Postul în lumina predicii de pe munte

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 80 în total
Cuvinte : 36511
Mărime: 164.93KB (arhivat)
Cost: 11 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Î.P.S. Prof. Univ. Dr. Teodosie Petrescu
Universitatea „Ovidius” Constanța Facultatea de Teologie „Sfântul Apostol Andrei” Specializarea Pastorală

Cuprins

INTRODUCERE . 3

CAPITOLUL I: ASCEZA CALEA SPRE DESĂVÂRȘIRE . 4

1. Porunca desăvârșirii – „Fiți dar voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel din ceruri, desăvârșit este”. 4

2. Asceza mijloc al restaurării chipului lui Dumnezeu din om. 10

3. Faptele bune, postul și rugăciunea unelte ale dobândirii desăvârșirii. 19

CAPITOLUL AL II-LEA: POSTUL – TIMP AL POCĂINȚEI . 30

1. Postul și dimensiunea lui ascetică din perspectiva pocăințe. 30

2. Postul că Virtute Morală . 36

3. Postul – renunţare şi jertfă. 38

4. Rolul postului în viaţa credincioşilor. 40

5. Postul și rugăciunea, cele două aripi ale sufletului. 42

CAPITOLUL AL III-LEA: ÎNVĂȚĂTURA DESPRE POST ÎN PREDICA DE PE MUNTE. 54

1. Porunca postului – cea dintâi poruncă a lui Dumnezeu . 54

2. Fundamentarea scripturistică și teologică a postului . 57

3. Postul în cuprinsul predicii de pe munte . 64

CONCLUZII. 72

BIBLIOGRAFIE. 74

Extras din document

INTRODUCERE

Asupra originii postului părerile sunt împărțite. Cei mai mulți îl leagă de cultul morților din vechime. Astfel, după unii, postul își are originea în sacrificiile de animale, care erau aduse pentru cei morți și de care cei vii nu trebuiau să se atingă.

Alții cred că durerea pri¬cinuită de moartea ființelor dragi a avut ca urmare firească neglijarea mâncării și băuturii, ceea ce cu timpul a devenit un semn convențional de doliu, făcând astfel parte din riturile legate de cultul morților. Unii cred că originea postului trebuie căutată într-o simplă practică de sobrie¬tate și de temperanță, recomandată și uneori experimentată de marii înțelepți, filosofi sau întemeietori de religii.

De la acest post igienic s-ar fi ajuns la ideea unui post cu caracter religios, mai ales pentru faptul că, în anumite cazuri, postul a prilejuit viziuni religioase. Uneori el este practicat ca un exercițiu de penitență, alteori ca un mijloc de pregătire pentru săvârșirea unor acte religioase sau unor fapte importante din viață, alteori ca un rit de doliu (formă de exprimare a durerii sau a tristeții) sau de purificare (curățire) .

Trecând peste toate aceste ipoteze mai mult sau mai puțin însemnate, după cum vom vedea pe parcursul lucrării, practica postului are o însemnătate și un rol aparte în viața fiecărui credincios, în calitate de mădular al trupului lui Hristos – Biserica. Postul nu este doar o simplă abstinență de la anumite bucate, voită sau impusă, cum sunt dietele de exemplu, ci este mult mai profund. Postul presupune o lucrarea ascetică ce ține exclusiv de mântuirea noastră, întrucât exprimă acordul nostru și conlucrarea voinței noastre cu voința lui Dumnezeu. În timpul perioadei de post creștinul trebuie să se abțină de la păcate, trebuie să își cultive virtuțile și să împletească înfrânarea de la bucate și abținerea de la păcatele trupești, cu rugăciune și cu milostenia.

În lucrarea de față voi prezenta învățătura Mântuitorului Hristos despre post ce reiese din Predica de pe Munte, prezentând tâlcuiri ale Sfinților Părinți, dar și ale unor teologi contemporani, tocmai pentru a aprofunda și înțelege mai bine ce este postul și ce presupune el în conformitate cu învățătura ortodoxă.

CAPITOLUL I: ASCEZA CALEA SPRE DESĂVÂRȘIRE

1. Porunca desăvârșirii – „Fiți dar voi desăvârșiți, precum Tatăl vostru cel din ceruri, desăvârșit este”

Deplinătatea și desăvârșirea vieții religioase constă în împăcarea și unirea duhovnicească a sufletului cu Dumnezeu . Întâlnirea și unirea cu Dumnezeu este scopul, ținta vieții omenești în toate religiile; și nu numai ținta vieții, dar și culmea doririlor și a fericirii.

