Divorțul și Cauzalitatea Acestuia

INTRODUCERE

Starea actuală a societăţii îl determină pe fiecare membru al ei să reflecteze adânc asupra schimbărilor ce se produc atât în societate, cât şi în viaţa lui personală. Dramatismul acestor schimbări, viteza cu care ele se produc, incertitudinea şi caracterul contradictoriu al proceselor social-economice şi politice fac ca personalitatea să-şi revizuiască locul ei în societate şi să-şi schimbe modul de viaţă cu care se obişnuise.

La începutul anilor ‘90, determinând vectorul mişcării societăţii, înregistrează un echilibru extrem de fragil în toate sferele vieţii social-economice. Amploarea schimbărilor a generat complexitatea circumstanţelor în care se produce afirmarea tendinţelor înnoitoare şi s-a dovedit a fi afectată de o criză economică prelungită şi de dezorganizări de ordin social. În acest context a devenit evidentă criza pronunţată a stării materiale şi a valorilor familiei, producând un impact major asupra stabilităţii acesteia.

Divorţul este un fenomen psiho-social complex ce constă în destrămarea vieţii de familie, eveniment cu profunde implicaţii sociale, majoritatea cu o rezonanţă negativă pentru membrii cuplului destrămat şi participanţii la viaţa socială în general. Evoluţia numărului familiilor, în ultimii ani, înregistrează o tendinţă descendentă, în parte datorată şi procesului de desfacere a căsătoriilor, iar ca implicaţii imediate sunt afectaţi copiii minori rezultaţi la divorţ, se înregistrează o scădere a natalităţii, implicaţii de natură socio-economică, prin modificarea statutului social al partenerilor rezultat în urma divorţului, dar şi a nevoilor economice în funcţie de partajarea bunurilor şi asigurarea unui trai decent.

Divorţul fiind un proces complex el comportă mai multe aspecte, care intervin: stressul emoţional, încredinţarea şi îngrijirea copiilor, divizarea proprietăţii. Încredinţarea copiilor în urma disoluţiei legale a căsătoriei s-a făcut în mod tradiţional mamei. Începând cu anii 1960-1970, în majoritatea societăţilor europene sau de cultură europeană, s-au intensificat presiunile din partea bărbaţilor pentru a se modifica prevederile legale discriminatorii. În această acţiune, bărbaţii au fost sprijiniţi de organizaţiile feministe care au considerat practicile legale tradiţionale ca forme ale sexismului instituţionalizat. Numărul taţilor cărora li s-au încredinţat copiii a crescut în majoritatea societăţilor. A crescut, de asemenea, numărul cazurilor în care copiii au fost încredinţaţi ambilor părinţi. Cercetările de psihosociologie arată că deşi această variantă este preferată de un număr tot mai mare de cupluri care divorţează, efectele asupra copiilor pot fi deseori negative.

La etapa contemporană România, se confruntă cu problema migraţiei excesive a populaţiei peste hotare. Fenomenul migraţiei produce un impact negativ asupra copilului şi asupra familiilor lor, contribuind la dezintegrarea familiilor şi la creşterea numărului de copii privaţi de afectivitate parentală, educaţie, protecţie şi siguranţă.

Consecinţele acestui fenomen are repercusiuni atât la nivelul macrosocialului reprezentat de societate, cât şi la nivelul microsocialului reprezentat de familie. Asistăm astăzi la o denuclearizare a familiei contemporane, condiţionată de spargerea modelului tradiţional de viaţă familială, de deprivarea drepturilor de părinţi, de fenomenul migraţiei definitive sau temporare. Familia a devenit un factor mai puţin competent şi dispus să realizeze educaţia copiilor. Numărul crescând de familii divorţate, slăbirea afecţiunii părinteşti, liberalismul prost înţeles al educaţiei se răsfrâng asupra personalităţii în formare, determinându-i “anemierea” morală. Aceşti factori implică transformări în relaţionarea cu copiii, generând o dezvoltare defavorabilă a afectivităţii copiilor, manifestată prin: anxietate, agresivitate, ostilitate etc.

Studiile dezvoltării afectivităţii, efectuate de numeroşi cercetători demonstrează că, particularităţile acestor relaţii, atitudinea părinţilor faţă de copil, dinamica contactelor afective între membrii familiei, atmosfera emoţională în cadrul familiei determină dezvoltarea psihică şi afectivă a copilului.

Dezvoltarea intelectuală, emoţională, morală şi spirituală a copilului se intensifică dacă el are parte de dragoste şi, dimpotrivă, dezvoltarea sa în toate aceste domenii va avea de suferit dacă nevoia de dragoste nu-i este satisfăcută. Absenţa dragostei părinteşti duce la diferite forme de protest, generează conflicte cu adulţii, stări de angoasă, sentimentul de culpabilitate sau frustrare. Astfel, afectivitatea este una dintre cele mai mari forţe care determină cursul dezvoltării preadolescenţilor şi reglează comportamentul lor.

Asistenţa socială reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse de către Stat, Biserică şi alte organisme nonguvernamentale spre a sprijini persoanele aflate în situaţii deosebite, deficitare, a căror stare fizică sau psihică a fost afectată de diverşi factori nocivi: apariţia unor boli cronice, deteriorarea stării materiale, calamităţi naturale, vârstă înaintată etc.

Prin măsurile întreprinse asistenţa socială urmăreşte scopul de a cunoaşte şi preîntâmpina procesele negative care conduc la asemenea situaţii speciale şi de a ajuta persoanele respective să-şi găsească locul şi rolul în societate.