Formarea abilitaților - receptare mesaj scris

ÎNTRODUCERE

Actualitatea şi importanţa problemei abordate decurge din realizările teoretice ale ştiinţelor educaţiei, de demersurile şi condiţiile practicii pedagogice.

Fiecare cadru didactic selectează din combinaţiile metodologice calea de a realiza cel mai bun mod de organizare a învăţării. Metodologia evoluează în timp, astfel profesorul are oportunitatea de a alege metode clasice, tradiţionale sau metode moderne. În funcţie de talentul didactic al fiecărui dascăl, aceste metode se pot corela, combina, completa reciproc, astfel o metodă tradiţională poate evolua spre modernitate sau din contră, în cadrul metodelor moderne surprindem secvenţe tradiţionale.

Alegerea metodelor folosite e categoric dictată de particularităţile de vârstă şi cele individuale ale elevilor, de obiectivele pedagogice, de conţinuturile transmise, de modalităţile de evaluare, de natura mijloacelor de învăţământ, dar şi de experienţa şi competenţa cadrului didactic. În cadrul orelor de limba şi literatura română se pot folosi foarte multe metode: scrierea liberă, metoda “Ştiu/Vreau să ştiu/Am învăţat”, brainstorming-ul sau asaltul de idei, termenii cheie daţi in avans, mindmapping, întrebările etice, interpretative, focalizatoare sau legate de intrigă, harta povestirii, procedeul intrebărilor reciproce, predarea reciprocă, metoda “Gândiţi!/Lucraţi in perechi/ Comunicaţi!”, eseul de 5 minute, interviurile, investigaţiile independente, scrierea eseurilor.

Receptarea textelor de către elevii de vârstă şcolară mică provoacă şi solicită imaginaţia artistică, îi oferă experienţe afective şi estetice bogate, care sunt conforme tipului dominant de cunoaştere la vârsta respectivă.

În plan teoretic, aceste precepte sunt consolidate de cercetări ştiinţifice importante, realizate în R.Moldova, precum cea în domeniul dezvoltării verbal-artistice a preşcolarilor (S.Cemortan) şi teoria educaţiei literar-artistice, sintetizată de către Vl.Pâslaru.

Formarea competenţei de receptare a textelor literare la elevii de vârstă şcolară mică este o problemă actuală şi importantă la etapa dată de dezvoltare psihică a copiilor. Astfel, cercetările psihopedagogice (A.Zaporojet, J.Piaget, S.Svetlovschi) demonstrează că activitatea literar-artistică are o importanţă deosebită în dezvoltarea tuturor proceselor psihice ale copilului, deci cu atât mai actuală este şi cercetarea noastră.

Descrierea situatiei în domeniul de cercetare. Curriculumul şcolar în general oferă un cadru conceptual, teleologic, conţinutal şi metodologic suficient pentru a forma competenţele de receptare a mesajelor artistice la elevii de vârstă şcolară mică. Curriculumul nu valorifică decât foarte modest potentialul imens al diversităţii metodelor de formare a competenţelor de receptare a mesajelor scrise de către elevii din clasa a IY-a.

Importanţa problemei abordate constă în fundamentarea/elaborarea principiilor receptării artistice/de formare-dezvoltare a receptivităţii, criteriilor de selectare/structurare a conţinuturilor şi aplicătii diferitor metode pentru formarea abilităţilor de receptare a mesajelor scrise.

Problema cercetarii. Premisele teoretice şi practice revendică insistent intervenţii conceptuale şi praxiologice în domeniul educaţiei literar-artistice a elevilor, în vederea racordării cât mai depline a acesteia la specificul operei literare şi specificul receptării literar-aristice şcolarilor de vârstă mică, inclusiv la condiţiile actuale ale educaţiei aşa încât toate aceste condiţii să conducă la formarea oportună şi eficientă la elevi a competenţei de receptare a textelor literar-artistice – condiţia primă a dezvoltării lor literare, artistic-estetice şi generale.

