Influența desenelor animate asupra comportamentului agresiv al copiilor

În societatea contemporană copilul preșcolar ia contact tot mai strâns cu mediul de grădiniță, diferit de cel familial și, în același timp ia contact, în mod observativ, cu mediul social, respectiv strada, magazinele, mijloacele de transport, televizorul.

Deși integrate în aceeași viață socială, cele patru componente ale mediului solicită copilului preșcolar nu numai ajustări ale comportamentului la sisteme diferite de cerințe, în condiții de tutelă, protecție și afecțiune diferite, dar se produce și o sesizare tot mai mare a diversității lumii și a vieții, o mai densă și complexă antrenare a emoțiilor, cunoașterii, deciziilor, curiozităților, în situații tot mai numeroase și inedite. În acest context se dezvoltă laturile personalității copilului, precum și capacitățile sale de comunicare, cunoaștere, emancipare.

În această perioadă tipul fundamental de activitate este jocul, dar acestuia îi ia locul, din ce în ce mai frecvent o altă activitate, și anume ce de urmărire a desenelor animate. Aceste activități constituie o trecere de la percepere la implantarea acesteia în viața cultural-socială.

În perioada preșcolară, simbolul și ficțiunea sunt mai întâi mimate apoi apare tentativa de identificare cu ele. În această etapă, în mentalitatea copilului joacă un rol foarte important fantasticul, inițial fiind considerat ca existent, real, iar apoi, treptat, acesta este perceput ca o convenție de joc. Pe parcurs, fantasticul se obiectivează în imaginație.

Lucrarea de față își propune analiza influenței pe care o au filmele de desene animate asupra comportamentului agresiv al copiilor, în special celor aflați în perioada preșcolarității.

Astfel, în Capitolul I al prezentei lucrări vom face o analiză a personalității preșcolarului, respectiv noțiuni generale referitoare la vârsta preșcolară, formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului.

Capitolul II al lucrării de față își propune o analiză a noțiunii de agresivitate, respectiv abordări conceptuale, teorii referitoare la agresivitate, caracteristicile și formele comportamentului agresiv.

În Capitolul III al prezentei lucrări vom analiza inteligența emoțională a părinților, din punctul de vedere al conceptului, al rolului acesteia în dezvoltarea comunicării și al relației dintre inteligența emoțională a părinților și comportamentul preșcolarilor.

Capitolul IV al prezentei lucrări își propune o analiză a caracteristicilor psihologice ale filmelor de desene animate și influența acestora asupra formării agresivității la preșcolari.

CAPITOLUL I

Personalitatea preșcolarului

1.1 Noțiuni generale referitoare la vârsta preșcolară

Vârsta preșcolară este considerată a fi perioada cuprinsă între 3 și 6 sau 7 ani, iar în literatura de specialitate aceasta mai este denumită și „cea de-a doua copilărie”, sau „vârsta de aur” a copilăriei.

Odată cu vârsta preșcolară, sau preșcolaritatea, intervin modificări importante în viața unui copil, din punct de vedere al dezvoltării somatice, și al dezvoltării psihice, dar și în planul relațional.

La sfârșitul perioadei preșcolarității este întâlnită expresia „cei 7 ani de acasă”. Această expresie evidențiază importanța acordată acestei perioade, și anume punerea bazelor dezvoltării activității psihice și conturarea trăsăturilor de personalitate, aspecte care vor influența comportamentele viitoare.

Copilul, la vârsta preșcolară, traversează etapa cunoașterii. Ca urmare, el își lărgește contactul cu mediul social și cultural. Din aceste medii el asimilează modele de viață ce vor determina o integrare cât mai rapidă și activă la condiția umană.

În literatura de specialitate au fost identificate unele caracteristici specifice acestei vârste, dintre care menționăm:

- conduitele psiho-motrice se diversifică;

- mobilitatea mare reprezintă una dintre caracteristicile specifice vârstei preșcolare; ca urmare, proceselor excitative predomină asupra proceselor inhibitive;

- procesele de cunoaștere se adâncesc și devin din ce în ce mai complicate, producându-se în același timp și o schimbare a atitudinii în legătură cu mediul înconjurător;

- contradicțiile dintre solicitările externe ale copilului la vârsta preșcolară și posibilitățile interne ale acestuia se intensifică;

- cadrul relațional, respectiv cu obiectele, cu alții și cu sine, se lărgește și reprezintă cea mai importantă premisă a dezvoltării psihice pe toate planurile;

- expansivitatea motorie și senzorială este o caracteristică specifică vârstei preșcolare și este îmbinată cu dezvoltarea și flexibilizarea limbajului, cu dezvoltarea gândirii, aceasta căpătând coerență, claritate, comunicativitate; totodată, se detașează într-o anumită măsură de influența exercitată de latura afectivă și activă care o frâna în etapa anterioară;

- imaginea și conștiința de sine se conturează în această perioadă, alături de dezvoltarea conștiinței morale;

- gradul de autonomie crește;

- dedublarea comportamentală poate să apară în anumite cazuri;

- posibilitățile cognitiv - operaționale încep să se maturizeze;

- are loc o creștere și o intensificare a capacităților de adaptare;

- planul relațional interpersonal începe să se ordoneze, să se supună anumitor reguli;

- atitudinile obiective și realiste încep să înlocuiască atitudinile subiective și imaginative asupra lumii;

Vârsta preșcolară, respectiv perioada de la 3 la 7 ani se împarte în 3 grupe, respectiv: grupa mică - perioada de la 3 la 4 ani, grupa mijlocie - perioada de la 4 la 5 ani și grupa mare - perioada de la 5 la 6/7 ani. Având în vedere această divizare a perioadei preșcolare, pot fi identificate unele caracteristici, astfel :

- pentru grupa mică - perioada de la 3 la 4 ani: nu este suficient de dezvoltată comunicarea reciprocă între copii, în timpul jocului sau în timpul altor activități; nu are loc încă desprinderea proceselor psihice de acțiune; în ceea ce privește activitatea, se remarcă o organizare și o îmbogățire din punct de vedere al conținutului acesteia; are loc o subordonare a gândirii față de acțiunea concretă; are loc o trecere de la simpla manipulare a obiectelor la integrarea acestora în strategii mai largi și complexe de utilizare, în acest mod obiectelor li se oferă funcții simbolice; se remarcă instabilitatea motorie și dificultatea în ceea ce privește adaptarea la condiții și la situații noi.