Explorarea personalității la vârsta a treia

Literatura de specialitate arata ca marea majoritate a modelelor

observabile de adaptare la mediu sunt destul de stabile, constante si independente de vârsta. Cu toate acestea pe masura avansarii în vârsta, schimbarile în starea sanatatii, schimbarile de roluri si statute sociale, precipita în mod considerabil modificarea în timp a mecanismelor de adaptare ale oamenilor. Putem spune ca exista atât constanta cât si schimbarea personalitatii pe durata ciclului vietii.(Cox 1993)

Marjorie Lowenthal (1975) caracterizeaza, în urma unui experiment efectuat pe reprezentantii a trei grupe de vârsta diferite, etapele primare ale ciclului de viata ca expansive si cu mari asteptari de realizari.

Persoanele de vârsta mijlocie si persoanele vârstnice, apar prin contrast, ca mult mai autolimitate si aparent mai preocupate de minimalizarea frustratiilor, prin a face fata problemelor vietii, decât prin a-si fixa obiective prea înalte.

Studiile care au încercat sa determine schimbari precise ale personalitatii care apar la oamenii în vârsta au fost oarecum neconcludente (Cox): unele rezultate obtinute indica o schimbare considerabila a personalitatii, în anii târzii ai vietii, altele nu au gasit însa schimbari semnificative.

Riley, Foner si asociatii (1968) au analizat mai multe studii referitoare la schimbarea personalitatii la persoane mai în vârsta si au ajuns la concluzia ca acestia sunt mai rigizi, adaptându-se mai putin la nou fata de tineri. Ca atitudine, vârstnicii au evidentiat un mare grad de dogmatism, o mai mare intoleranta fata de ambiguitate dovedindu-se mai putin grijulii fata de presiunea sociala exercitata asupra lor pentru a se conforma. Mai mult ei s-au aratat mai pasivi, mai conformisti, si mai preocupati de propriile emotii si de propria persoana.

Bernice Neugarten, Robert Havighurst, si Sheldon Tobin (1968 ) arata ca subiectii batrâni adopta mai frecvent un stil pasiv în adaptarea la mediu, comparativ cu stilul de înfruntare evidentiat la subiectii tineri.

Una din cele mai importamte contributii experimentale la studiul personalitatii adultului si vârstnicului au avut-o reprezentantii Scolii de la Chicago (Neugarten, Maddox si Thomae) (Muller). Principalele aspecte studiate de acestia, sunt legate de evolutia personalitatii în procesul de îmbatrânire: astfel atunci când se discuta evolutia persoanalitatii in procesul de îmbatrânire, se are in vedere mai ales evolutia “personalitatii sociale/ comportamentului manifest”. În acest domeniu, cercetarile indica mai degraba o continuitate comportamentala de-a lungul procesului de imbatrînire. Autorii se pronunta în legatura cu existenta unei continuitati în stilul de viata al vârstnicilor: în ceea ce priveste “personalitatea sociala/comportamentul manifest” al vârstnicului, nu par a se înregistra modificari majore înainte de 60 ani .

Dimensiunile mai “profunde” ale personalitatii, se caracterizeaza mai ales prin discontinuitate, prin modificari mai mult sau mai putin pronuntate, mai timpurii sau mai târzii, ale diferitelor trasaturi în functie de vârsta (R.C.Muller):