Misiunea Bisericii față de fenomenul secularismului

Biserica şi secularizarea

1. Introducere

Domnul nostru Iisus Hristos a voit ca opera Lui să fie continuată de următorii Săi, după modelul dat de El: ,, Şi Iisus străbătea toate cetăţile si oraşele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei si vindecând toată boala si toată neputinţa în popor” .Şi de aceea a lăsat porunca dumnezeiască: ,,Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă…” . De asemenea, El a spus: ,,Şi mergând propovăduiţi, zicând: S-a apropiat Împărăţia cerurilor. Tămăduiţi pe cei neputincioşi, înviaţi pe cei morţi, curăţiţi pe cei leproşi, pe demoni scoateţi-i… Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi… şi nevinovaţi ca porumbeii , căci ,, pildă v-am dat vouă…” .

Principalul izvor de inspiraţie al misiunii este Sfânta Evanghelie. Adâncirea înţelegerii Evangheliei, prin tainica contemplaţie şi meditaţie zilnică asupra vieţii şi activităţii Celui dintâi misionar – Hristos Mântuitorul – ne umple fiinţa de îndemnuri mult mai grăitoare decât cele venite de la oameni . Ne împărtăşesc lumină, putere, mângâiere şi nemărginită linişte sufletească. Nu este problemă specifică misionarismului sau pastoraţiei care să nu fi primit rezolvare din partea Învăţătorului lumii.

De aceea, atunci când suntem în impas în activitatea misionară, o tainică convorbire cu Mântuitorul, ca aceea a lui Nicodim, ne va lamuri.

Misionarul este ,,cel trimis, cu sens de propovăduitor, de trimis al Bisericii Creştine, spre a propovădui creştinismul la necredincioşi” . Această definiţie poate fi întregită de noţiunile ce ţin de ,,misiune”. Cuvântul misiune are origine latină, de la mittere = a trimite. Iată şi alte aspecte ale misiunii; misiunea reprezintă vocaţia apostolică a Bisericii de a propovădui Evanghelia lui Hristos la toate neamurile, chemându-le la reconcilierea în numele lui Hristos prin pocăinţă şi botez . Misiunea este, după cum am mai precizat un act de trimitere:,, Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa va trimit si Eu” , de mărturie a Învierii lui Hristos şi de evocare a evenimentelor care constituie istoria mântuirii .

De la începutul creştinismului, răspândirea Evangheliei a fost inseparabilă de formarea de comunităţi creştine, prin convertire personală, mărturisirea credinţei şi botezul în Sfânta Treime .

Chemarea misionară a Bisericii ţine de natura ei apostolică. Misiunea este un act de fidelitate a Bisericii faţă de cele doisprezece pietre de temelie şi cei doisprezece Apostoli ai Mielului .

Ideea misionară îşi are izvorul în însăşi voinţa lui Dumnezeu de a mântui lumea. ,,Unul este Dumnezeu, care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunostinţa adevărului” . Pentru aceasta a trimis în lume pe Unicul Său Fiu, Care a străbătut oraşele şi satele, învăţând şi propovăduind Evanghelia mântuirii.

Mântuitorul nu S-a mulţumit doar să înveţe, ci a turnat Evanghelia iubirii Sale în opera de caritate ,,vindecând toată boala şi toată neputinţa, hrănind mulţimile flămânde, adăpând pe cei însetaţi cu apa vieţii, ridicând din noroiul păcatelor pe cei rătăciţi pe calea adevărului…”.

Faptele milei trupeşti şi sufleteşti trebuie să-şi găsească, prin stăruinţele misionare, o afirmare permanentă în instituţiile creştineşti din sânul poporului. Ele vor da mărturie despre valoarea principiilor creştine, pe care le propovăduim şi vor sprijini lucrarea de convertire a sufletelor către Hristos.

După cum reiese din aceste idei, scopul misiunii este pătrunderea Duhului lui Dumnezeu într-o situaţie personală şi într-un mediu social. Dar dincolo de convertirea subiectivă, propovăduirea Evangheliei înseamnă şi anunţarea eliberării celor săraci şi oprimaţi.

Dacă odinioară Ortodoxia era mărginită geografic la ţările din Răsăritul Europei, acum ea se află în contact nemijlocit cu Occidentul. Bisericile răsăritene care zeci de ani s-au aflat în grea suferinţă şi izolare se uită cu încredere spre Occident. Aceasta nu înseamnă însă că ele nu pot fi de folos Occidentului, împrumutându-i din bogata spiritualitate pe care o posedă. Fără a exagera, credem că s-ar potrivi cuvintele adresate oarecând de Sfântul Apostol Petru unui om necăjit care îi cerea ajutor;; ,, Aur si argint nu am; dar ce am, îţi dau. În numele lui Iisus Hristos Nazariteanul, scoală-te şi umblă”.

Deşi Ortodoxia deţine în Occident un rol discret, în acelaşi timp ea joacă un rol de extremă importanţă, acţionând în profunzime prin bogăţia tradiţiei şi învăţăturii sale dogmatice şi duhovniceşti în scopul fecundării unei civilizaţii care încearcă din ce în ce mai mult să se regăsească.