Influențe ale relației terapeut-pacient

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă tratează relaţia dintre terapeut şi pacient, obiectivele terapiei şi face o diferenţiere a relaţiei dintre pacient şi terapeut în cadrul diverselor sisteme de terapie.

În ultimele decenii, se constată în domeniul psihologiei o dezvoltare tot mai amplă, pe lângă ramurile teoretice şi cele axate pe cercetare ştiinţifică, a direcţiilor practice-aplicative. Psihoterapia este una din ramurile aplicative ale psihologiei, care poate fi definită din cel puţin două perspective: (1) ca o relaţie interpersonală între pacientul (clientul) care suferă de o tulburare psihică în legătură cu care solicită ajutor şi terapeutul care posedă aptitudinile şi pregătirea necesare pentru a interveni psihoterapeutic; (2) ca formă de tratament psihologic care presupune o acţiune psihologică sistematică, structurată, planificată, având la bază un sistem teoretic-conceptual bine pus la punct, aplicată deliberat de către un psihoterapeut calificat, asupra pacientului.

În zilele noastre psihoterapia a devenit un domeniu care suscită un viu interes atât pentru tinerii care se gândesc la o viitoare profesie, cât şi pentru cei care vizează o reconversie profesională. Pe de altă parte, tot mai multe persoane care se simt derutate, nemulţumite, îngrijorate, care traversează o situaţie dramatică, se gândesc în zilele noastre să apeleze la un psihoterapeut.

Acceptarea tehnicilor psihoterapeutice în tratamentul tulburărilor psihice a dus la enorma lor dezvoltare şi a restabilit un teritoriude comunicare fertilă între psihiatru şi psiholog.

În Romania, psihoterapia a început să renască şi să se dezvolte, odată cu societatea româneasca după Revoluţia din Decembrie, 1989, încercând să „recupereze” timpul celor aproape 50 de ani scurşi „în afara” Europei de Vest.

Principalele modalităţi de psihoterapie practicate în România sunt următoarele:

- psihoterapia psihanalitică;

- terapia comportamentală (asociată sau nu cu elemente cognitive şi hipnoza ericksoniană);

- modalităţi umaniste (terapia centrata pe persoană, psihoterapia experenţială);

- terapii sistemice familiale.

Lucrarea este structurată pe 5 capitole.

Primul capitol descrie conceptul de psihoterapie, obiectivele terapiei şi etapele demersului terapeutic.

Capitolul II prezintă elementele comune care caracterizează desfăşurarea procesului psihoterapeutic: relaţia stabilită între psihoterapeut şi pacient, cadrul terapeutic şi atmosfera de eveniment a şedinţelor psihoterapeutice, dorinţa de schimbare a pacientului, asumarea de către pacient a responsabilităţii pentru propria existenţă, descărcarea emoţională (catharsisul), producerea insight-urilor.

Capitolul III face o clasificare a principalelor sisteme de psihoterapie şi descrie principiile de bază ale acestora.

Capitolul IV clasifică tulburarile de personalitate.

Ultimul capitol reprezintă un studiu de caz clinic, a unui pacient cu tulburare de anxietate.

Esenţa tulburării de panică şi a anxietăţii generalizate o constituie emoţiile din spectrul negativ , lucru ce le diferenţează semnificativ de bolile fiziologice, care au o cauzată ce poate fi numită şi identificată în mod material.

Astfel, odată cu declanşarea atacurile de panică şi stările anxioase prelungite, nu numai eficienţa şi randamentul individului în performarea activităţilor cotidiene sunt afectate, ci acesta este predispus să-şi reconsidere relaţia cu sine şi raportarea la propriul corp. Stările anxioase sunt asociate unei conduite corporale caracteristice. Corpul devine supravegheat şi monitorizat, iar parametrii săi funcţionali sunt evaluaţi şi controlaţi, senzaţiile corporale fiind deseori interpretate ca semnale de alarmă şi declanşatori ai unor atacuri de panică. Tocmai această concentrare avidă pe procese fiziologice până atunci neobservate reconfigurează corpul într-o entitate alienată a cărei disfruncţionalitate este semnificată ca independentă de propria voinţă şi propriul control.

În plângerile despre anxietate ca boală, persoanele afectate resimt restrângerea spaţiului lor de acţiune, imposibilitatea de a performa roluri şi activităţi de rutină ca parte a, şi deopotrivă efect al bolii.

Terapia cognitiv-comportamentală s-a dovedit deosebit de eficientă în terapia tulburărilor anxioase: atacuri de panică, fobii – inclusiv fobia socială, anxietate generalizată, tulburare obsesiv-compulsivă.

Strategii cognitiv-comportamentale in psihoterapia anxietatii (metode si tehnici) :

Tehnici de relaxare ( antrenamentul autogen Schultz, relaxarea progresivă Jacobson, exerciţii de relaxare Fensterheim şi Jean Baer); Comutarea gândurilor; Repetarea mentală; Automonitorizarea; Desensibilizarea sistematică; Desensibilizarea “in vivo” (în realitate); Desensibilizarea în plan imaginar; Metoda dialogului Socratic; Metode de evidenţiere a gândurilor negative automate; Jocuri de rol; Tehnica contraargumentării; Identificarea distorsionărilor cognitive; Analiza costurilor şi beneficiilor; Tehnica manipulării imaginilor; Tehnica expunerii; Infirmarea gândurilor şi convingerilor negative; Restructurarea cognitivă.