Modalități de realizare a activităților de parteneriat educațional în învățământul primar

ARGUMENT

Elaborarea prezentei lucrări a impus o reală asumare de responsabilitate, deoarece tema pune accentul atât pe parteneriat, dar și pe tot ce înseamnă consiliere și dezvoltare personală într-un sistem educațional contemporan. Este o lucrare valoroasă pentru că se vrea un instrument de lucru la îndemâna oricărui cadru didactic, dar și pentru că studiile de caz și aplicațiile oferite propun o abordare participativă, pentru că parteneri alături de noi, de părinți, de comunitate, devin și elevii care-și schimbă rolul de beneficiari direcți în coparticipanți ai propriei educații, formând o echipă bazată pe înțelegere, trăire, empatie.

Reușita acestui parteneriat este strâns legată de personalitatea și stilul fiecărui dascăl, dar și de cerințele grupului de elevi, de aplicarea adecvată a principiilor corecte.

Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, relația școală-familie reprezintă un subiect des abordat în literatura de specialitate. Dacă până prin anul 2000 acest parteneriat era considerat responsabilitatea școlii, în timp i s-a modificat perspectiva. Astfel, accentul este plasat pe încheierea unui angajament mutual clar stabilit între părinți și profesori numit contract parental.

Această formă de contract este formată între cele două părți ca un sistem de obligații reciproce în cooperarea părinților cu profesorii și implică părinții care lucrează împreună în activități școlare nu numai din punct de vedere financiar, ci și din punct de vedere educațional și cultural. Din literatura de specialitate reiese că evoluția relației școală-familie parcurge trei etape principale:

- „Etapa școlii autosuficiente;

- Etapa de incertitudine profesională;

- Etapa de dezvoltare a încrederii mutuale profesori-părinți”(Bunescu, 1997, p.21).

Se știe că familia este primul factor educațional din viața copilului, iar școala are sarcina dificilă de a îndruma și sfătui familia elevului, astfel încât să poată contribui la formarea armonioasă și eficientă a copilului.

Lucrarea de față oferă și un prilej de a pătrunde și mai mult în pânza de păianjen a relațiilor interumane. Ajutați să se cunoască pe sine, trasându-și granițele personale, având și perspectiva celorlalți, copiii vor putea mai ușor să-și găsească locul în această lume, vor putea crește și se vor putea împlini.

I. Parteneriatul educațional. Dimensiuni teoretice

Așa cum subliniază E. Stănciulescu, „de la sfârșitul anilor 1970 dezvoltarea personalității copilului este înțeleasă de cercetători ca rezultat al încrucișării unui ansamblu de factori: familiali, școlari, comunitari”. Ca urmare, în mod logic, evoluțiile teoriei sociale au oferit, de asemenea, o mai bună înțelegere a măsurii în care legăturile dintre școli, familii și comunități sporesc cunoștințele, dezvoltarea socială, emoțională și satisfacția elevilor. Așa cum notează J.Epstein, „teoria curentă despre parteneriatele școală-familie-comunitate modifică înțelesurile larg acceptate referitoare la influența pe care fiecare dintre aceste instituții o are asupra copiilor și tinerilor”. Ea precizează că a fost o idee comună influența secvențială a familiei, școlii și comunității asupra creșterii și dezvoltării copilului.

Copilul este subiectul acțiunii educaționale a școlii și a familiei. Relațiile interpersonale dintre profesori și părinți au un caracter social. Acestea sunt definite în funcție de statutul și rolul profesorilor și părinților în educație. Profesorul este cel care imprimă într-un fel sau altul modul de manifestare a acestei relații. Trebuie să se gândească la problemele pe care le poate discuta cu părinții elevilor, tonul discuției, atmosfera în care se desfășoară.

Relația dintre profesori și părinți nu ar trebui să ducă la un schimb de opinii într-un singur sens, de la profesori la părinți, așa cum este cazul în care profesorul adoptă o atitudine de comunicare într-un singur sens. O modalitate eficientă de educare a copilului în procesul de colaborare între profesori și părinți este de a face schimb de opinii, informații despre copil. Prin promovarea unui dialog despre copil cu părinții, educatorul atașează mai ușor părinții de școală de munca desfășurată în cadrul acesteia. Profesorul va folosi dialogul pentru a afla informații despre copil de la părinți, pentru a cunoaște opiniile despre comportamentul său. La rândul său, profesorul va informa părinții cu privire la comportamentul școlar al copilului și la rezultatele învățăturii. Luând forma unui dialog, relația învățători - părinți dobândește resurse educative pentru elevi. Dificultatea pe care profesorii trebuie să o depășească în relațiile lor cu părinții elevilor este subiectivismul părinților. Dacă arată un ton serios, moralizant, opinii care sunt în contradicție cu aprecierea părinților elevilor, unii dintre ei se vor izola, vor pleca.