Unirea cu Dumnezeu este ridicarea sufletului la o frumusețe, bucurie și fericire desăvârșită, însăși culmea doririlor și a fericirilor, căci desăvârșirea este ridicarea unei ființe inferioare la ființa cea superioara mai înalta, la Dumnezeu; este însăși iubirea desăvârșită, iubirea dumnezeiască – iubirea cu care Dumnezeu îmbrățișează și învăluie sufletul omului, cum niciun părinte nu-și îmbrățișează copilul .

Curățirea sufletului ne duce la pace; luminarea sufletului ne duce la adevăr; desăvârșirea sufletului ne duce la fericire, la iubire și la unirea cu Dumnezeu. Învrednicit să ajungă la desăvârșire, sufletul intră în comuniune negrăită cu Hristos Mântuitorul; se învrednicește să fie duh amestecat cu Duhul (lui Dumnezeu); atunci el devine tot lumină, tot ochi, tot spirit, tot bucurie, tot plăcere, tot veselie, tot dragoste, tot îndurare, tot bunătate, tot blândețe (ca Dumnezeu). Căci precum în adâncul mării o piatră este înconjurata din toate părțile de apă, tot astfel și aceștia sunt uniți cu Duhul Sfânt în tot chipul și se fac asemenea lui Hristos.

Iubirea și unirea cu Dumnezeu se cultivă și se dovedește prin iubirea și slujirea aproapelui. Astfel și-au arătat iubirea și unirea cu Dumnezeu, Sfinții Apostoli și marii ierarhi ai Bisericii: Sfântul Nicolae, Sfântul Vasile, Sfântul Ioan Gură de Aur și ceilalți sfinți mari ai creștinătății.

În cartea Facerii se spune că omul este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu (Facere 1, 26-27), nu a dobitoacelor (cum țin morțiș unii învățați). Proorocul Moise apare în fața lui Faraon ca un Dumnezeu (Ieșire 7, 1). În cartea Psalmilor este scris: „Sunteți dumnezei, toți sunteți fiii Celui de sus, iar voi ca niște oameni muriți și cădeți ca oricare dintre stăpânitori!” (Psalmul 81, 6-7). De aici se vede limpede că prin obârșia sa, prin demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu, și prin menirea sa, omul este un mic dumnezeu, chipul lui Dumnezeu, chip slăbit, întunecat și căzut prin păcătuire.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, P. F. Părinte Teoctist, E. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1988;

2. Didahia sau Învățătura celor 12 Apostoli, cap. IX, în Scrierile Părinţilor Apostolici, în colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, nr. 1, Editura I.B.M.B.O.R., 1979;

3. Filocalia românească sau culegere din Scrierile Sfinţilor Părinţi, care arată cum se poate omul curăţii, lumina şi desăvârşii, vol. 5, Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti, Simeon Metafrasul, Parafrază la Macarie Egipteanul, Editura I.B.M.B.O.R., București, 2003;

4. Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Editura Apologeticum, 2006;

5. Molitfelnic, Editura I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 2002;

6. Triod, Editura I.B.M.B.O.R., București, 1974;

7. ANDRUȚOS, Hristou, Simbolica, ediția a II-a, Editura Anastasia, Bucureşti, 2003;

8. ANTONIE, Arhiepiscop de Golânsk și Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul Isihiei, Editura Bunavestire, Bacău, 2003;

9. AVVA DOROTEI, Învăţături şi scrisori de suflet folositoare, Editura Bunavestire, Bacău, 1997;

10. AVVA EVAGRIE PONTICUL, În lupta cu gândurile. Despre cele opt gânduri ale răutății și replici împotriva lor, traducere Pr. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2006

BAȘTOVOI, Savatie, Omul - chip al lui Dumnezeu și chip al animalului, prelegere în format electronic;

11. BEL, Pr. Prof. Dr. Valer, Misiunea Bisericii în lumea contemporană - Premise teologice, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2004;

12. BRANIȘTE, Pr. Prof. Dr. Ene și Prof. Ecaterina, Dicționar Enciclopedic de Cunoștințe Religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001;

13. BRANIȘTE, Pr. Prof. Dr. Ene, Posturile ȋn cursurile anului bisericesc, ȋn „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 1-2, 1964;

14. BRANIȘTE, Pr. Prof. Ene, Posturile în cursul anului bisericesc, în „Biserica Ortodoxa Romană”, an. LXXXII, nr.1-2/1964;

