Protecția Specială a Persoanelor cu Dizabilitate Intelectuală

INTRODUCERE

Actualitatea temei este reprezentată de problema persoanei cu dizabilitate intelectuală care reprezintă o categorie a populaţiei cu o poziţie evident dezavantajată faţă de alte categorii de oameni, care poate fi soluţionată numai prin efortul comun al tuturor oamenilor.

Gradul de civilizare a societăţii în mare măsură este determinat de atitudinea faţă de aceste persoane cu dizabilitate intelectuală. Crearea condiţiilor pentru educaţie şi învăţămînt, adaptare socio-profesională şi integrare socială a persoanelor respective constituie şi un obiectiv principal al oricărui stat şi al comunităţii mondiale în general.

Tema mai poate fi actuală şi prin stringenta diferenţiere a persoanelor cu dizabilitate intelectuală, care este determinată de particularităţile individual-tipologice a persoanelor cu nevoi speciale şi asigură realizarea maximală a posibilităţilor de cunoaştere a acestora. Diferenţierea persoanelor cu dizabilitate intelectuală este o problemă fundamentală a fundamentelor psihopedagogiei speciale, o acţiune complexă care se realizează interdisciplinar (medicină, psihologie, pedagogie, etc.) axîndu-se pe particularităţile dezvoltării psiho-fizice individuale. Problema deficienţei în rândurile copiilor şi tinerilor este una dintre cele mai acute, nu numai în domeniul de ocrotire a mamei şi a copilului, dar şi în viaţa socială a ţării.

Actualitatea temei mai este determinată şi de un număr mare de factori:

a) nivelul înalt al deficienţei şi tendinţa generală de creştere a acesteia cu implicaţii asupra stării de sănătate a tinerilor cu dizabilitate mintală şi resursele muncitoare ale societăţii.

b) apariţia în familie a unui copil ce are o deficienţă şi mai ales o dizabilitate mintală ; în 20% din cazuri afectează planurile profesionale a părinţilor, dar mai ales a mamelor, în 80% din cazuri mamele ce cresc şi educă copii cu dizabilitate neuro-psihică renunţă la activitatea lor de muncă.

c) se dereglează climatul psihologic în familie: 3% din familii se destramă, 9,2% din taţi încep să facă abuz de alcool.

d) se măresc cheltuielile statului pe contul pensiilor, subvenţiilor, serviiciilor medicale acordate copiilor ce au o dizabilitate mintală.

e) într-o măsură oarecare persoanele ce au o dizabilitate mintală, cât şi celălalte categorii de persoane ce au alte tipuri de dizabilităţi influienţează situaţia demografică .

Scopul lucrării constă în studierea problemei legată de protecţia persoanelor cu dizabilitate intelectuală, atât în plan social, cît şi în plan legislativ, la fel şi determinarea particularităţilor specifice de dezvoltare a psihomotricităţii, a integrării lor sociale şi profesionale şi a capacităţilor de muncă a acestor persoane.

Obiectivele lucrării sunt:

 studierea aprofundată a problemei ce ţine de protecţia persoanelor cu dizabilitate intelectuală prin consultarea literaturii de specialitate a fundamentelor psihopedagogiei speciale, a fundamentelor protecţiei speciale privind persoanele cu dizabilitate intelectuală şi a altor materiale ştiinţifice;

 investigarea, cercetarea unui lot de persoane (20 de profesori, 20 de parinţi ai persoanelor cu dizabilitate intelectuală) care intră în contact permanent cu aceştia privind opinia părinţilor despre nevoia de sprijin în raport cu diagnosticul persoanei cu dizabilitate intelectuală şi modul în care site-ul DGASPC Constanţa, publică informaţii privind serviciile care pot fi oferite persoanelor cu dizabilitate intelectuală, venind în sprijinul familiilor şi profesorilor acestora.

Metodele şi tehnicile de studiu

Studierea problemei abordate se va realiza prin aplicarea unui complex de metode: studierea şi analiza literaturii ştiinţifice de specialitate (analiza documentară), cât şi cercetare, prin alegerea unui lot de persoane care vor susţine anumite probe

( chestionar; studiul documentelor).

CAPITOLUL 1

CONCEPTELE

1.1 DIZABILITATE , DEFICIENŢĂ ŞI HANDICAP

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a realizat două definiţii ale termenilor de bază, în ultimul sfert de secol. În anul 1980 a fost definit grupul terminologic “Deficienţă - incapacitate – handicap” care a guvernat timp de două decenii problematica domeniului. Definiţia a fost controversată şi tot mai amplu criticată, în principal pentru faptul că era influenţată predominant de modelul medical, care nu reflectă în suficientă măsură drepturile omului.

Deficienţa (engl. ‘impairment’, franc.’deficience’) = absenţa, pierderea sau alterarea unei structuri ori funcţii (leziune anatomică, tulburare fiziologică sau psihologică). Deficienţa poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident , dar şi a unor condiţii negative din mediul de creştere si de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carenţe psiho-afective.

Regulile Standard (1993) nu mai consideră acest termen ca fiind unul de bază, analizându-l înglobat în cel de ‘dizabilitate (incapacitate)’.

Dizabilitatea (incapacitatea) (engl.’disability’, franc.’incapacite’’) însumează un număr de limitări funcţionale, ce pot fi întâlnite la orice populaţie, a oricărei ţări din lume. Dizabilitatea (incapacitatea) depinde, dar nu în mod obligatoriu şi univoc de deficienţă. Dizabilităţile pot fi cauzate de deficienţe (fizice, senzoriale sau intelectuale), de condiţii de sănătate (boli mintale/neuropsihice) sau de mediu. Dizabilităţile (ca şi deficienţele) pot fi vizibile sau invizibile, permanente ori temporare, progresive ori regresive.