Raportul dintre cosmogonia mozaică și cosmogonia popoarelor antice

I.a. Superioritatea concepţiei mozaice despre lume fata de cele păgâne.

Una dintre problemele fundamentale ale tuturor religiilor şi ale tuturor sistemelor de gândire, este aceea a felului cum a luat naştere universul, în general, şi pământul, în special. Iar cărţile sfinte ale tuturor popoarelor au încercat sã dea o explicaţie pe măsura intelegerii lor , adecvată mentalităţilor lor.

Cosmogoniile păgâne, încărcate de amănuntele fantastice ale devierilor mitice , nu au putut ajunge decât la soluţii perimate, pe când învăţătura biblica despre creaţie este libera de oricare din scăderile de care sunt pline celelalte cosmogonii vechi.1

Superioritatea şi unicitatea cosmogoniei mozaice în raport cu cele păgâne a fost multă vreme ceva de la sine înţeles pentru toţi gânditorii. Acest lucru s-a evidenţiat şi mai bine prin căderea în materialism a acestor cosmogonii (păgâne) : astfel în religia chineză omul este văzut ca „o floare a naturii”, religia indiană a negat realitatea naturii, iar în materie a văzut ceva rău. „Umanismul” Eladei ridică pe om la nivelul zeilor, dar coboară pe aceştia din urmă la mizeria instinctelor omenesti.2

I. b. Concepţii raţionaliste.

Progresele istoriei popoarelor orientale şi descoperirile arheologice din Mesopotamia,

Fenicia şi Egipt, au schimbat datele problemei. Cercetătorii au găsit o serie de probleme note comune între referatul biblic al creaţiei şi credinţele vechilor popoare orientale. Aceste note comune au fost puse şi pe seama teoriei împrumuturilor făcute de popoarele mai noi de la cele mai vechi.3

Plecând de la faptul că civilizaţia egipteană şi cea sumero-acadiană erau în floare la anul 3000 i.d.Hr. şi cea babiloniană pe la anul 2000 i.d.Hr., iar Moise a trăit pe la 1500-1400 i.d.Hr., urmează, conform acestor concepţii, că el n-a făcut decât să prelucreze numeroasele legendei orientale. Astfel s-ar putea explica originea primei părţi a Pentateuhului fără să facem apel la intervenţia vreunei fiinţe divine.4

În a doua jumătate a secolului al XIX- lea , învăţatul francez Lenormant , în scrierea sa

„Les origines de l’histoire d’apres la Bible et les traditiones des peuples orientaux” , susţine că primele capitole ale cărţii „Facerea” au fost scrise de mai mulţi autori , pe baza vechilor tradiţii moştenite de evrei de la strămoşii lor caldeeni (Avraam a plecat din Caldeea) , tradiţii comune tuturor popoarelor semitice. Cu toate că acestea au fost modificate sub forma monoteismului mozaic , mai păstrează urme din domeniul miturilor.

Cercetările mai noi şi obiective au arătat că teza lui Lenormant nu poate sta în picioare şi că străvechea istorie biblică nu provine din Babilon. Autorul sfânt nu a fost sub înrâurirea miturilor păgâne , iar presupusele elemente mitologice din Hexameron pot fi reduse la anumite expuneri poetice populare.6

Chiar dacă în anumite locuri există note de asemănare cu tradiţiile păgăne , istoria biblică este în contradicţie evidentă cu spiritul acestor tradiţii , lipsind total comunitatea de idei. Scriitorul sfânt nu a avut nevoie de mituri pentru alcătuirea referatului său , el primind adevărul prin descoperire dumnezeiască.7

În ceea ce priveşte vechile tradiţii moştenite de la babilonieni , este foarte firesc să aibă legende comune dată fiind originea comună. Nu este exclusă nici folosirea unor documente mai vechi de ordin istoric , ex : Moise vorbeşte de Avraam şi de evenimentele istorice contemporane acestuia în cap. 14 , şi nici întrebuinţarea unor legende orale , găsite la popoarele în stare patriarhală.8

În ceea ce priveşte urmele miturilor găsite în cosmogonia lui Moise , nu trebuie să uitam că limba ebraică are termeni asemănători , uneori identici cu cei ai celorlalte popoare semite , însă sensul lor de este multe ori deosebit , cu mult superior şi spiritualizat.9