Învierea morților după epistolele pauline

Argument

După un studiu de patru ani la Seminarul Teologic Ortodox ’’ Veniamin Costachi ,, , cu binecuvântarea Parintelui Vasile Păvăleanu, de a mă informa despre “Învierea morților în epistolele pauline” și de a relata mai pe larg acestă lucrare de atestat. Autenticitatea acestei teme viața bisericii va fi prezentată în această lucrare, ăn care va voi prezenta cum Mântuitorul la sfârșitul veacurilor va învia pe cei morți, făcând judecată tuturor oamenilor și întemeind împărăția ce nu va avea sfârșit.

Lucrarea este sructurată în opt capitole: „Noțiunea de înviere a morților”, „Învierea morților în epistola I Corinteni Cap. 15”, „Învierea morților în epistolele 1 ți 2 Tesaloniceni”, „Când va fi învierea de obște ți cum vor învia cei morți”, „Toți oamenii vor învia”, „Natura trupurilor înviate”, „Cum va fi viețuirea aceea de după înviere”, „Înțelesul și rostul duhovnicesc al Învierii”, precedat de prezentul argumentului.

Noțiunea de înviere a morților

În Crez mărturisim credința noastră că Hristos va să vină iarăși cu slavă (Mt. 25, 31; cf. 24, 27), la sfârșitul veacurilor, înviind pe cei morți și făcând judecată tuturor oamenilor, întemeind împărăția ce nu va avea sfârșit, în care tot omul va învia pe vecie în sălașul de care sa învrednicit. Învierea de obște a fost vestită de proroci, ca Isaia (26, 19), Daniel (12, 2-3) și mai cu seamă Iezechiel, a cărui cutremurătoare proorocie (37, 1-14) se citește în bisericile ortodoxe la Utrenia din Sâmbăta mare. Ea a fost vestită chiar de Hristos (Mc. 12, 25-26; In. 5, 25-29; 11, 15) și de Apostolii Lui (Fapte 4, 2; 17, 31-32; 23, 6; 24, 14-16; Rom. 6, 5; l Tes. 4, 13, 18; Evr. 6, 2; 11, 35). Hristos este Cel Care a înviat cel dintâi: „Întâiul născut din morți" (Col. 1,18; Apoc. l, 5); „începătură a învierii celor adormiți" (l Cor. 15, 20, 23), făcându-Se astfel izvor, temei și chezășie a învierii tuturor (l Cor. 15, 12-22). Învierile săvârșite de Mântuitorul (Mt. 9, 23-25; Lc. 7, 11-15; In. 11, 17-44), apoi de Apostoli (Fapte 9, 36-42) și de sfinți, în numele și prin harul Său, sunt preânchipuire și arvună a învierii de obște . Căci cei înviați în chip minunat, până la urmă au murit din nou, în vreme ce la sfârșitul veacurilor cei ce vor învia nu vor mai muri vreodată. Moartea va fi nimicită de Hristos pe vecie (l Cor. 15, 26).

Când unii oameni văd pe cei buni, pe cei cu viața curată și pe cei care trăiesc în dreptate, sugrumați de sărăcie, amenințați, huliți, abia câștigându-și hrana de toate zilele, iar adesea măcinați și de boli lungi și grele și fără nici un sprijin, iar pe înșelători, pe păcătoși și pe cei răi, înconjurați de bogăție, desfătându-se, îmbrăcați cu haine scumpe, având mulțime de slugi și bucurându-se de slujbe înalte, atunci acești oameni hulesc purtarea de grijă a lui Dumnezeu și spun: „Unde este purtarea de grijă a lui Dumnezeu? Unde este judecata cea dreaptă? Pentru ce omul cu viață curată și drept este nenorocit, iar cel rău și stricat, plin de toate bunătățile? Pentru ce unul e invidiat, iar altul disprețuit? Pentru ce unul se bucură de atâta fericire, iar altul este sărac și lovit de cele mai mari nenorociri?”

Omul care se îndoiește de viața viitoare, nu va putea da răspuns acestor întrebări; acela, însă, care crede în Înviere, va înlătura cu ușurință această hulă și va spune celor răzvrătiți unele ca acestea: „încetați de a ascuți limba voastră împotriva lui Dumnezeu, Creatorul vostru! Faptele noastre nu se mărginesc la viața de aici, ci ne grăbim spre o altă viață cu mult mai lungă, sau mai bine zis, spre una fără de sfârșit. Acolo, săracul, care trăiește în dreptate, va primi răsplata nevoințelor sale, iar desfrânatul și înșelătorul va fi pedepsit pentru răutatea Iui”.

Într-adevăr, viața de aici este o luptă, un loc de încercare, un stadion, iar viața viitoare este răsplata, cununa, premiile. După cum un atlet trebuie să lupte în arenă cu sudoare, praf, zăpușeală, nervi șinevoințe, tot astfel și cel drept trebuie să sufere aici multe și să le rabde pe toate cu bărbăție, dacă vrea să primească dincolo cunună strălucitoare.

Iar dacă unii se tulbură din pricina stării înfloritoare în care trăiesc cei răi să se gândească la următorul fapt: tâlharii, înșelătorii, ucigașii și hoții, înainte de a fi duși înaintea tribunalului, trăiesc în cel mai mare belșug, căci își fac nenorocirile străine, propria lor bună stare; când însă sunt judecați, ei sunt pedepsiți pentru toate acestea. Tot astfel și oamenii stricați, cei care întind mese bogate, cei care pășesc cu mândrie pe stradă cei care sfâșie pe săraci, când Unul-Născut, Fiul lui Dumnezeu, va veni cu îngerii Lui, când va sta pe scaunul Său de judecată și va aduce înaintea Sa pe toate neamurile pământului, și când ei vor fi aduși goi și despuiați de toată strălucirea lor, fără să aibă vreun apărător sau ocrotitor, atunci vor fi aruncați fără nici o milă în râurile cele de foc.