Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii

Licență
7.7/10 (3 voturi)
Domeniu: Psihopedagogie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 83 în total
Cuvinte : 25523
Mărime: 2.26MB (arhivat)
Cost: 14 puncte

Extras din document

Introducere

,,Cultura unui om se formează, în primul rând, prin lectură. De aceea, din frageda

copilărie, e bine să iubim cartea, să o citim,

să o păstrăm cu grijă, ca pe un bun de preţ”

(Nicolae Iorga).

Lectura este un instrument care dezvoltă posibilitatea de comunicare între oameni, făcându-se ecoul capacităţilor de gândire şi limbaj. Importanţa lecturii este dată de aspectele educative pe care le implică: aspectul cognitiv: prin lectură elevii îşi îmbogăţesc cunoştinţele despre lume, despre realitate; aspectul educativ: lectura contribuie esenţial la educarea copiilor în dimensiunile etice şi estetice; aspectul formativ: constă în faptul că lectura are drept consecinţă formarea şi consolidarea deprinderilor de muncă intelectuală, dezvoltarea gândirii, imaginaţiei, capacităţii de exprimare, de relaţionare mai eficientă cu cei din jur.

Lectura elevilor este un act intelectual esenţial care trebuie îndrumat şi supravegheat de şcoală şi familie. Motivația pentru lectură nu vine de la sine, ci se formează printr-o muncă a factorilor educaţionali (familia şi şcoala), o muncă ce presupune răbdare, perseverenţă, voinţă. Tudor Arghezi afirma: „ cartea este o făgăduință, o bucurie, o călătorie prin suflete, gânduri și frumuseți.” (Tudor Arghezi)

În vederea formării motivației pentru lectură nu este suficient să îți dorești să faci din orice copil zburdalnic, dornic de joc, un cititor liniştit. Pentru a deveni cititori pasionaţi, este necesar să se formeze gustul pentru lectură. Când gustul pentru lectură s-a format, încă din primii ani de şcoală, acesta rămâne pentru toată viaţa o obişnuinţă utilă.

Odată format, gustul pentru lectură se poate transforma în pasiune. Pasiunea pentru lectură trebuie să se împletească armonios, organic, cu pasiunea pentru studiu, astfel lectura suplimentară atingându-şi scopul instructiv. A citi înseamnă a parcurge cu ușurință un text, a înțelege și a te instrui fără eforturi prea mari, adesea delectându-te.

Fundamentale pentru viaţa, limba şi cultura unei societăți contribuie în egală măsură la modelarea vieţii sociale, la afirmarea individului în plan profesional şi social, la creşterea capacităţii de adaptare şi la îmbogăţirea universului său afectiv, motivaţional şi atitudinal.

Gradul de dezvoltare a limbii unui popor reflectă cu fidelitate nivelul la care a ajuns cultura poporului care o vorbeşte, tot aşa cum gradul de cultură a fiecărui individ se reflectă cu precizie prin modul său de exprimare orală sau scrisă.

Activităţile educative realizate în şcoală contribuie permanent şi sistematic la dezvoltarea vocabularului elevilor prin lectura conştientă şi prin însuşirea cunoştinţelor din celelalte discipline de învăţământ.

În acest scop, în predarea limbii şi literaturii române se vor îmbina eficient exerciţii de comunicare orală şi scrisă, pentru ca elevii să formuleze şi să-şi exprime corect ideile, să scrie ortografic, să elaboreze un plan de idei, o scrisoare, o cerere, să realizeze o descriere, să povestească un text citit sau ascultat, să prezinte o întâmplare, etc. Este necesar ca, în acelaşi timp, să urmărim pregătirea lor pentru o muncă intelectuală independentă, formându-le deprinderi de a folosi cartea, dicţionarul şi alte instrumente ale muncii intelectuale şi totodată să-i antrenăm în activităţi de grup, facilitând astfel schimbul de idei şi abilitatea de a se exprima în faţa unui grup.

În concluzie, am putea spune că școala are menirea de a forma un lector competent, dar şi un cititor care să-şi formeze gustul propriu pentru lectură, astfel încât să fie un cititor activ pe tot parcursul vieții.

Preview document

Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 1
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 2
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 3
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 4
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 5
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 6
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 7
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 8
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 9
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 10
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 11
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 12
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 13
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 14
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 15
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 16
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 17
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 18
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 19
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 20
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 21
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 22
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 23
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 24
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 25
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 26
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 27
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 28
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 29
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 30
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 31
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 32
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 33
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 34
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 35
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 36
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 37
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 38
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 39
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 40
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 41
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 42
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 43
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 44
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 45
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 46
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 47
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 48
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 49
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 50
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 51
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 52
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 53
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 54
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 55
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 56
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 57
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 58
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 59
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 60
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 61
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 62
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 63
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 64
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 65
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 66
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 67
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 68
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 69
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 70
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 71
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 72
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 73
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 74
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 75
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 76
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 77
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 78
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 79
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 80
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 81
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 82
Dezvoltarea Competențelor de Comunicare a Școlarilor Mici prin Intermediul Lecturii - Pagina 83

Conținut arhivă zip

  • Dezvoltarea Competentelor de Comunicare a Scolarilor Mici prin Intermediul Lecturii.docx

Alții au mai descărcat și

Lucrarea de grad I - educarea limbajului copilului preșcolar

ARGUMENT “Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Balga) Nu numai în dezvoltarea istorică a omului, dar și în dezvoltarea...

Tulburările de Limbaj la Școlarul Mic

INTRODUCERE Motivaţia alegerii temei Comunicarea orală este o metodă cardinală în dezvoltarea personalităţii preşcolarilor. Limbajul îi coferă...

Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului și a comunicării preșcolarului

INTRODUCERE ,,Limba este lăcaşul de adăpost al Fiinţei, să-i construim, cu grijă şi responsabilitate, lăcaşul de adăpost cel mai îngrijit cu...

Rolul activităților liber alese în socializarea copiilor din grădiniță

ARGUMENT Educaţia se realizează în instituţii formative, grădiniţe şi şcoli. De mici, copiii pornesc în viaţă cu un bagaj de cunoştinţe asimilate...

Dezvoltarea gândirii critice prin valorizarea strategiilor activ-participative în învățământul primar

INTRODUCERE Într-un interviu pentru Hotnews.ro din 2016, Alfie Kohn spunea: „Ceea ce ne dorim cu adevărat este să-i ajutăm pe copii să se...

Conținuturi specifice învățământului primar

INTRODUCERE Elevii vin la scoală ca să învețe. De aceea este important să vedem care sunt caracteristicile învățării și cum ar putea ea să se...

Rolul poveștilor, povestirilor în dezvoltarea limbajului oral la preșcolari

INTRODUCERE Poveștile sunt cele care ne-au marcat copilăria și cele care au trezit în noi cele mai frumoase sentimente și emoții. Cu toții, ne...

Profesorul Ideal - O Abordare Interdisciplinară

ARGUMENT Modul de transmitere a informaţiei şi, în mod deosebit, formatorii, care asigură circulaţia ei, constituie pilonii esenţiali ai...

Te-ar putea interesa și

Analiza Ofertelor de Formare Continuă de la CCD Brașov și CCD Vaslui

Formarea profesională continuă a adulților - cadru general 1. Reglementări privind formarea profesională continuă Sistemul românesc de formare...

Ai nevoie de altceva?