Demonologia

Introducere

Hristos este Lumina lumii, iar cel care iubeşte pe Dumnezeu trebuie să trăiască în Lumina Adevărului. Fără Adevăr, nu îl avem pe Hristos. Desigur, nimeni dintre oameni nu deţine tot Adevărul, căci nimeni nu Îl cunoaşte deplin pe Dumnezeu. Dar hotărât lucru este să ţinem tot ceea ce putem din Adevăr, fără a adăuga sau a scote ceva. Încercând astfel, după puterile noastre, să cunoaştem şi să trăim după legile dreptei credinţe apostolice, vom înainta pas cu pas în Lumină, apropiindu-ne tot mai mult de Dumnezeu.

În opoziţie însă cu învăţătura Cuvântului Vieţii, omului contemporan i se propun o multitudine de alte moduri de gândire şi de viaţă, de „căi” spirituale care, deşi par atractive la arătare, nu-i pot oferi cu adevărat viaţa cea veşnică şi fericirea lăuntrică, după cum aspiră din fire. Concepţiile existenţialiste eronate (aparent creştine), care sunt promovate azi prin diverse curente „spirituale”, nu-şi au originea în Dumnezeu, dătătorul de viaţă şi, deci nu pot duce la unirea cu El sau la vreo pretinsă desăvârşire, fără de El.

Tema aleasă de noi spre analiză: „Acţiunea demonică în lume - sursă a sectarismului religios”, va încerca să prezinte paşii spre această „învolburată şi mincinoasă” lume a sectelor robite de diavol, care, prin patologia lor încearcă să câştige fiecare creştin ce lucrează în via lui Hristos.

Dragostea pentru Dumnezeul Cel Adevărat împărtăşit lumii de mii de ani, precum şi dragostea pentru fraţii cei ce-L mărturisesc asemenea nouă, ne-au determinat să purcedem la exprimarea acestui subiect, alcătuit din cinci capitole.

În primul capitol, care prezintă aspecte ale Creaţiei, sugestiv vom expune principalele motive care au stat la baza aplecării omului spre neascultarea de poruncile lui Dumnezeu, căutând astfel să-şi făurească o „lume nouă”, să cadă din fericirea ce i-a fost aşezată în Rai. Dar mai înainte de el, îngerul de lumină ce se împărtăşea de slava dumnezeiască, dorind a fi asemenea Ziditorului său, cade din acea stare apostaziind, devenind potrivnic, făţarnic, mincinos, clevetitor şi rănitor al primei familii ce i-a dat crezare, îndepărtându-i şi pe ei de la faţa lui Dumnezeu. De acum ochii oamenilor vor privi spre cele rele, închişi faţă de bunurile cereşti, predispuşi spre inovaţie, spre căutarea altor şi altor concepte, iar condiţia cea dintâi cade starea sa firească, într-una rănită, chiar rătăcită. Se întrevede de acum ispitirea ce doar la sfârşitul veacului va lua sfârşit, concomitent cu cultivarea mândriei, generatoare de iluzii şi plăceri.

În capitolul al doilea vom evidenţia evoluţia demonică ce va umbri întreaga creaţie, iar iubitoarea de Hristos făptură se va răzvrăti făţiş faţă de cele drepte şi va nutri din ce în ce mai multă nerecunoştinţă faţă de Atotputernicul Dumnezeu. Răul fundamental se instalează şi epoca pe care Antihrist şi-a instaurat-o va determina mai târziu o desprindere de cele dumnezeieşti, rănind sufletul omului şi, aşa alterat de consecinţele căderii, ducându-l la marginea prăpastiei ce desparte adevărul de minciună.

În capitolul al treilea, lesne vor ieşi la iveală toate născocirile pe care diavolul le-a semănat în mintea omului, determinându-l pe acesta să denatureze cele ce odinioară erau „foarte bune”, grăbind şi instaurând acest Imperiu al rătăcirii, cuprinzător a dogme false, din care se vor naşte sectele şi ereziile, cultivatoare a altor răspunsuri în afara celor primite deja. Din primele timpuri, cuprinzând pe cele de dinaintea Întrupării lui Hristos, vremea Apostolilor, cât şi după ei, acum şi începând de aici înainte, confuzia şi substituirea vor „mărşălui” spre încercarea de a dezbina şi denigra Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, aşa cum am numit-o în capitolul al patrulea: Biserica cea Ortodoxă, temelie aşezată pe doi mari stâlpi: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, singura izvorâtoare şi împărtăşitoare de mană cerească, uşa pe care numai cel statornic şi nu rătăcit, va gusta din Raiul odinioară pierdut, recâştigat acum.

În capitolul al cincilea vom cuprinde mărturisirea creştină în faţa acestui pericol de „recreştinare” ce bate la uşa fiecărui credincios, ce „în numele iubirii de fraţi” va putea fi tentat de către „făcătorii de bine” să cadă în nepricepere, în ignoranţă, într-un război cu „conştiinţa cea vie a Dumnezeului Cel veşnic Acelaşi”. Iar cel ce va cădea întru toate acestea, vrednic va fi de pedeapsa cea pregătită celor ce hulesc Dumnezeirea prin apartenenţa la alte mărturisiri.

Orice făptură raţională poate deveni vrăjmaş al lui Dumnezeu şi în primul rând al sinelui propriu, adică se poate transforma într-o entitate demonică sau satanică dacă va „legifera” despărţirea de Dumnezeu.

Am folosit pentru redactarea acestei lucrări manuale de sectologie, manuale de Teologie Dogmatică, precum şi alte cărţi menţionate în bibliografie, cu scopul de elabora o lucrare cât mai bine documentată, spre întărirea noastră şi spre slava lui Dumnezeu.