Cinstirea sfinților ca expresie a unității creștine

A. INTRODUCERE

Dumnezeu Creatorul şi Atotţiitorul, aşa de mult a iubit lumea încât şi pe Fiul Său cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede într-însul să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. În acest înalt plan al mântuirii, El a întemeiat Biserica Sa aici pe pământ, ca oamenii dornici de viaţă veşnică să intre într-însa şi prin ascultarea şi păzirea cuvântului Său, să redobândească fericirea vremelnică şi veşnică. Legătura dintre oameni şi Biserică trebuie să fie foarte strânsă, sinceră, curată, sfântă, fiindcă : « Cei ce prin viclenii, îndărătnicii şi rupturi, n-au Biserica de mamă, n-au nici pe Dumnezeu de Tată ». Astfel cei ce vor să aibă parte cu Dumnezeu în luminata fericire veşnică , trebuie să cerceteze Sfintele Scripturi spre dobândirea luminatei cunoştinţe, să cugete ziua şi noaptea în Legea Domnului, alimentându-se cu puteri de sus, să se ostenească zilnic a-şi purta crucea lor, împlinindu-şi făgăduinţa dată la Sfântul Botez, să se lase călăuziţi de luminatele învăţături Divine ale Sfintei Biserici Ortodoxe, să lupte până la sacrificiu pentru a rămâne pururea în Hristos şi Hristos în ei.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a iubit aşa de mult Biserica, încât S-a crucificat, jertfit şi proslăvit pe Sine pentru dânsa, ca să o sfinţească , curăţindu-o cu baia apei prin cuvânt şi să o pună înainte pe ea Luişi Biserica slăvită, neavând întinăciune, nici prihană, nici altceva de acest fel ; ca astfel să fie şi să rămână pururea Sfântă şi fără de prihană. Pentru ca fiecare creştin şi Biserică, adică adunarea creştinilor, să fie şi să rămână aşa, El ne-a înzestrat cu un strălucit Tezaur, abundent în învăţături Divine, rânduieli luminate, Taine Sfinte şi alte multe bogăţii duhovniceşti, poruncindu-ne: « Sfinţiţi-vă… Fiţi sfinţi precum şi Eu sunt Sfânt »

În Biserica aceasta aşa de Sfântă şi îmbogăţită, mai minunată decât Raiul pământesc, se vede (de cei care au ochi văzători sau de acei care privesc prin ochelarii Dumnezeieştilor Scripturi şi Tradiţii Sfinte), pe lângă Pomul Vieţii, Dumnezeu-Cuvântul cu toate bogăţiile Divine şi Slava Lui, şi pomul ispititor dimpreună cu spiritele infernului, ţesându-şi pânzele prinzătoare de suflete, de unde le prăbuşesc în infernul lor.

Biserica Domnului, unde totul grăieşte slava Lui, este pusă şi piatra încercării, sita cernătoare şi alegătoare de suflete, care prin felul ei pururea lucrător, alege suflete uşuratice din cele credincioase şi sfinte, aşa cum se aleg în sita gospodinelor tărâţele din făină bună. Precum tărâţele oprite în sită se varsă în lături la porci, şi din făină curată se face pâine curată ce se aşează pe cinstita masă; tot astfel şi tărâţele creştinismului, adică creştinii de nume se opresc în sita cernerilor Divine şi se varsă în lăturarul infernului la porcii iadului; iar sufletele credincioase, sfinte, alegându-se, merg la locul cinstei in Biserica Sfântă, luptătoare şi triumfătoare, în împărăţia lui Dumnezeu, unde se vor veseli şi ferici în veci.

Pentru a ne putea salva din pierzare, e bine să cunoaştem, pe lângă sitele acestea, şi tot ceea ce periclitează mântuirea sufletelor. Pe lângă multele păcate şi apucături idolatre ce se văd răsfăţându-se în lumea mare, cu care şarpele-diavol apucă şi trage în iad sumedenii de suflete şi multele neorânduieli ce se fac adeseori chiar şi în Sfintele Biserici în timpul Slujbelor Divine; mai sunt şi profanarea Dumnezeiescului Semn al Sfintei Cruci, prin punerea lui pe jos (în aşternuturi, covoare, pietre, mozaicuri, trotuare, în băi, localuri publice şi chiar în biserici) şi călcarea cu picioarele şi profanarea Sfintelor Icoane prin felurite păpuşării, credinţe superstiţioase şi apucături idolatre.

Profanarea celor Sfinte, e un groaznic sacrilegiu, care pururea s-a răzbunat cumplit, se răzbună şi se va răzbuna asupra profanatorilor. Acum, e vremea ca majoritatea creştinilor molipsiţi de boala ignoranţei şi a indiferentismului religios, să se transporte de la întunericul necunoştinţei la lumina cunoştinţei, şi de la credinţa oarbă la credinţa cu ochi, spre a păşi mai sigur pe calea vieţii.

Semnul Crucii nu-i: nebunie, sminteală sau numai două lemne ori linii încrucişate, sau obiect de suduit, cum îl socotesc păgânii, evreii, sectarii şi întunecaţii creştini hulitori; ci e Semnul, Pecetea Dumnezeirii, cu care se sfinţesc toate şi toţi. Acest Semn Dumnezeiesc, fie el oricât de simplu, ne înfăţişează înaintea ochilor sufleteşti patru icoane Divine:

1) Icoana Sfintei Treimi. Latura verticală a crucii ne înfăţişează pe Dumnezeu Tatăl ; iar braţele pe Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

2) Icoana răstignirii Mântuitorului întins pe Cruce.

3) Icoana înălţării la ceruri în clipa când El binecuvântează arhiereşte pe divina Sa Maică, pe Apostoli şi pe cei dimpreună cu dânşii, cu braţele întinse în Semnul Crucii.

4) Icoana Maicii Sfinte rugându-se cu mâinile întinse în chipul Crucii, pentru mântuirea lumii.

De asemenea Sfintele Icoane, care-s o grăitoare Scriptură celor neînvăţaţi cât şi celor învăţaţi, nu trebuie să le socotim ca păgânii, evreii, ereticii şi pleiada sectarilor ; ci să le cinstim precum se cuvine ca să ne folosim cu succes de ele. Ştiind că prin Sfânta Cruce şi prin Sfintele Icoane s-au făcut, se fac şi se vor face pururea minuni mari în lumea credincioşilor, noi fiii Bisericii, ai Luminii şi ai zilei, să luptăm din răsputeri a le feri de orice profanări. Semnul Sfintei Cruci să luptăm a-l ridica din locurile unde se profanează prin călcare cu picioarele, oricând nu putem reuşi, măcar prin păzirea de a nu-l mai călca şi noi. Aşijderea şi Sfintele Icoane să le ferim de orice lucruri străine şi potrivnice sfinţeniei lor.