15. Bria, Pr. Ion, Tratat de teologie dogmatică și ecumenică, Editura România creștină, București, 1999;

16. CABASILA, Nicolae, Despre viața în Hristos, traducere de Pr. Prof. T. Bodogae, Editura Deisis, Sibiu, 1946;

17. CHIȚESCU, Prof. Nicolae, Despre îndumnezeirea credincioșilor. De ce nu primesc romano-catolici această învățătură, în „Biserica Ortodoxă Română”, an. LVI, 1938, nr. 11 - 12, București;

18. CIUBOTEA, Prea Fericitul Daniel, Foame şi sete după Dumnezeu, Editura „Basilica” a Patriarhiei Române Bucureşti, 2008;

19. CORNIȚESCU, Pr. Prof. Dr. Emilian, Sensul postului după Sfânta Scriptură, în revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 4-6/1991;

20. CRĂCIUNAȘ, Ierod. Magistr. Irineu, Îndrumătorul duhovnicesc şi ucenicul după Sfinţii Părinţi, VIII (1956), nr. 9-10;

Preview document

Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 1
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 2
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 3
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 4
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 5
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 6
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 7
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 8
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 9
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 10
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 11
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 12
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 13
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 14
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 15
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 16
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 17
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 18
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 19
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 20
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 21
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 22
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 23
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 24
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 25
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 26
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 27
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 28
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 29
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 30
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 31
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 32
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 33
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 34
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 35
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 36
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 37
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 38
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 39
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 40
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 41
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 42
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 43
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 44
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 45
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 46
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 47
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 48
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 49
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 50
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 51
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 52
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 53
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 54
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 55
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 56
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 57
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 58
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 59
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 60
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 61
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 62
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 63
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 64
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 65
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 66
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 67
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 68
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 69
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 70
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 71
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 72
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 73
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 74
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 75
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 76
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 77
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 78
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 79
Postul în lumina predicii de pe munte - Pagina 80

Conținut arhivă zip

  • Postul in lumina predicii de pe munte.docx

Alții au mai descărcat și

Apostolatul social ca parte integrantă a slujirii bisericii

Creştinismul e religie de sus, e un dar dumnezeiesc. În creştinism se descoperă deplinătatea dumnezeieştei iubiri, Dumnezeu iubitor,...

Relația dintre Botez și Înviere în Viața Credinciosului după Epistola către Romani

INTRODUCERE Dacă Biserica şi-a putut dezvolta de timpuriu o gândire teologică sistematică, aceasta li se datorează în primul rând celor...

Aspectul religios - moral al cultului divin ortodox

Introducere Afirmaţiile mesajului creştin trebuie să prezinte propoziţii certe, nu ipoteze sau opinii personale. Ele pot avea un astfel de statut...

Preotia si Viata Bisericeasca a Credinciosilor

Despre „ Teologia Pastorală” s-a scris şi se va mai scrie mult. Primind ca temă de „Disertaţie”, „Preocupările de Teologie Pastorală în paginile...

Predica de pe munte - fericirile

Introducere Prima scriere a Noului Testament este Evanghelia după Matei. Este cea dintâi Evanghelie în ordine cronologică, după cum arată şi...

Pacea - obiectiv al misiunii Bisericii Ortodoxe Române

INTRODUCERE Una dintre marile probleme ale lumii contemporane este pacea. De rezolvarea ei depinde progresul material şi spiritual al umanităţii,...

Postul - Timp al Pocaintei

Postul, ca mijloc de despătimire, merge mână în mână cu rugăciunea. Cele două mijloace se sprijină unul pe altul şi se intercondiţionează. De aceea...

Schimbarea la fata

Introducere Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Hristos este paradigma teologică a îndumnezeirii şi desăvârşirii noastre. Ea este cheia de boltă a...

Te-ar putea interesa și

Predica de pe munte - fericirile

Introducere Prima scriere a Noului Testament este Evanghelia după Matei. Este cea dintâi Evanghelie în ordine cronologică, după cum arată şi...

Etape de Analiza a Metodei Istorico-Critica

Etape de analiza a metodei istorico-critica 1. Delimitarea textului: Evanghelia dupa Matei Capitolul 7, versetele:13 si 14. 2.Situarea textului:...

Introducere în Noul Testament

Sfânta Scriptură este calea de transmitere a revelaţiei compusă din Vechiul Testament şi Noul Testament. Sfânta Scriptură fiind inspirată de...

Evanghelii

Introducere A. Necesitatea studiului Evangheliilor 1. Evangheliile prezintă persoana Fiului lui Dumnezeu, întruparea, viaţa, lucrarea,...

Ai nevoie de altceva?