul de sine - Pagina 6
Conceptul de sine - Pagina 7
Conceptul de sine - Pagina 8
Conceptul de sine - Pagina 9
Conceptul de sine - Pagina 10
Conceptul de sine - Pagina 11
Conceptul de sine - Pagina 12
Conceptul de sine - Pagina 13
Conceptul de sine - Pagina 14
Conceptul de sine - Pagina 15
Conceptul de sine - Pagina 16
Conceptul de sine - Pagina 17
Conceptul de sine - Pagina 18
Conceptul de sine - Pagina 19
Conceptul de sine - Pagina 20
Conceptul de sine - Pagina 21
Conceptul de sine - Pagina 22
Conceptul de sine - Pagina 23
Conceptul de sine - Pagina 24
Conceptul de sine - Pagina 25
Conceptul de sine - Pagina 26
Conceptul de sine - Pagina 27
Conceptul de sine - Pagina 28
Conceptul de sine - Pagina 29
Conceptul de sine - Pagina 30
Conceptul de sine - Pagina 31
Conceptul de sine - Pagina 32
Conceptul de sine - Pagina 33
Conceptul de sine - Pagina 34
Conceptul de sine - Pagina 35
Conceptul de sine - Pagina 36
Conceptul de sine - Pagina 37
Conceptul de sine - Pagina 38
Conceptul de sine - Pagina 39
Conceptul de sine - Pagina 40
Conceptul de sine - Pagina 41
Conceptul de sine - Pagina 42
Conceptul de sine - Pagina 43
Conceptul de sine - Pagina 44

Conținut arhivă zip

  • Conceptul de sine.doc

Ai nevoie de altceva?