Îndreptățirea prin Credință

Introducere

Controversata doctrină a îndreptăţirii prin credinţă a penetrat lumea de mii de ani, fiind din ce în ce mai vie de-a lungul timpului. Sângele primilor creştini duşi în arenele Romei antice, a sigilat pentru totdeauna mărturia credinţei neclintite şi a iubirii mai tari decât moartea. Generaţii după generaţii s-au succedat pe tărâmul credinţei “dată sfinţilor odată pentru totdeauna”. Răspândiţi prin munţii şi prin cătunele singuratice, trecuţi prin săbiile cruciate, aruncate în prăpăstii fără speranţă, ei au trăit o viaţă prin credinţă, şi au avut o înţelegere clară a faptului că nimic din ceea ce face omul nu-l poate recomanda înaintea lui Dumnezeu. Ei au răscolit inimile oamenilor, aducând vestea cea bună că “cel neprihănit va trăi prin credinţă”.

Au existat şi continuă să existe pe această temă întrebări fără răspunsuri şi răspunsuri neclare. Cu toate acestea conţinutul Sfintei Scripturi este cu totul suficient pentru a ne călăuzi într-un studiu profund şi suficient în înţelegerea necesară a trăirii unei vieţi prin credinţă.

Vom încerca în această lucrare să dăm răspuns la întrebările esenţiale legate de doctrina îndreptăţirii prin credinţă. Sunt totuşi conştient că un studiu exhaustiv este imposibil, subiectul fiind prea vast pentru a putea fi cuprins într-o asemenea lucrare.

Datorită faptului că materialul biblic despre tema lucrării noastre este foarte vast, ne vom rezuma în principal la capitolele 5-8 ale Epistolei către Romani.

Nu este necesar să stăruim asupra importanţei majore a acestei doctrine. Vom cita totuşi câteva dintre afirmaţiile făcute de Ellen G. White:

“Nu vă lăsaţi mintea să fie abătută de la a tot-importanta temă a neprihănirii lui Hristos, studiind tot felul de alte teorii “1

1 E.G.White, Review and Herald, 5 aprilie 1892

“Sfătuiţi-I să acorde întreaga lor atenţie dobândirii celui mai preţios dar ce poate fi făcut omului muritor - haina neprihănirii lui Hristos-“ 2

“Sacrificiul pe care Hristos l-a făcut, pentru ca El să ne împărtăşească neprihănirea Sa - acesta este o temă asupra căreia ar trebui să zăbovim cu tot mai mult şi mai mult entuziasm” 3

În ceea ce priveşte structura tezei, am folosit algoritmele următoare:

• Primul capitol cuprinde o prezentare din punct de vedere istoric a doctrinei îndreptăţirii prin credinţă pe parcursul dezvoltării acesteia. De la teologia Vechiului Testament, până la dezbaterea unor teologi contemporani, am subliniat aspectele de strictă necesitate în abordarea acestei teme. Capitolul se încheie cu câteva citate din scrierile E.G. White.

• Al doilea capitol v-a cuprinde o prezentare strictă a importantului aspect al îndreptăţirii prin credinţă, aspectul obiectiv. Vom analiza îndeosebi ispăşirea lui Isus Hristos.

• Al treilea capitol cuprinde o prezentare strictă a celui de al doilea aspect al îndreptăţirii prin credinţă: aspectul subiectiv. Vom analiza problematica păcatului, botezului şi a trăirii unei vieţi noi. Lucrarea se va încheia cu anumite concluzii privind cele două aspecte ale îndreptăţirii prin credinţă.

Tuturor celor care vor examina cu atenţie sau doar vor lectura paginile acestei lucrări, le doresc să crească în înţelegerea planului de mântuire şi să se bucure de cele mai alese binecuvântări ale cerului.

2 E.G.White, Mărturii pentru comunitate, p.114

3 E.G.White, Fii şi fiicele lui Dumnezeu, p.124

Capitolul I

Principiul îndreptăţirii prin credinţă

I.1 În teologia Vechiului şi Noului Testament

“Solia de faţă - îndreptăţirea prin credinţă - este un mesaj de la Dumnezeu; ea poartă scrisorile divine de acreditare, pentru că rodul ei conduce la sfinţirea.” 1

Serva Domnului afirmă în mod categoric despre solia îndreptăţirii prin credinţă că: “într-adevăr ea este cea de-a treia solie îngereasca” 2 în paginile epistolelor scrise de apostolul Pavel, el îşi exprimă ferma convingere că “premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Isus Hristos” se poate dobândi pe o singură trăire: prin credinţă. Acesta nu era crezul cu care se născuse, prin care pornise în lucrare, ci descoperirea ulterioară dată prin Duhul Sfânt. El descoperă în teologi Vechiului Testament neprihănirea prin credinţă, nu neprihănirea prin fapte pe care o da Legea. În Filipeni 3 apostolul ne descoperă drumul vieţii sale.

Pornind de la perioada când era prigonitor plin de râvnă, fără prihană, cu privire la neprihănirea pe care o da Legea; ajunge să înţeleagă că neprihănirea obţinută astfel e un gunoi, că nu trebuie doar dezbrăcată ci şi pierdută.

Versetul 9 este apogeul dezvăluirilor sale: “să fiu găsit în El nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.”

Apostolul Pavel nu ajunge la înţelegerea aceasta datorită soliei îngerului al treilea, căci acesta nici nu-şi vestise încă marea lui solie (Apocalipsa 14), ci ajunge să înţeleagă adevărata natură a neprihănirii - cea prin credinţă - datorită soliei Vechiului Testament referitoare la îndreptăţire.