Preoția După Rânduiala lui Melchisedec în Tâlcuirile Sfinților Părinți

INTRODUCERE

Apostolii, ca şi preoţii asociaţi lor, preiau misiunea pe care Iisus şi-a asumat-o când a zis: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru că m-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, m-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propăvăduiesc robilor de război eliberarea, orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi şi să vestesc anul de îndurare al Domnului" (Luca 4, 18). Apostolii vor fi trimişi şi ei în lume, în istorie să propovăduiască aceeaşi Evanghelie, să îi ajute pe fii credinţei să treacă noul Iordan (botezul) şi să adauge peste ei bogăţiile nemăsurate ale Împărăţiei Cerurilor.

Sfanta Evanghelie precizează: "Duceţi-vă în toată lumea şi propăvăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit. Cine nu va crede va fi osândit. Iată semnele care-i vor însoţi pe cei care vor crede: în numele Meu vor scoate draci, în limbi noi vor grăi; vor lua în mâini şerpi şi chiar de vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste cei bolnavi şi aceştia se vor face sănătoşi". (Marcu 16, 15-18).

Astfel, "Preoţia creştină prelungeşte în istorie preoţia lui Iisus Hristos cea după rânduiala lui Melchisedec făcându-i pe oameni să guste Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, după extraordinara expresie a autorului epistolei către evrei (6, 5). Preoţia creştină nu aduce jertfe lui Dumnezeu pe altare de piatră, cum făceau Aaron şi urmaşii săi, ci coboară de la Dumnezeu, din împărăţia păcii Noului Salem, pâinea vieţii veşnice şi vinul cel nou al ospăţului de nuntă. Canaanul istoric nu era decât umbra noului Canaan, a noului Ierusalim".

Preoţia legii vechi nu a făcut decât doar să întreţină vie aşteptarea, flacăra cea vie a credinţei avraamice, ferită astfel de ispitele idolatriei. Preoţia veşnică cea adevărată a fost preînchipuită de Melchisedec, de cei trimişi de Moise să vestească poporului bogăţiile pământului celui făgăduit de care tocmai erau aproape, de către toţi proorocii legii celei vechi. Doar Hristos a deschis cu adevărat uşile Împărăţiei cerurilor, făcând să se reverse peste lume, puterile viitorului veac, vinul şi pâinea ospăţului de nuntă, odihna cea adevărată' şi fără sfârşit a Noului Salem.

Vedem că, "preoţia, ca sfântă slujire, este aleasă şi înaltă atât prin temeiul său dumnezeiesc, cât şi prin lucrarea ei apostolească. Preoţia este slujirea aleasă şi înaltă din pricina temeiului ei dumnezeiesc, fiindcă acest temei este Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a devenit Mare Arhiereu, fiind un arhiereu din Dumnezeu "după rânduiala lui Melchisedec" (Ev. 8, 12) şi Care a stat în ceruri de-a dreapta Tronului slavei ca liturghisitor al celor sfinte şi al cortului adevăratei mărturii, pe care le-a întemeiat Dumnezeu şi nu omul".

CAPITOLUL I

PREOŢIA CREŞTINĂ POTRIVIT SFINTEI SCRIPTURI

Preoţia este o funcţie şi o misiune sacră, aflată în toate religiile şi toate formele de credinţă religioase de pe pământ. În creştinism, preotul are rolul decisiv în toate momentele şi situaţiile cultului pe care el îl reprezintă atât catre oamenilor cât şi catre puterile divine ale Dumnezeului respectiv. Fără preot nu există rugăciune, jertfă valabilă şi închinare, în faţa Dumnezeului căruia I se aduc acestea. Astfel, "Imnele religioase sau rugăciunile înălţate de poeţi, de filozofi, de şefi de state sau de simpli credincioşi, care nu sunt şi preoţi, nu au eficienţă dacă nu sunt rostite de gura preotului sau oferite de inima lui. Ele sunt şi rămân piese de evlavie personală sau colectivă, dar n-au putere şi nu-şi ating ţinta, fără intervenţia şi lucrarea directă a preotului. Recrutat prin alegere, prin sistemul transmisiunii sacre ereditare, sau după alte criterii, preotul a fost totdeauna necesar vieţii religioase şi spirituale a oamenilor" .

Evlavia omenească căuta şi va căuta permanent pe preot. Pe preot în genere, dar cu predispozitie pe preotul de înaltă ţinută duhovnicească şi înţelept. Astfel de preoţi acumuleaza evlavia credincioşilor şi sunt chiar ei înşişi creatori şi propovaduitori de evlavie. Numele multor dintre ei a rămas încrustat în cărţile neamurilor pe care ei le-au slujit. Preoţi cu rang inferior sau superior, simpli slujitori sau mari preoţi ori episcopi, au fost şi sunt învăluiţi de multă dragoste şi consideraţie de sufletele si inimile calde ale închinătorilor, ,şi chiar ale statelor în care unii dintre ei au fost şi conducători politici sau au avut rol pe lângă aceştia,,ca la egipteni, daci, romani, etc. Numai astfel, "Dragostea aceasta se explică prin convingerea că preotul are nu numai rolul de a prezenta lui Dumnezeu ofrandele, ci şi de a aduce binecuvântări de sus către oameni; mai mult: preotul e acela prin care divinitatea transmite credincioşilor binefacerile sale materiale sau spirituale, instrucţiunile sale particulare sau generale şi răspunsurile date prin oracole sau revelaţii. Se ştie cum oracolele, la cei vechi, erau dirijate şi controlate de preoţi".