Scopul cercetarii: Stabilirea reperelor teoretice şi a condiţiilor practice de formare la elevii clasei a IY-a a competentei de receptare a textului literar-artistic în contextul valorificării diferitor metode didactice.

Obiectivele cercetarii:

1. Studiul gradului de cercetare a problemei formării la la elevii claselor mici a competenţei de receptare a mesajului scris-artistice.

2. Stabilirea caracteristicilor definitorii ale receptariimesajului scris, ale competenţei

literar-artistice a elevilor de vârstă şcolară mică.

3. Studiul experienţelor de formare/dezvoltare a competenţei de receptare a mesajului scris la elevii din clasele primare şi stabilirea premiselor activităţi de receptare literară a acestora.

4. Modelizarea teoretică a formării la elevii clasei a IY-a a receptivităţii literar-artistice.

5. Elaborarea concluziilor şi recomandarilor, redactarea textului tezei.

Metodologia cercetării ştiinţifice a inclus un instrumentar complex, axat pe investigatii, analize, concluzii realizate pe baza datelor parvenite din experimentul de constatare, în scopul orientării şi dirijării activităţii de receptare, am evidenţiat un şir de paşi pe care copiii îi efectuează în procesul de lucru cu textul literar în vederea formării competenţei de receptare a textelor scrise.

Noutatea şi originalitatea ştiinţifică este reprezentată de:

• determinarea nivelurilor de receptare a texetelor scrise a elevilor clasei a IY-a;

• stabilirea premiselor activităţii de receptare a textelor scrise a elevilor claselor a IY-a.

Semnificaţia teoretică a investigaţiei constă în stabilirea caracteristicilor definitorii ale receptării mesajelor scrise şi ale competenţei literar-artisticea elevilor de vărstă şcolară mică.

Valoarea aplicativă a cercetării constă în:

• sistematizarea şi validarea experimentală a condiţiilor pedagogice de formare a competenţei literar-artistice la elevii claselor a IY-a;

• posibilitatea aplicării, în calitate de repere şi criterii metodologice de evaluare şcolară, a nivelurilor de formare a competenţei de receptare a mesajelor scrise.

Volumul tezei. Teza este structurată în două capitole, concluzii, bibliografie şi anexe. Teza are 57 pagini.

CAPITOLUL I

REPERE TEORETICE PPRIVIND FORMAREA CAPACITĂŢII DE RECEPTARE A MESAJULUI SCRIS ÎN CLASELE PRIMARE

1.1 Particularităţile psihologice în formarea capacităţii de receptare a mesajului scris

Problema predării-învăţării limbii materne a fost întotdeauna în centrul atenţiei cercetărilor psihopedagogiei experimentale. Chiar de la începutul secolului, psihologul elveţian E. Claparede protestează împotriva studierii limbii în şcoală ca “obiect de ştiinţă”, “ansamblu de prescripţii şi de reguli” şi insistă ca limba maternă să se înveţe ca “instrument de comunicare”, din perspectiva funcţională. Americanul J. Dewey propune ca la studierea limbii materne să se insiste “asupra utilităţii sociale” a acesteia şi ca învăţarea să se întemeieze “pe experienţa trăită” de copil. [3, p.24]

O contribuţie deosebită la optimizarea studierii limbilor materne a adus psihologul elveţian J. Piaget, care prin experienţele sale a dovedit că limbajul nu este o sursă a gîndirii cum s-a crezut multe decenii la rînd - ci “se dezvoltă în acelaşi timp cu ea” şi “copilul îşi construieşte treptat limbajul său”. în anii 70, evoluează ştiinţa psiholingvistică care se ocupă de “studiul proceselor psihologice ce contribuie la însuşirea, producerea şi înţelegerea limbii” (G. Miller, T. Slama-Gazacu, H. Horman, G. Osgood, T. A. Sebeok ş.a.). [2, p.14 ]