Reînființarea Mitropoliei Transilvaniei - Mitropolitul Andrei Șaguna

INTRODUCERE

Divizarea lumii transilvane în 1701 a generat o seama de probleme ce se vor alătura celor deja existente aici. Din acest motiv nu vor putea înţelege modul în care reacţionează romanii daca nu ne vor arunca o scurta privire în trecutul acestei lumi, atât cel social cat şi cel confesional.

Întâlnim o serie de particularităţi pentru Transilvania anilor de după cucerirea austriaca: cele doua lumi, protestanta şi catolica se acceptau una pe cealaltă. Perioada tributului de sânge trecuse şi singurul mod în care se mai putea asigura o reprezentare minima dorita de austrieci în Transilvania era prin convertirea “vechilor schismatici”. Acum este perioada în care catolicismul aflat în ofensiva şi încerca unirea rutenilor, a copţilor, sau a altor biserici necalcedoniene. Curtea vieneza va recunoaşte drepturile celor trei naţiuni precum şi cele patru religii recepte (catolica, luterana, calvina şi unitariana). Ortodocşii rămân în aceeaşi postura de toleraţi. Contrareforma aduce şi metode noi de convingere şi o parte a clerului romanesc împreuna cu Mitropolitul Atanasie vor trece la uniaţie în 1701, acesta din urma devenind episcop unit. Din acest moment dispare mitropolia romanesca din Transilvania în locul ei apărând o episcopie unita. Timp de jumătate de secol aici nu a mai existat nici o forma de administraţie superioara a Bisericii Ortodoxe, destinele ei legându-se de cele ale ortodocşilor sârbi. Pana în 1761vor avea loc o serie de mişcări şi de conflicte în interiorul societăţii transilvane, culminând cu răscoala lui Sofronie de la Cioara şi cu intervenţia brutala a lui Adolf Bukow. Pentru a mai linişti acesta stare conflictuala va fi refăcuta episcopia ortodoxa, dar având la conducere episcopi sârbi. Primul dintre ei va fi Dionisie Novacovici. Episcopia va fi pusa sub jurisdicţia mitropolitului de Carloviţ şi va rămâne sub jurisdicţia acestuia pana la crearea în 1864 Mitropoliei Transilvaniei cu reşedinţa la Sibiu. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, după mişcarea Supplexului, ultimul episcop sârb moare 1796, episcopia rămânând vacantă timp de 15 ani. Nu întâmplător amintesc de aceasta perioada pentru ca treburile cultice în primul rând suferă o perturbarea importanta: nimeni afara de episcop nu poate sa hirotonească în treptele superioare ale clerului (diaconi, preoţi, episcopi), nu exista un reprezentant al clerului din acea zona în sinodul mitropolitan de care jurisdicţional aparţin, deci o serie de probleme şi de aspecte vor ieşi din discuţie doar pentru ca nu are cine sa le pună, apoi diverse interese locale vor prima în fata interesului general al Bisericii. Lista cu lucru de mai mica importanta poate continua chiar pana consideraţia simbolica a episcopului ortodox de reprezentant al păstoriţilor săi în fata autorităţii austriecilor, consideraţie pe care Şaguna o va transforma intr-o vie misiune.

Următorul pas important în acesta scurta incursiune prin istoria lumii transilvane de spiritualitate ortodoxa e numirea unui episcop de naţionalitate romana în scaunul episcopal de la Sibiu, în persoana lui Vasile Moga (1810-1846).

Daca pana acum am prezentat cadru cu spaţiul şi tipurile pe care le-a trăit pana la perioada pe care o avem în vedere ar trebui sa spunem câteva lucruri şi despre unul dintre cei mai importanţi eroi ai sfertului de veac de care ne ocupam: episcopul şi apoi mitropolitul (din 1864) Bisericii Ortodoxe Romane din Transilvania, Andrei Şaguna. Născut în familia negustorului Naum Şaguna în 1809 la 1 ianuarie, el este al treilea copil al familiei acestuia. Părinţii săi se vor desparţi la puţîn timp după naşterea lui iar mama lui , Anastasia se va întoarce la Miskolţ. Despre tatăl sau nu se va mai cunoaşte nimic după 1814 când se va converti la catolicism pentru ca familia sa să poată beneficia de ajutorul Bisericii Romano-Catolice. Copii vor învăţa la şcoala grecească de aici şi vor fi instruiţi tot aici în religia ortodoxa. În 1823 va merge la Pesta unde va locui cu familia Grabovszky şi va urma gimnaziul catolic. El va înainta o cerere pentru a-şi păstra credinţa strămoşească şi după ce va fi obligat sa urmeze timp de şase săptămâni un curs de teologie romano-catolică şi de istorie bisericească i se va aproba cererea la 2 septembrie 1828. În anul următor se va înscrie la facultatea de filosofie şi drept din Pesta iar după absolvirea ei va hotărî sa intre în clerul ortodox , mel însuşi spunând de nenumărate ori ca de s-ar fi născut de o suta de ori de o suta de ori ar fi devenit preot.