Traumatismul cranio-cerebral. Tipuri de leziuni

INTRODUCERE

Actualitatea cercetarii. Traumatismele cranio-cerebrale, mai corect spus traumatismele extremitatii cefalice, prezinta doua aspecte diferite intre clinica si studiul medico-legal.

Medico-legal se accepta existenta traumatismului cranio-cerebral doar daca exista leziuni obiective. Din punct de vedere medico-legal, traumatismul cranio-cerebral deschis implica existenta unei comunicari intre mediul extern si substanta cerebrala.

Din cauza raportului strans intre creier si structurile osoase craniene, in putine cazuri un traumatism poate interesa doar craniul sau doar creierul. Toti agentii traumatizanti transmit linii de forta ambelor structuri, astfel incat amprenta de gravitate este data, in primul rand, de gradul de interesare a creierului si in mod particular de interesarea trunchiului cerebral ce concentreaza aproape toate caile de transmitere nervoasa de la si catre periferie, nucleii ultimelor zece perechi de nervi cranieniai SRAA (cuprins in cea mai mare parte in calota trunchiului cerebral) cu rol in mentinerea echilibrului dintre starea de somn si cea de veghe si implicit in determinarea starii de constienta.

Dintre traumatisme, o frecventa crescuta o au traumatismele cranio-cerebrale (TCC), care constituie o categorie importanta din punct de vedere medico-legal, atat prin frecventa lor, cat si prin consecintele lor asupra vietii individului (din punct de vedere tanatogenezic) sau prin sechelele pe care le determina. Astfel, extremitatea cefalica constituie cel mai des obiectivul unei agresiuni (85% dupa datele IML Moldova). In cadrul leziunilor cu sfarsit letal, TCC detin deasemenea primul loc in mortalitatea posttraumatica (35% in omucideri, 60% in accidentele de trafic rutier, 40% in cadrul accidentelor de munca, 40-50% in cazul sinuciderilor – in general prin precipitare, 80% in cazul caderilor accidentale). In general, traumatismele ce intereseaza segmente ale SN: creier, maduva spinarii, etc. au anumite particularitati ce tin in primul rand de structura si functiile sistemului nervos, dar si de tendinta lenta si cel mai frecvent incompleta de remisiune, consecinta a capacitatii reduse de regenerare a SN.

Notiunea de “efect traumatic primar” se poate defini ca fiind fenomenul ce rezulta din interactiunea cauzelor, conditiilor si circumstantelor reprezentate de o agresiune externa si care este determinat de cauza insasi. Intre traumatism si efectul traumatic primar, exprimat printr-un prejudiciu fizic (morfologic si/sau functional) sau moarte, exista o legatura de cauzalitate directa imediata sau neconditionata. Criteriile pe care trebuie sa le indeplineasca un traumatism pentru a constitui o astfel de legatura directa, neconditionata cu prejudiciul adus victimei pot fi sistematizate astfel:

-realitatea traumatismului, precizarea sa in timp si posibilitatea de a determina prejudiciul respectiv (leziunile, boala sau moartea);

-acest prejudiciu trebuie sa reprezinte o eventualitate posibila a actiunii traumatice, fiind necesar sa se precizeze daca efectul este cu certitudine posibil, nesigur sau imposibil, rezultatul actiunii incriminate;

-traumatismul trebuie sa intereseze direct organismul, regiunea anatomica afectata, sau daca efectul apare la distanta de locul exercitarii traumatice, acest fapt sa poata avea o explicatie fiziopatologica;

-intotdeauna prejudiciul trebuie sa se produca ulterior actiunii traumatizante si sa nu fie vorba de un prejudiciu preexistent, pretins ca efect direct legat de traumatismul incriminat excluzandu-se orice alte cauze posibile de a determina efecte identice sau asemanatoare;

-sa existe, pe langa concordanta de sediu, o concordanta in timp a evolutiei, in sensul unei inlantuiri simptomatologice neintrerupte, obiectivata morfopatologic si fiziopatologic.

CAPITOLUL 1.

ABORDAREA TEORETICĂ

1.1. Traumatismul cranio-cerebral-mecanisme

1.1.1. Mecanisme de accelerare/decelare

a) Consta in imprimarea brusca a unei viteze de deplasare a extremitatii cefalice: un obicect dur in miscare loveste extremitatea cefalica, transmitandu-i energia sa cinetica. Tipurile de leziuni generate sunt dependente de viteza, masa, forma si directia de miscare a agentului vulnerant. De asemenea conteaza pozitia de repaus in care se afla capul in momentul impactului (repaus absolut sau relativ), raporturile dintre axele craniene si directia de miscare a agentului vulnerant, precum si caracteristicile biologice ale creierului si craniului. Consecinta impactului este exprimarea prin leziuni la nivelul scalpului, asociate sau nu cu leziuni craniene sau encefalice.

b) Consta in oprirea brusca a capului in miscare prin lovirea de un obiect dur, fix sau relativ imobil. In momentul opririi bruste, extremitatea cefalica transfera energia cinetica ce i-a caracterizat starea de miscare obiectului de impact. Acest mecanism este cel mai frecvent intalnit in cazul lovirii capului de un plan dur. Prin acest mecanism se determina o leziune la locul impactului (leziune prin actiune directa) si o leziune intr-o zona diametral opusa, asa-numita leziune prin contralovitura (prin actiune indirecta).