Corelația anxietate - toxicomanie

I. Introducere

Uzul drogurilor nu este ceva de actualitate, întrucât substanţele psihoactive sunt cunoscute şi utilizate de-a lungul istoriei. Folorirea unor astfel de substanţe reprezintă o problemă majoră pentru sănătatea publică, iar prin sănătate publică nu ne limităm la nivel naţional, ci la nivel global.

În ţara noastră, după ’89, fenomenul toxicomaniei s-a dezvoltat cu repeziciune, astfel încât, România a dvenit atât o ţară de tranzit, cât şi o piaţă de desfacere.

Uzul acestor substanţe rezultă din pricina mai multor factori, printre care menţionăm: probleme familiale, probleme de desfăşurare ale individului, precum şi dificultăţile de adaptare socială. Consecinţele conduitelor toxicomanice în privinţa adaptării sociale, în special asupra evoluţiei psihologice sunt precum o spirală negativă care poate duce la îmbolnăvirea individului, devenind astfel un toxicoman.

Din nefericire, persoana dependentă nu se confruntă numai cu toxicomania, ci şi cu alte tulburări psihice precum anxietatea. Marea majoritate a toxicomanilor prezintă stări anxioase, stări ce le provoacă un disconfort atât psihic, cât şi fizic. Acestea sunt întâlnite atât la consumatori, cât şi la cei aflaţi în cura de dezintoxicare. Stările de anxietate ale acestor persoane sunt induse de o gândire negativă, de o gandire distorsionată, de o percepţie asupra vieţii „în alb şi negru”.

Prin urmare, o soluţie de ameliorare sau chiar de vindecare a acestei tulburări o reprezintă psihoterapia cognitiv – comportamentală.

La baza alegerii acestei teme au existat atât factori interni, cât şi externi.

Prin lucrarea de faţă, am încercat să demonstrăm, cu ajutorul cercerării, faptul că terapia cognitiv – comportamentală are o importantă contribuţie în ameliorarea anxietăţii la toxicodependenţii aflaţi în cura de dezintoxicare

Pentru a dovedi acest lucru, suntem nevoiţi să abordăm din punct de vedere teoretic cele trei concepte, respectiv anxietate, toxicomanie şi terapie cognitiv – comportamentală. Acestor delimitări conceptuale le vom aloca un întreg capitol unde vom prezenta cât mai explicit opiniile mai multor autori cu privire la aceste variabile.

Capitrolul III este rezervat cercetării. Astfel, pornind de la ipoteza că pacientul toxicoman are stări de anxietate, acestea pot fi ameliorate prin intermediul terapiei cognitiv – comportamentale, iar, dacă aceste stări sunt ameliorate, şansele de recidivă sunt relativ diminuate. În timpul cercetării ne-am folosit de interviu, observaţie, de chestionarul BAI şi de modelul ABC.

II. Aspecte teoretice

1. Anxietatea

1.1 Conceptul de anxietate

Definirea nevrozelor reprezintă o problemă la care nu s-a ajuns până în prezent la un rezultat unanim acceptat, astfel încât, datorită intervenţiei subiectivismului, fiecare autor propunând o definiţie şi un punct de vedere propriu, dar în acelaşi timp păstrând o convergenţă de sensuri. Anxietatea poate fi o tulburare de sine stǎtǎtoare, dar, în acelaşi timp, se poate manifesta şi sub forma unor tulburǎri fobice, obsesiv-compulsive, tulburǎri acute de stress, dar şi în cele de stres posttraumatic.

Întucât elementul central al acestei lucrări este reprezentat de anxietate, mai departe vom descrie în amănunt tulburarea anxioasă, precum şi, vom menţiona părerile mai multor autori vis – a – vis de anxietate.

Dicţionarul de psihiatrie şi psihopatologie clinică Larousse defineşte anxietatea ca fiind o stare de nelinişte în care predomină perceperea unei situaţii care, deşi în general nedeterminată, s-ar dovedi dezagreabilă sau chiar periculoasă.

Anxietatea reprezintă o tulburare ce se manifestă prin stări de nelinişte, teamă şi îngrijorare nemotivată, în absenţa unor cauze care să le provoace. Angoasa se defineşte ca „teama fără obiect” spre deosebire de fobie, care este „teamă cu obiect”. De cele mai multe ori, anxietatea se manifestă sub forma unei stări de frică cauzată de o incertitudine în care subiectul are impresia că este sau va fi victima unei nenorociri iminente, ce planează pretutindeni, îl înconjoară , îl pătrunde, dar care nu o poate defini şi nici îndepărta. Stările anxietăţii sunt însoţite adesea de fenomene organo – funcţionale precum: jenă, palpitaţii, greutate în respiraţie, transpiraţia palmelor etc.

Iolanda Mitrofan afirmă că anxietatea este o teamă fără obiect, o nelinişte însoţită de tensiune intrapsihică, agitaţie, iratibilitate şi simptome somatice, iar, în acelaşi an, respectiv 1999, Ruxandra Răşcanu defineşte anxietatea ca fiind sentimentul unui pericol difuz, vag precizat, cu repercusiuni iminente asupra existenţei individului.

Pentru P. Pichot „anxietatea este o stare emoţională care constă pe plan fenomenologic din trei elemente fundamentale: perceperea unui pericol iminent, o atitudine de aşteptare în faţa acestui pericol, un sentiment de dezorganizare legat de conştiinţa unei neputinţe totale în faţa acestui pericol” (apud J. Postel, p. 66).

Anxietatea este un dezechilibru social de tip reactiv ce se poate manifesta în grupele comunitar – umane, consecutiv acţiunii unor factori stresanţi, cu acţiune îndelungată şi repetată, care limitează capacităţile de finalizare a comportamentului uman în raport cu propriile sale tendinţe sau aspiraţii naturale.