Sisteme Tehnici și Metode de Creștere și Educare a Copilului Abandonat

INTRODUCERE

În România post-revoluţionară a început o democraţie atipică. Democraţie atipică deoarece nu a copiatdemocraţia cu tradiţie din alte ţări, ci a fost făcută şi înţeleasă din mers într-un pur spirit românesc care acum începe să aibă efecte unele dintre ele păguboase atât pentru ţară cât şi pentru cetăţenii ei.

În România post –decembristă există o solidă pătură socială de mijloc - aşa-zişii –proletari-care aveau locuinţe, un loc de muncă sigur, posibilitatea de-a urma orice formăă de învăţământ şi ulterior posibilitatea de-aşi exercita cunoştinţele dobândite în practică.

Este acceptat faptul că, copiii de azi reprezintă viitorul de mâine şi tocmai de aceea, un stat de drept, trebuie să aibă în vedere drepturile copiilor.

Naşterea unui copil a fost întotdeauna un miracol, cel mai măreţ şi impresionant; miracolul vieţii şi al continuităţii. O nouă viaţă, un nou început, un viitor de care se leagă o multitudine de speranţe, de visuri şi de promisiuni.

Aşa se explică faptul că la ora actuala în România, copilul joacă un rol important în cadrul sistemului de asistenţă socială.

Florica Mănoiu afirma: ,,copiii reprezintă viitorul României, iar dacă se reuşeşte ca acest segment al populaţiei să fie sănătos, să nu fie abandonat, să crească în familie, să nu aibă carenţe care nu pot fi remediate, în aceste condiţii se poate vorbi despre o naţiune prosperă.”

Ca urmare s-au încercat diverse forme de protecţie a copilului pornind de la alocaţii de stat pentru copii, până la plasarea copiilor dezavantajaţi în familii de plasament, dar cel mai important lucru ar fi încetarea abandonului.

Femeia româncă nu s-a temut niciodată să nască, să crească un copil sau mai mulţi. Maternitatea este prezentă în jocurile din copilăria cea mai crudă, devine visul adolescentei şi dorinţa cea mai firească a tinerei femei să aibă copii.

Familia care nu poate avea copii a fost considerată o familie pedepsită; care nu are darul divin al fecundităţii. Lipsa copiilor a fost paharul cu amar al oricărei familii, motivul care a umbrit toate bucuriile vieţii.

Nici o familie nu-şi abandona copilul indiferent al câtelea era; indiferent cât de săracă era familia sau cât de firav era acest copil. Familiile care nu puteau avea proprii copii, duceau o luptă fără finalitatea firească - viaţa fără copii fiind fără rost - adoptau de la rudele mai sărace, care aveau mai mulţi copii.

Familiile de rromi furau copii din sate, pe unde-i purta viaţa lor nomadă şi era de notorietate faptul ca rromi nu-şi dau şi nu-şi abandonează copiii.

În ultimul deceniu au devenit tot mai frecvente abandonurile; la români ca şi la rromi; la vârste variate ale mamei cât şi a copilului.

Unde sunt sentimentele fireşti faţă de copii?

Trebuie oare să considerăm că a rămas să primeze doar instinctul etnic de autoconservare: oare specia umană se degenerează sub limita speciei animale- O femelă face selecţia naturală lăsând să moară puiul care este bolnav sau cu mici şanse de viaţă; o femelă îmbătrânită mănâncă puiul pe care nu-l mai poate alăpta sau nu mai este capabilă să-i procure hrana; dar femela oricărei specii îşi caută puiul răpit şi ,,plânge” zile-n şir, deznădejdea ei mergând până la turbare.

De ce femela cea mai evoluată, înzestrată cu raţiune îşi abandonează fătul, acel mugur de viaţă lipsit de apărare, lipsit de capacitatea de a-şi pleda cauza, în imposibilitatea fizică de-a se împotrivi sorţii?

Maternităţile sunt pline de prunci părăsiţi la naştere de mamele lor; grădiniţele de pe lângă şcolile ajutătoare de asemenea; unele mame revin şi îşi recuperează copiii după perioade mai mici sau mai mari de timp, dar destul de multe nu mai revin niciodată.

Dureros este că cele din urmă au premeditat abandonul definitiv al fătului nenăscut, deoarece în momentul când se prezintă la maternitate nu-şi prezintă actul de identitate motivând cu starea fizică precară datorată iminentei naşteri; după ce-au născut fug în primele ore, acel abandon emoţional din ce în ce mai frecvent în ţara noastră şi de foarte multe ori neconştientizat de adulţi O alta categorie de mame sunt cele care se mută din localitatea de domiciliu într-o altă localitate unde nu-şi fac forme legale şi sunt foarte greu de depistat, de multe ori durează ani întregi sau nu mai pot fi găsite niciodată.