Sfânta Liturghie

Licență
8/10 (1 vot)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 88 în total
Cuvinte : 28532
Mărime: 124.15KB (arhivat)
Cost: 13 puncte
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: gh. stefanel

Extras din document

PRELIMINARII

Biserica este viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o prin păcat şi pe care Hristos ne-o dăruieşte în Duhul Sfânt, este prezenţa în această lume a Împărăţiei lui Dumnezeu. Cultul divin, ansamblul slujbelor Bisericii, reprezintă intrarea noastră în această Împărăţie, împărtăşirea concretă în Duhul Sfânt de viaţa cea nouă în Hristos, de dreptatea, pacea şi bucuria în Duhul Sfânt ce caracterizează Împărăţia lui Dumnezeu (Romani 14, 17). Cultul divin este însăşi viaţa Bisericii iar centrul cultului ortodox este Sfânta Liturghie, numită de Sfântul Dionisie Areopagitul “Taina Tainelor” deoarece ea încununează tot ceea ce s-a dat prin celelalte slujbe şi uneşte cel mai deplin pe fiecare credincios şi pe toţi în Dumnezeul cel Unul şi infinit în iubire desăvârşind comuniunea cu Dumnezeu.

"Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Fiindcă de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, moartea Domnului o vestiţi până când El va veni" (1 Cor. 11, 24-26).

Urmând poruncii Mântuitorului: "aceasta să faceţi întru pomenirea Mea!", creştinii s-au adunat încă de la începutul Bisericii, în zi deDuminică, într-un anumit loc, să comemoreze învierea Domnului şi să celebreze a doua Sa venire, săvârşind Taina Euharistiei, instituită de El însuşi. În Epistola lui Barnaba, scrisă la sfârşitul secolului I, se spune: "De aceea, sărbătorim cu bucurie ziua a opta, după sâmbătă, în care Hristos a înviat şi, după ce S-a arătat, S-a înălţat la ceruri" , iar Învăţătura celor doisprezece Apostoli îndeamnă: "Când vă adunaţi în duminica Domnului, frângeţi pâinea şi mulţumiţi, după ce mai întâi v-aţi mărturisit păcatele voastre, ca jertfa voastră să fie curată".

Sfantul Iustin Martirul, pe la anul 150, ne oferă in prima sa Apologie descrierea Liturghiei euharistice astfel: "Hrana aceasta se numeşte la noi euharistie. Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel ce crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim acestea ca pe o pâine comună şi nici ca pe o băutură comună: ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, S-a întrupat şi a avut în vederea mântuirii noastre şi trup şi sânge, tot astfel şi hrana transformată în euharistie prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta prin care se hrănesc sângele şi trupurile noastre prin schimbare.

Facand o scurta analiza istorica, observam ca sfinţii apostoli au păstrat cu sfinţenie cele primite de la Mântuitorul, dar ei au adăugat şi forme noi, crescute din cele vechi, cerute de progresul şi dezvoltarea tinerei Biserici. Ca şi Sf. Apostoli, membrii primei comunităţi creştine, recrutaţi aproape numai dintre iudei, păstrează la început deprinderile de cult cu care veneau din vechea lor religie. Cultul acestei perioade a istoriei Bisericii creştine este un cult mixt, iudeo-creştin. Primii creştini îndeplinesc, pe de o parte, obligaţiile cultului iudaic de la templu, unde ei se adună în foişorul lui Solomon, la ceasurile obişnuite de rugăciune ale iudeilor, pe de altă parte, însă, ei participă şi la anumite adunări liturgice de cult, specific creştine, deosebite de cele din templu: „Şi erau în fiecare zi cu stăruinţă şi într-un cuget în templu şi frângând pâine prin case şi primeau hrană cu bucurie şi cu inimă nevinovată, lăudând pe Dumnezeu” (F.Ap. 2, 42-47).

În aceste adunări elementul principal era frângerea pâinii, adică Sfânta Euharistie, care constituie centrul cultului celui nou, la care se adaugă rugăciunea şi lauda lui Dumnezeu, citirile din cărţile sfinte (1 Tes. 5, 27; Col. 4, 16), predica şi cântările religioase (Ef. 5, 19). Cu ele erau unite agapele (1 Cor. 11, 20-22), colectele pentru săraci (1 Cor. 16, 1-2) şi manifestările haris-melor (1 Cor. 14).

