Agape In Epistolele Captivitatii

Imagine preview
(10/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Agape In Epistolele Captivitatii.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 95 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Religie

Cuprins

Prefaţă 4
Capitolul I. Aspecte generale ale lui agape în Sfânta Scriptură 7
1. Explicarea termenului şi raportul dintre acesta şi alţi termeni folosiţi pentru a desemna iubirea 8
2. Agape în Vechiul Testament 12
3. Agape în Noul Testament 17
a) Agape în învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos 18
b) Agape în Epistolele pauline anterioare 22
Capitolul II. Agape în Epistolele captivităţii. Identificarea textelor şi exegeza lor 25
Agape, ca legătură dintre Persoanele Sfintei Treimi (25); „Dragostea cea către toţi sfinţii“ (29); Mântuirea – un dar al iubirii lui Dumnezeu (35); Cea mai înaltă cunoştinţă (cea a lui Hristos) este un bun al tuturor (38); Agape – regină a virtuţilor (41); Contribuţia membrelor la creşterea şi desăvârşirea Trupului tainic al lui Hristos (46); Perfecţiunea iubirii lui Hristos şi modul jertfei de Sine (50); Taina unirii dintre soţi (53); Dragostea, izvor a toată cunoştinţa (56); Propovăduirea Evangheliei din iubire (61); Creştinii trebuie să aibă toţi aceeaşi iubire (63); Credincioşii – „fraţi iubiţi“ ai Apostolului (65); Credinţa şi dragostea lui Filimon (67); Onisim, frate iubit şi credincios al Apostolului (70)
Capitolul III. Scurtă sinteză teologică a lui agape în Epistolele captivităţii 73
1. Chenoza lui Hristos, supremă manifestare a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi 73
2. Dragostea faţă de Dumnezeu 77
a) Creştinii trebuie să urmeze lui Hristos 77
b) Lepădarea patimilor şi practicarea virtuţilor 79
3. „Să iubeşti pe aproapele tău“ 82
a) „Taina cea din veac ascunsă“ 84
b) Grija pentru celălalt 87
c) Libertatea în Hristos 89
Concluzie 91
Bibliografie 93

Extras din document

PREFAŢĂ

„O, Iubire care ne îndumnezeieşti, Tu eşti Dumnezeu! “

(Sf. Simeon Noul Teolog)

Creaţia întreagă, în toată complexitatea ei, există prin şi în iubirea veşnică a veşnicei existenţe, adică a lui Dumnezeu. De aceea omul – coroana creaţiei – poate fi capabil de iubire, pentru că el însuşi este un rod al iubirii divine arătată de Dumnezeu prin creaţie, providenţă şi răscumpărare.

Noutatea creştinismului, spune părintele Schmemann, nu este în poruncă, ci în faptul că a devenit posibilă împlinirea poruncii. În unirea cu Hristos noi primim iubirea Lui şi putem să iubim cu ea şi să creştem în ea. Acest adevăr se face din ce în ce mai simţit în viaţa celor care intră în ritmul vieţii ecleziale şi îşi canalizează toate funcţiile sufleteşti spre slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui.

Iubirea înseamnă căutare arzătoare, înseamnă dorinţa de a dobândi în întregime ceea ce virtual ai deja, pentru a ajunge să fii ceea ce eşti. Iubirea impulsionează fiinţa omenească în pelerinajul ei de la chip la asemănare.

Dacă „la început a fost Iubirea“ (expresie folosită în titlul unei cărţi a părintelui Stăniloae), acum, la sfârşitul acestei perioade de căutare şi descifrare a tainelor teologiei în care Dumnezeu vorbeşte despre El însuşi, pot afirma cu certitudine că aceeaşi Iubire a fost cauza oricărui început din viaţa mea. Ea s-a făcut simţită în familie în primul rând, pentru că dragostea lui Dumnezeu premerge dragostei părinteşti.

Ajungând însă să pătrund, atât cât Dumnezeu mi-a ajutat, în tainele cunoaşterii Celui care se lasă cunoscut de către noi, am înţeles mai bine ca oricând că numai „Dumnezeu este iubire“, că numai El poate să se identifice cu Iubirea în care a fost şi este cuprinsă şi viaţa mea. Acesta este un adevăr revelat, incontestabil şi experiat, pe care Sfânta Scriptură, insuflată de Duhul Sfânt, ni-l evidenţiază. Din această iubire perihoretică a Sfintei Treimi îşi trage seva şi dragostea creştină. Iubirea este dumnezeiască şi ea stă la baza vieţii creştine, iar când omul aude chemarea lui Dumnezeu şi îi răspunde, viaţa lui devine un drum al dragostei, o căutare a ei.

