Manifestarea abilitaților comunicative și adaptabilitatea la persoanele dependente de internet

Introducere

Actualitatea temei de cercetare.

Deşi Internetul a devenit una dintre cele mai importante resurse de informaţii, utilizarea necontrolată, poate duce la o dependenţă, care la rîndul său poate avea un impact negativ asupra performanţelor individuale, a relaţiilor de familie şi asupra stării emoţionale a persoanei, fiind un comportament cu semne şi simptome similar ale oricărei alte dependenţe. Dependenţa de internet este definită ca o pierdere compulsivă a controlului impulsurilor legate de utilizarea Internetului (jocuri online, reţele de socializare, sesiuni - maraton de navigare pe Internet) care implică în principal dependenţa psihologică iar simptomele sunt comparabile cu ale altor comportamente addictive, cel mai apropiat fiind jocul de noroc patologic.

Dependenţa de internet este un termen propus prima oară de dr. Ivan Goldberg, pentru utilizarea patologică, compulsivă a internetului, bazînduse pe criterii similare cu cele ale abuzului de substanţe chimice. Conform DSM – IV şi ICD9 ce nu consideră tulburările non – chimice ca dependenţe, însă nu se ştie ce denumire să se dea acestui fenomen [15]. Doar că în opinia psihiatrului american Jerald Block, dependenţa de internet este o dereglare compulsivă atît de răspîndită încît ar trebui inclusă în următoarea ediţie a nomenclatorului bolilor psihice (DSM-V), programat să apară în 2011. Asociaţia Americană a Psihologilor a atras atenţie asupra pericolului pe care îl reprezintă “ abuzul de Internet”, care ar putea fi una din bolile civilizaţiei mileniului următor, fiind studiat pe aceeaşi treapta cu alcoolismul şi consumul de droguri în ce priveşte efectele negative. În opinia lui Tonino Cantelmi, psihiatru la Universitatea Gregoriană din Roma, o navigare mai lungă de 5-6 ore zilnic poate degenera într-o serie de simptome cum ar fi: confuzie mentală, halucinaţii. Samuel LePastier, psihiatru şi titular de curs la Universitatea din Paris V, consideră că totul este o cacialma. El spune că cei ce se refugiază pe internet o fac pentru că aceasta este o modalitate de proiecţie a problemelor pe ecran. Componenta principală a internetului fiind comunicarea, atît cea de informaţii cît şi între persoane. Deşi putem observa mai multe aspect pozitive a folosirii internetului pentru persoanele dependente poate deveni o problemă. Încît îşi poate crea anumite păreri eronate despre persoane, sau să nu deosebească între adevăr şi o farsă. Totodată comunicarea prin internet nu ne ofera posibilitatea de a comunica ca faţă în faţă referinduse în cea mai mare parte la aspectul folosirii nonverbalului [3].

Kimberly S. Young vede această dependenţă ca una din ce în ce mai serioasă, estimînd astfel că 5-10% din utilizatorii de internet suferă de un anumit grad de dependenţă.

Prevalenţa dependenţei de internet în rîndul adolescenţilor a fost estimată la 6,7% în Hong Kong (2010), 12% în Asia (Hechanova & Czinc, 2008) şi 10,7 % în Coreea de Sud (2008).

În SUA potrivit cercetătorilor doar un american din opt prezintă cel puţin un simptom de dependenţă de internet. Un studiu făcut în Marea Britanie pe 1300 persoane, între 16-51 de ani a relevat că 1,2% erau dependente de internet.

Persoanele cu vîrste cuprinse între 15 şi 40 de ani sunt cele mai afectate de această dependenţă. Media de vîrstă a internauţilor dependenţi este de 21 de ani, potrivit unui studiu făcut de psihologii britanici de la Universitatea Leeds.

Băieţii sunt mai mult expuşi dependenţei de internet decît fetele, la fel şi cei care folosesc internetul mai mult de 20 de ore pe săptămînă. Conform cercetărilor efectuate de K. Young cel mai mult utilizatorii stau pe: Chat 37%, MUDs 28%, Forum 15%, email 13%, www 7%, protocoale de retea 2% . în urma careia se evidenţiază 2 grupe de dependenţi de internet cei ce stau pentru comunicare 91% şi cei ce stau pentru informaţii. În afară de aceasta, cei dependenţi de internet sunt atraşi de urmatoarele particularităţi ale reţelei: anonimatul 86%, accesibilitatea 63%, siguratnta 58%, simplitatea utilizarii 37%.

Cu toate că internetul ne oferă posibilitatea unei accesibilităţi, securităţi şi anonimat prin simpla sa utilizare de obicei oamenii prin obiceiurile sale îşi pot provoca o dependenţă. Găsindu-şi refugiu printr-o socializare virtual şi nu una reală. Odată cu asta persoanele îşi pierd abilităţile de comunicare directă. Comunicarea fiind cea ce constitue lumea internă a subiectului prin care se degajă tensiuni intrapsihice împărtășită în diferite grade, asupra lumii. Prin comunicare subiectul îşi poate constitui o reprezentare a lumii sale interne cît şi celei ce îl înconjoară. În sens strict abilităţile de comunicare sunt acele abilităţi necesare pentru a folosi limbajul vorbit, scris, prin semne sau în alte moduri pentru a interacţiona cu alţii. Atît comunicarea de informaţii cît şi comunicarea între persoane este o componentă principală a internetului, cu riscul că unii pot deveni dependenţi şi pierde noţiunea timpului odata cu comunicarea excesivă.

În acelaşi timp adaptabilitatea ce reprezintă în sine felul în care individul se percepe pe sine în dependenţă de relaţiile sale sociale, îşi cunoaşte care sunt capacităţile şi nevoile sale conştietizîndu-şi motivele comportamentului său. Reuşind astfel să facă faţă cu uşurinţă unei situaţii neprevăzute. Adaptabilitatea depinde de nivelul sănătăţii sau poate fi văzută ca măsura posibilităţilor organismului. Este capacitatea ce este dezvoltată maximum de om, care nu numai că se conformează cerinţelor mediului, ci îl şi modifică transformîndu-l în concordanţă cu necesităţile sale. J. Piaget (1965) spunea că există adaptare atunci cînd „organismul se transformă în funcţie de mediu, iar aeastă transformare are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu şi el, favorabil conservării sale”. Aşa cum organismul recurge la permanente schimburi cu mediul înconjurator pentru a ramîne în acord cu acesta şi pentru a menţine echilibrul mediului său interior, tot aşa sistemul psihic uman nu-şi poate asigura unicitatea internă şi armonia cu exteriorul. Adultul este un „agent” al propriei sale dezvoltări, este o entitate activă şi nu este doar o fiinţă „manipulată” de factorii externi. Prin urmare, putem spune că o persoană este cu atît mai bine adaptată, cu cît are mai frecvente şi mai profunde schimburi interpersonale echilibrate cu ceilalţi din jur şi cu diferiţi factori ai ambianţei sociale (instituţii, sisteme normative etc.). În alţi termeni, comportamentul adaptativ exprimă, din perspectivă psihologică, „eficienţa sau gradul în care individul atinge standardele independenţei personale şi ale responsabilităţii sociale cerute de grupul social căruia ii aparţine” (Grossman, 1973).