Sfânta Liturghie, Taina lui Hristos şi Taina Bisericii, descoperă adunarea credincioşilor ca fiind Biserică, Trupul lui Hristos. Prin „a se aduna în Biserică” (I Corinteni 11, 18), Sfântul Pavel înţelege alcătuirea unei adunări a membrilor Bisericii dintr-o anumită zonă cu scopul de a releva Biserica prin slujirea Sfintei Liturghii. Liturghia ne uneşte în Biserică făcându-ne părtaşi Împărăţiei lui Dumnezeu, este manifestarea şi realizarea Bisericii.

De aceea, in studiul de fata, voi prezenta importanta teologia si pastoral-misionara a Sfintei Liturghii, pornind de la insemnatatea pe care o are in general cultul pentru viata religioasa, subliniind apoi semnificatia Sfintei Liturghii in cultul divin, teologia momentelor mai importante din Sfanta Liturghie, pentru ca in final sa accentuez valoarea pastoral-misionara a Sfineti Liturghii si importanta ei pentru viata Bisericii si a credinciosilor.

Preview document

Sfânta Liturghie - Pagina 1
Sfânta Liturghie - Pagina 2
Sfânta Liturghie - Pagina 3
Sfânta Liturghie - Pagina 4
Sfânta Liturghie - Pagina 5
Sfânta Liturghie - Pagina 6
Sfânta Liturghie - Pagina 7
Sfânta Liturghie - Pagina 8
Sfânta Liturghie - Pagina 9
Sfânta Liturghie - Pagina 10
Sfânta Liturghie - Pagina 11
Sfânta Liturghie - Pagina 12
Sfânta Liturghie - Pagina 13
Sfânta Liturghie - Pagina 14
Sfânta Liturghie - Pagina 15
Sfânta Liturghie - Pagina 16
Sfânta Liturghie - Pagina 17
Sfânta Liturghie - Pagina 18
Sfânta Liturghie - Pagina 19
Sfânta Liturghie - Pagina 20
Sfânta Liturghie - Pagina 21
Sfânta Liturghie - Pagina 22
Sfânta Liturghie - Pagina 23
Sfânta Liturghie - Pagina 24
Sfânta Liturghie - Pagina 25
Sfânta Liturghie - Pagina 26
Sfânta Liturghie - Pagina 27
Sfânta Liturghie - Pagina 28
Sfânta Liturghie - Pagina 29
Sfânta Liturghie - Pagina 30
Sfânta Liturghie - Pagina 31
Sfânta Liturghie - Pagina 32
Sfânta Liturghie - Pagina 33
Sfânta Liturghie - Pagina 34
Sfânta Liturghie - Pagina 35
Sfânta Liturghie - Pagina 36
Sfânta Liturghie - Pagina 37
Sfânta Liturghie - Pagina 38
Sfânta Liturghie - Pagina 39
Sfânta Liturghie - Pagina 40
Sfânta Liturghie - Pagina 41
Sfânta Liturghie - Pagina 42
Sfânta Liturghie - Pagina 43
Sfânta Liturghie - Pagina 44
Sfânta Liturghie - Pagina 45
Sfânta Liturghie - Pagina 46
Sfânta Liturghie - Pagina 47
Sfânta Liturghie - Pagina 48
Sfânta Liturghie - Pagina 49
Sfânta Liturghie - Pagina 50
Sfânta Liturghie - Pagina 51
Sfânta Liturghie - Pagina 52
Sfânta Liturghie - Pagina 53
Sfânta Liturghie - Pagina 54
Sfânta Liturghie - Pagina 55
Sfânta Liturghie - Pagina 56
Sfânta Liturghie - Pagina 57
Sfânta Liturghie - Pagina 58
Sfânta Liturghie - Pagina 59
Sfânta Liturghie - Pagina 60
Sfânta Liturghie - Pagina 61
Sfânta Liturghie - Pagina 62
Sfânta Liturghie - Pagina 63
Sfânta Liturghie - Pagina 64
Sfânta Liturghie - Pagina 65
Sfânta Liturghie - Pagina 66
Sfânta Liturghie - Pagina 67
Sfânta Liturghie - Pagina 68
Sfânta Liturghie - Pagina 69
Sfânta Liturghie - Pagina 70
Sfânta Liturghie - Pagina 71
Sfânta Liturghie - Pagina 72
Sfânta Liturghie - Pagina 73
Sfânta Liturghie - Pagina 74
Sfânta Liturghie - Pagina 75
Sfânta Liturghie - Pagina 76
Sfânta Liturghie - Pagina 77
Sfânta Liturghie - Pagina 78
Sfânta Liturghie - Pagina 79
Sfânta Liturghie - Pagina 80
Sfânta Liturghie - Pagina 81
Sfânta Liturghie - Pagina 82
Sfânta Liturghie - Pagina 83
Sfânta Liturghie - Pagina 84
Sfânta Liturghie - Pagina 85
Sfânta Liturghie - Pagina 86
Sfânta Liturghie - Pagina 87
Sfânta Liturghie - Pagina 88