Datorită acestei mari valori pe care o poartă în sine această virtute, am considerat că o analiză a diferitelor ei aspecte surprinse în unele din Epistolele sale de Sfântul Apostol Pavel, ar fi de un real folos. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât în limbajul şi gândirea actuală se constată o dureroasă denaturare a noţiunii de iubire, termenului „iubire“ dându-i-se tot mai des o încărcătură şi o orientare total greşită. Este utilizat adesea în societate cu un sens contrar cu originea şi scopul lui divin. Astfel, „iubirea“ a devenit un termen politic ce joacă un rol important în ideologia modernă şi în propaganda politică a timpului. În numele „iubirii“ sunt apărate relaţiile homosexuale, libertinajul şi promiscuitatea, condam-nându-se rigoarea căsătoriei fireşti în favoarea concubinajului. În numele „iubirii“ li se interzice părinţilor, prin lege, în mai multe state din Occident, orice fel de pedepsire sau chiar de mustrare a copiilor, care sunt îndemnaţi să-şi denunţe părinţii în astfel de cazuri. Apoi, în noile curente pseudo-religioase, precum New-Age, acel sincretism religios care bântuie lumea, tot „iubirea“ este valoarea supremă.

Această „ispită a iubirii“ duce la denaturări şi răstălmăciri de sens, ce creează o gravă şi condamnabilă confuzie între iubirea adevărată şi falsa iubire ce ascunde în ea patima păcatului mulţumit de el însuşi (patima puterii, patima sexuală, patima trufiei etc.), devenind implicit o înjosire nepermisă şi o blasfemie adusă lui Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel ne arată însă că agape, cea mai înaltă formă de iubire, are un înţeles destul de precis, ea nu se întinde ca un elastic, să cuprindă şi păcatul sau ambiţiile pătimaşe. Ea este delimitată prin adevăr şi dreptate, prin renunţarea la sine, prin purtare cuviincioasă (I Cor. 13), păstrându-şi astfel nepătată demnitatea dumnezeiască de care se bucură.

Apoi, pentru Apostol, agape nu este niciodată o virtute izolată, de sine stătătoare, ci într-o fericită perihoreză cu celelalte virtuţi, în special cu credinţa şi nădejdea. Ca „regină a virtuţilor“, ea este în acelaşi timp sursa şi generatoarea celorlalte, dar şi apogeul spre care se tinde, treapta ultimă a urcuşului spre desăvârşire.

Aflăm în epistolele pauline liste de virtuţi (opuse şi superioare patimilor) în care agape este sfârşitul acestora, încununarea lor pe totdeauna, pentru că poartă veşnicia în ea.

Din aceste considerente menţionate, am încercat în lucrarea de faţă o prezentare generală, mai întâi, a cuvântului agape în Sfânta Scriptură. Am continuat apoi cu o analiză a textelor din epistolele captivităţii în care apare acest cuvânt. Dorim astfel, prin extrapolarea acestei noţiuni şi analiza exegetică a textelor care o cuprind, să evidenţiem varietatea de nuanţe cu care este împodobită şi profunzimea lor. Aceasta ne va ajuta să înţelegem mai bine că dragostea creştină este din Dumnezeu şi tot din El este şi cel care o trăieşte.

De ce am ales tocmai epistolele captivităţii?

Când scrie aceste epistole, Sfântul Apostol Pavel se află întemniţat la Roma (prima captivitate romană), fiind deci o victimă a urii şi invidiei oamenilor, unii fiind chiar dintre creştini, ceea ce îi îngreuna şi mai mult suferinţa. Totuşi, în această stare, el are puterea să vorbească despre dragoste şi să o accentueze. Chiar dacă răutatea oamenilor l-a pus în lanţuri, el totuşi suferă pentru Hristos şi aceasta este pentru el un motiv de bucurie, ce îl face să se elibereze de orice gând de răzbunare sau ură. Oamenii pot fi legaţi în lanţuri, dragostea însă nu, iar cel care iubeşte este cu adevărat liber şi nici o temniţă omenească nu-l mai poate încătuşa.

Fisiere in arhiva (1):

  • Agape In Epistolele Captivitatii.doc