Statutul Epistemologic al Pedagogiei ca Știință

 Scopul educatiei nu este de a forma copilul pentru o functie anumita sau de a-l modela dupa un conformismoarecare, ci de a-l maturiza si de a-l înarma (câteodata de a-l dezarma) cât mai bine posibil pentru descoperireaacelei vocatii, care reprezinta însasi fiinta sa si centrul de unire a tuturor responsabilitatilor sale de om

E.MOUNIER

Referindu-se la omul suficient siesi si umanismului, Platon spunea ca  Nu este nimic mai dumnezeiesc decât educatia: prin educatie omul ajunge cu adevarat om.

Cap.I COMPLEXITATEA SI UNITATEA PEDAGOGIEI:

1.1. Educatia: pretexte, contexte, interpretari:

Încercarire teoretice asupra conceptului de educatie sunt dintre cele mai numeroase, iar diversitatea optiunilor interpretative este un semn al dificultatilor cu care se confrunta cognitia umana atunci când intentioneaza sa acopere sub juristictia aceleeasi explicatii multitudinea de manifestari cu rezonanta educativa în care omul este actor si spectator, deopotriva. Apetenta domeniului este un semnal fericit ca omul nu si-a abandonat conditia esentiala sub care fiinteaza, aceea de a fi cugetator, iar cautarea identitatii de sine îi este o preocupare originala.

Pentru vechii greci, educatia ca dezvoltare armonica a spiritului si corpului, urmarea realizarea virtutii, echilibru dinamic între exces si lipsa si era mai mult un act initiate în preajma marilor spirite pentru a deveni buni cetateni.

Exemplul socratic  simptomatic pentru mentalitatea greaca din secolul lui Pericle  este clasic în întelegerea jocului paideic în polisul grec. La Platon educatia constituie un fundament necesar pentru orice organizare sociala, asa cum rezulta si din proiectul sau schitat în Republica si ea tine de continuitate ( o generatie trebuie sa se ocupe de formarea celui care îl urmeaza), dar si de individ (în sensul actului paideic socratic). Idealul formarii omului în spiritul fericirii si virtuatii este prevazut într-un mod mult mai direct la Aristotel. Întrucât scopul actului uman este fericirea, Stagiritului se întreaba  si aici suntem în miezul problemei care ne preocupa  daca e posibil ca fericirea sa fie obtinuta prin învatatura, deprindere sau printr-un exercitiu oarecare, sau, daca nu cumva îsi are originea în interventia divinitatii, ori de-a dreptul în întâmplare.

În epoca moderna, conceptul de educatie a atras atentia  lumea era într-o noua etapa de prefaceri spirituale  si un Inumanul Kant nu s-a sfiit sa considere ca ideal al educatiei, faimosul sau imperativ categoric: Actioneaza astfel încât maxima vointei tale sa fie o lege de conduita universala! Conceptia lui Kant asupra educatiei se regaseste în spiritul celor trei Critici, ele investigând dimensiunea personalitatii: dimensiunea cognitiva ( în Critica ratiunii pure), dimensiunea morala (în Critica ratiunii practice) si dimensiunea estetica (în Critica puterii de judecare).

Pentru Comenius cele trei parti (Cultura, moralitatea si religiozitatea) constituie întreaga fiinta a omului si educatia se adreseaza omului deopotriva prin fiecare dintre ele si prin integritatea lor.