Maica Domnului în Doctrina Catolică

INTRODUCERE

Importanţa tematicii

Este propriu Ortodoxiei sǎ nu o prezinte pe Maica Domnului niciodatǎ separatǎ de Hristos, cum se întâmplǎ în Occident cu tablourile Madonei. Totdeauna este în legaturǎ cu IIisus Hristos. De aceea ea este cel mai aproape de El. Cine poate fi mai aproape de fiul ei decât o maică? El se face fiul unei mame, iubeşte o mamǎ omeneascǎ aşa cum o iubim noi pe mama noastrǎ, ascultǎ rugǎciunile ei cum ascultǎm noi rugǎciunile mamei noastre. El a venit ca sǎ ne iubeascǎ pe noi, sǎ Se rǎstigneascǎ pentru noi, deci nu poate sǎ nu ne iubeascǎ şi ea pe noi, nu poate sǎ nu aibǎ şi ea toate durerile pe care le are El pentru nenorocirile noastre.

Nu poate sǎ nu sarǎ şi ea în ajutorul nostru, cum vine El în ajutorul nostru, dar numai de la El este toatǎ puterea ei. El este Mântuitorul, ea este numai cea care din legǎturǎ cu El primeşte şi ea are putere sǎ ne ajute în diferite necazuri, în diferite greutǎţi.

De aceea mare ascultare are ea la rugǎciunea pe care i-o adresǎm ei. Sǎ facem aceasta cu toatǎ inima, cu toatǎ convingerea. Sǎ nu-l socotim pe Hristos venit om şi rǎmas separat de oameni, rǎmas singur, ci în legǎturǎ cu noi, mai ales prin mama Lui.

Acest aspect al cultului marian, pietatea populară, este foarte important, pentru că Maria, dincolo de a fi anunţată în Sfânta Scriptură, prezentă în tradiţia Bisericii, prezentată de Magister, studiată în misterul ei de teologi, este vital privită de cei simplii ai poporului, de sensus fidelium

Punctele de plecare care deschid la acest dialog cu Maica Domnului sunt nevoile, golurile, contrazicerile, angoasele omului. Este un dialog viu, prezent perceput în misterul său.

Pietatea populară mariană, când vorbim despre ea, înţelegem modul prin care cultul marian se încarnează în culturi şi în grupuri etnice diferite.

Intuiţia centrală a poporului în ceea ce o priveşte pe Maica Domnului este fără îndoială aceea că a fost percepută în credinţă ca o persoană vie, glorificată, dotată cu putere şi bunătate maternă şi astfel se află în gradul de a interveni în nevoile umane. În alţi termeni, poporul a văzut în Maica Domnului succesul răscumpărării, triumful vieţii asupra morţii, valoarea mijlocirii aceleia care trăieşte Paştele veşnic al lui Iisus Hristos

Pietatea populară, dar al Duhului Sfânt, se exprimă în limbajul omului simplu ca o laudă, mulţumire, rugă. Deschiderea faţă de misterul lui Dumnezeu rămâne, dar poporul doreşte pe cineva apropiat care să aibă aceeaşi condiţie ca şi a lui, diferit dar ca şi el.

Clarificare terminologică

În ceea ce priveşte terminologia, folosirea termenilor pentru a explica poziţia poporului faţă de Dumnezeu şi faţă de sfinţi, autorii au păreri diferite. Această poziţie a poporului se desemnează prin termeni precum: religie populară, religiozitate populară, credinţă populară sau pietate populară. Toţi aceşti termeni sunt un mod de a citi fenomenele.

În această lucrare, conceputul de pietate populară va fi preferat. Pietatea populară este matricea, izvorul interior al expresivităţii poporului faţă de Sfânta Fecioară. În Evangellii nuntiandi, Paul VI, după ce a reliefat aspectele pozitive ale religiei populare, pentru a reliefa această forţă interioară, afirmă: „Pentru acest motiv noi o numim pietate populară decât religiozitate“.

Speranţa tuturor popoarelor de a se bucura de o mântuire viitoare se exprimă în elemente culturale proprii. Mesajul creştin se înculturează respectând, purificând expresiile populare. Se naşte astfel pietatea populară care are un moment privilegiat în pietatea mariană. Inserarea Mariei în popor, în comunitatea celor săraci se transformă într-o prelungire în timp a acţiunii sale materne, pe care o desfăşoară în această viaţă trecătoare. Maica Domnului este tipul sau personificarea poporului lui Dumnezeu, o epifanie şi o apropiere de Iisus Hristos , de săraci, de cei mici (Mt 11,25).

Pietatea mariană îşi are punctul de plecare în următoarele elemente: exemplul Mariei, apropiat de experienţele noastre de credinţă; transparenţa Mariei în misterul lui Iisus Hristos , care s-a întrupat în ea; funcţia Mariei, ea fiind o Mamă care însoţeşte, călăuzeşte, ajută şi mijloceşte.