Mitologia Slavă

1.Introducere

Slavii au fost cunoscuţi prin veacul I şi al II-lea după Hristos sub numele de venezi sau veneţi, în operele vechilor istorici şi scriitori antici Pliniu cel Bătrân, Publius Cornelius, Tacitus şi Claudiu Ptolemeu.

Aceasta nu înseamnă că, până la acea dată, poporul slav sau mai bine zis protopoporul slav n-ar fi existat deloc pe teritoriul Europei. Academicianul N. S. Derjavin spune: „Protoslavii, adică slavii în stadiul lor de formare etnografică, preslavă, sunt un popor băştinaş în Europa, de aceeaşi adâncă vechime ca şi vecinii lor de mai târziu, germanii şi celţii, iniţial protogermanii şi protocelţii de la apus sau protolituanii şi protolinii de la răsărit” .

Ei locuiau de-a lungul litoralului Balticei,între golful Stettin, în care se varsă râul Odra sau Oder, şi golful Danzig, în care se varsă râul Vistula, precum şi pe râul Vistula, de la izvoarele lui din Carpaţi (venezi) până la coasta Mării Baltice. După caracterizarea lui Claudiu Ptolemeu, venezii erau un popor mare, µεγιστον εθνος .

După veacul al II-lea, slavii nu mai apar pe paginile izvoarelor istoriei, decât, abia în veacul al VI-lea, la istoricul gotic Jordanes şi la istoricul bizantin Procopiu din Cezarea. Cel dintâi vorbeşte despre „numerosul popor al vinizilor, ce locuieşte pe o întindere imensă” , începând de la izvoarele Vistulei, şi este format dintr-o mulţime de clanuri, care au numele lor locale. Totuşi, cu toată varietatea numelor etnice, particulare sau locale, vinizii, spune Jordanes, „sunt numiţi de cele mai multe ori slavini şi anţi”. După Jordanes, vinizii, anţii şi slavii sunt trei denumiri ale unuia şi aceluiaşi popor.

Procopiu, cel de-al doilea din istoricii citaţi, vorbeşte despre „nenumăratele popoare ale anţilor” şi indică drept teritoriu populat de ei: „cele mai îndepărtate regiuni situate la N de golful Meotic”, adică de Marea de Azov .

Vechii slavi locuiau, astfel, un vast teritoriu ce se întindea de la Volga până la Elba (Laba) şi de la Marea Baltică până în peninsula Balcanică. Acest popor numeros, era împărţit într-o mulţime de triburi, care aveau aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi acelaşi fel de viaţă.

Eterogenitatea mediului de dezvoltare istorico-culturală a slavilor vechi din răsărit, din sud şi din apus, pe întinsul teritoriu ocupat de ei, sub influenţa ambianţei culturale, politice, economice şi etnografice înconjurătoare, proprie fiecăreia din aceste regiuni, a adus, în decursul vremurilor, triburile slave la separări naturale pe teritorii şi la grupe teritoriale de triburi slave, formându-se trei mari grupe teritoriale de triburi slave: răsăritean, nordic şi apusean.

Odată cu apariţia la slavi a primelor formaţiuni de state, aceste trei grupe de triburi teritoriale de bază s-au diferenţiat unul de altul în dezvoltarea lor politică şi culturală, ceea ce era în strânsă legătură cu mediul internaţional politic, cultural şi economic din jurul fiecărui grup în parte. Aşa s-au născut cele trei grupuri contemporane ale popoarelor slave:

a) slavii răsăriteni sau ruşii (velicoruşii), ucrainienii şi bieloruşii;

b) slavii apuseni; slavii din regiunea Elbei şi Balticei: cehii, slovacii, sârbii luzacieni, polonii şi kaşubii de la mare cu slovinţii;

c) slavii sudici: slovenii, croaţii, sârbii, macedonenii şi bulgarii .

Din aceste popoare , slavii din bazinul Elbei şi de litoralul Balticei, numiţi polabi (Po-Labe = de-a lungul Elbei) şi pomerani (Pomore = de-a lungul Mării), au fost germanizaţi după îndelungi şi tragice lupte de rezistenţă. Cronicarul saxon Widukind spune în legătură cu aceasta: „Multe zile s-au scurs în timpul cărora saxonii luptau pentru a dobândii un mare şi întins imperiu, slavii pentru a-şi apăra libertatea împotriva celei mai rele robii”. Călugărul care a scris aceste rânduri a trăit în secolul X în mânăstirea de la Corvey, în Westfalia . Tot referitor la rezistenţa şi la luptele duse de slavi împotriva germanilor, un mare învăţat francez spune: „Când întrebuinţăm în mod obişnuit cuvintele slav şi slavie în viaţa popoarelor clasice, comitem, fără să ne dăm seama, un îngrozitor anacronism; aceste cuvinte datează din evul mediu şi amintesc înrobirea slavilor de către germani” .