Relația dintre Botez și Înviere în Viața Credinciosului după Epistola către Romani

INTRODUCERE

Dacă Biserica şi-a putut dezvolta de timpuriu o gândire teologică sistematică, aceasta li se datorează în primul rând celor paisprezece epistole pe care le avem de la Sfântul Apostol Pavel şi care, după cele patru evanghelii, alcătuiesc partea cea mai de seamă a Noului Testament. E sigur că Sfântul Apostol Pavel nu a cultivat genul epistolar ca atare, cu intenţia adică de a crea o operă literară, asemenea multor scriitori ai antichităţii. El şi-a alcătuit scrisorile în mod absolut circumstanţial, sub presiunea unor situaţii sau evenimente care cereau din parte-i o intervenţie urgentă în una sau alta din comunităţile creştine întemeiate.

Una din Epistolele care pe mine m-a impresionat cel mai mult, a fost Epistola către Romani, acesta fiind și motivul pentru care am ales să tratez și să o aprofundez în această lucrare. Întrucât întinderea lucrării nu îmi permite dezvoltarea amplă a învățăturilor cuprinse în această epistolă, am ales să tratez și să aprofundez învățătura referitoare la Taina Sfântului Botez și Învierea Lui Hristos, ce se desprinde din ea.

În cele ce urmează voi prezenta atât aspecte legate de cele două mistere ortodoxe luate individual, cât și relația și strânsa legătură dintre ele, așa cum ne este ea prezentată de Sfântul Apostol Pavel. În cuprinsul lucrări mă voi folosi și de alte scrieri ale Sfântului Apostol, tocmai pentru a reliefa și înțelege mai bine învățătura prezentată, dar și de alte scrieri, îndeosebi ale Sfinților Clement Alexandrinul, Ambrozie al Mediolanului și ale Sfântului Ioan Gură de Aur, care are scrise niște omilii la Epistola către Romani.

În primul capitol al lucrării voi trata învățătura creștin ortodoxă cu privire la Taina Sfântului Botez, evidențiind atât aspecte care țin de domeniul dogmatici și liturgicii, cât și textele vechi-testamntare și nou-testamentare, interpretate în lumina Sfinților Părinți, care constituie un fundament al învățăturii Bisericii Ortodoxe.

În cel de-al doilea capitol voi trata tema morții și Învierii lui Hristos ca expresie a iubirii supreme a lui Dumnezeu pentru noi, scoțând în evidență unicitatea acestui eveniment, starea de păcătoșenie a omenirii și necesitatea răscumpărării, precum și darurile ce izvorăsc din ea și anume, vindecarea, sfințenia și nu în ultimul rând începutul și garanția învierii noastre – restaurarea omului și a întregii creații.

În cel de-al treilea capitol voi prezenta relația dintre cele două mijloace prin care omul moare păcatului – Taina Sfântului Botez – și, ca fii ai lui Dumnezeu, încorporați, integrați în Biserică, pentru ca mai apoi să învie și să renască împreună cu Hristos prin Taina Învierii.

Trebuie să menționez că Epistola către Romani este singura epistolă care prezintă într-un mod clar și concis relația dintre Botez și Înviere, învățătura care reiese din paginile acestei scrieri fiind de o foarte mare importanță pentru întreaga teologie.

CAPITOLUL I: SFÂNTA TAINĂ A BOTEZULUI – ÎNCEPUTUL VIEȚII ÎN HRISTOS

1. Taina Botezului - Aspecte liturgice, dogmatice și canonice

Cel mai mare dar pe care-l are omul de la Dumnezeu este viaţa. Scopul vieţii omului este preamărirea lui Dumnezeu şi fericirea întru Domnul, vremelnică pe pământ dar eternă în ceruri. Omul, prin neascultare, a căzut în păcat, iar plata păcatului este moartea. Dumnezeu, din iubirea neasemănată pentru făpturile Sale, L-a trimis pe Fiul Său să-l mântuiască pe om din robia păcatului şi să-l împace cu Dumnezeu.

Scopul vieţii este deci mântuirea, aceasta dobândindu-se în împărăţia cerurilor. Împărăţia lui Dumnezeu, în Evanghelie, e Biserica: luptătoare şi triumfătoare, iar Botezul este uşa prin care se intră în Biserică. Fără el nu există mântuire. Prin el se intră nu numai în societatea creştinilor de pe pământ, ci şi în comunitatea cerească a celor aleşi.

Părintele Ioan Bria spune: „Botezul este o taină de o mare bogăţie, aşa cum arată multiple date în Noul Testament. El se dă nu numai pentru iertarea păcatului strămoşesc şi numai copiilor. Botezul este şi experienţa personală a Cincizecimii, deoarece cel nou botezat intră acum în adunarea văzută a Bisericii, alăturându-se celor ce s-au sfinţit în Ierusalim. De aceea, condiţia esenţială a Botezului este mărturisirea păcatelor şi afirmarea personală a Simbolului de credinţă :«Eu cred.» «Eu cred.» trebuie repetat şi la primirea Tainei Împărtăşaniei, care e nedespărţită de botez” .

Prezenţa Duhului Sfânt în creştinul botezat este de o valoare incomparabilă. Aceasta este asigurarea fermă că cel botezat va fi cu Hristos în veci: „Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” (Galateni 3, 27). Îmbrăcarea în Hristos este însă o experienţă conştientă, activă. „Numai morţii nu simt când sunt îmbrăcaţi” . Creştinul botezat nu este un corp inert, un cadavru. De aceea simţirea harului este un semn autentic al naşterii din nou începută la Botez. Creştinul este uns, consacrat, ca ostaş al lui Hristos, al cărui nume este înscris în Cartea vieţii.