Conținut arhivă zip

  • Sfanta Liturghie.docx

Alții au mai descărcat și

Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii

INTRODUCERE Prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a Domnului Iisus Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată...

Terminologia trinitară și relevanța ei în opera Părintelui Dumitru Stăniloae

Preliminarii A rânduit Dumnezeu ca şi Biserica şi Teologia noastră să fie slujite de mari personalităţi, cunoscute în întreaga lume creştină nu...

Lucrarea Duhului Sfânt în Evanghelia după Ioan

INTRODUCERE În zilele noastre se recunoaşte tot mai mult adevărul că relaţia intimă dintre Sfântul Duh şi Biserică e o trăsătură caracteristică...

Viziunea patristică despre Sfintele Taine și șansa împăcării omului cu Dumnezeu

INTRODUCERE "Sfintele Taine sunt lucrări sfinte, instituite de Dumnezeu întrupat, prin care, în Biserică, într-o formă văzută, se împărtăşeşte...

Euharistia - taina unirii cu Hristos

Introducere Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos şi încredinţate Sfintei Sale Biserici, prin care celor ce le...

Biserica și rolul ei în viața creștinilor

Introducere Biserica este instituția divino-umană, corabia care-i poartă pe oameni pe valurile învolburate ale vieții pentru a-i duce la limanul...

Individualitate, comuniune și unicitate în taina Sfintei Împărtășanii

Introducere Sfintele Taine Euharistice, Spovedania și Împărtășania sunt cele două Sfinte Taine care ne țin în permanentă legătură cu Hristos și...

Despre Sfântul Duh la Părinții Capadocieni

Introducere Sfântul Duh, Sfinţitorul şi Domnul-de-viaţă-făcătorul, este a treia persoană a Sfintei Treimi. El este consubstanţial, adică de...

Te-ar putea interesa și

Sfânta și dumnezeiasca Liturghie - izvor de formare duhovnicească

INTRODUCERE „Cine ne-a împins la îndeletniciri strivitoare, fără folos, care silesc îndoiala să înghețe?“ Marea apostazie ar fi mai degrabă să te...

Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii

INTRODUCERE Prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a Domnului Iisus Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată...

Sfanta Liturghie - Imparatia Cerului pe Pamant

Introducere „Voi, cei vătămaţi de stricăciune, copiii pământului, veniţi cu gânduri şi simţăminte curate la Sf. Liturghie şi luaţi de aici cele...

Liturghie și Slujire Socială

Preliminarii Omul este creat de Dumnezeu pentru a trăi în comuniune cu comunitatea din care face parte, pentru că omul – deşi cade în păcat singur...

Preotia si Viata Bisericeasca a Credinciosilor

Despre „ Teologia Pastorală” s-a scris şi se va mai scrie mult. Primind ca temă de „Disertaţie”, „Preocupările de Teologie Pastorală în paginile...

Statutul Laicilor în Biserică

Introducere: Viaţa bisericească nu poate fi concepută fără laici. Biserica este formată din cler şi credincioşi. Aşa cum fără episcop nu poate...

Sfânta Liturghie

Liturghia euharistică este o călătorie a Bisericii în dimensiunea împărăţiei Este o ascendenţă sublimă şi misterică a oamenilor spre Dumnezeu, spre...

Sfânta Liturghie - istoric, rânduială, explicare

Sfântul Simeon al Tesalonicului spunea despre Sf. Liturghie că: “este o încununare a slujbelor serviciului divin public deaorece în cadrul ei ni se...

Ai nevoie de altceva?