Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii

Licență
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Religie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 158 în total
Cuvinte : 60012
Mărime: 286.68KB (arhivat)
Publicat de: Stefanel G.
Puncte necesare: 14
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Gh. Stefanel

Extras din licență

INTRODUCERE

Prin Sfânta Liturghie se realizează cea mai vie legătură duhovnicească a Domnului Iisus Hristos cu Biserica Sa, cea mai bogată comunicare şi, totodată, cea mai intensă comuniune dintre El şi Trupul Său tainic. În timpul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii preotul se împărtăşeşte cu Trupul şi Sângele Domnului, „pentru iertarea păcatelor şi viaţă de veci", iar strana cântă această confirmare credincioşilor: „Trupul lui Hristos primiţi, şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi". De aceea, suntem chemaţi ca „toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Deci, Sfânta Liturghie este însăşi viaţa Bisericii în legătura ei vie cu Hristos Domnul, Care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului" (Matei 28, 20).

Sfânta Liturghie confirmă prezenţa iubitoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Hristos în viaţa Bisericii. Hristos Domnul este prezent în toată lumea, dar în modul cel mai intens este prezent acolo unde e chemat mai des şi iubit mai mult, adică în Biserica Sa, mai ales în Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie a Bisericii Sale, „pe care a câştigat-o cu Însuşi Sângele Său" (Fapte 20, 28). În Sfânta Liturghie se mulţumeşte lui Dumnezeu „pentru binefacerile pe care le ştim şi pe care nu le ştim, pentru binefacerile Sale cele arătate şi cele nearătate ce ni s-au făcut nouă". Roadele Sfintei Liturghii pentru viaţa creştinilor sunt nenumărate, fiind exprimate chiar în rugăciunile care se rostesc: trezirea (sau trezvia) sufletului, iertarea păcatelor, împărtăşirea cu Sfântul Duh, primirea Împărăţiei cerurilor, indraznirea către Dumnezeu (Rugăciunea după sfinţirea Darurilor). De asemenea, „sfinţirea sufletelor şi trupurilor, tămăduirea sufletului şi a trupului, izgonirea a tot potrivnicului, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteştilor puteri..." (Rugăciunea întâi de mulţumire, după Dumnezeiasca Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare), „spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie" (Rugăciunea a patra de mulţumire a Sfântului Chiril al Alexandriei).

Sfânta Liturghie, aşa cum apare în spiritualitatea ortodoxă, cuprinde în rugăciunile sale viii şi morţii, pe cei prezenţi şi pe cei ce nu pot participa la ea din motive întemeiate, ea cuprinde Biserică întreagă de la o margine la alta a pământului şi întregul univers. Ea se săvârşeşte pentru sănătatea şi mântuirea oamenilor, pentru imbelsugarea roadelor pământului şi pentru vremuri paşnice fiindcă prin ea se arată iubirea atotmilostiva şi atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu.

În Tradiţia şi spiritualitatea ortodoxă, Sfânta Liturghie este centrul cultului divin, al teologiei creatine şi al misiunii Bisericii. în cadrul Sfintei Liturghii se realizează Biserica însăşi: Adunare - Euharistie - Biserică, prin conlucrarea permanentă şi eficientă dintre poporul lui Dumnezeu şi preot în sinaxa Bisericii. În jurul Sfintei Liturghii polarizează toate Tainele Bisericii, cele Şapte Laude şi multe dintre ierurgiile bisericeşti. De aceea, potrivit spiritualităţii ortodoxe, toată viaţa creştinilor izvorăşte şi gravitează în jurul Sfintei Liturghii. În această Taină a Bisericii se realizează unirea reală şi deplină dintre credincioşi şi Dumnezeu, precum şi între credincioşi laolaltă. Pentru creştinul ortodox, participarea la Sfânta Liturghie înseamnă participarea neîntreruptă la o permanentă sărbătoare în viaţa sa. Tocmai de aceea şi Părinţii Bisericii au considerat locaşul Bisericii drept o Liturghie cântată în piatră sau în lemn. Nu întâmplător, spaţiul Bisericii a fost numit de multe ori, sugestiv, „cerul pe pământ". În plus, fastul liturgic, armonia imnelor, lumina şi căldura spirituală a icoanelor, parfumul tămâiei, prezenţa tainică a Sfinţilor şi a îngerilor în Sfânta Liturghie reprezintă universul spiritual în care se realizează marea simfonie teologică dintre Dumnezeu, om şi cosmos. De altfel, în evlavia şi conştiinţa credincioşilor, Sfânta Liturghie este sinteza densă şi profundă a credinţei şi spiritualităţii.

Dacă am fi întrebaţi care este cel mai mare tezaur al credinţei noastre ortodoxe, am răspunde că este Sfânta Liturghie, pentru că ea cuprinde şi rezumă toată teologia şi viaţa Bisericii. Încă din perioada creştinismului primar, neofiţii sau iluminaţii, devenind creştini, cunoşteau această mare Taină a credinţei în Sfânta Liturghie. Tot aici, aceştia creşteau, se hrăneau şi se desăvârşeau în Tainele credinţei ortodoxe. Evlavia creştinilor din Biserică veche se baza pe faptul că în Liturghie şi Biserică, Hristos înnoieşte şi transfigurează toate realităţile şi lucrurile. De fiecare dată când intrăm în Biserică avem credinja că trecem dincolo de spaţiul şi timpul acestei lumi. În Biserică descoperim o altă mâncare (Euharistia), o altă vedere (icoană), un alt cuvânt (Cuvântul lui Dumnezeu), o altă cântare (imnurile religioase) şi o altă lume (Împărăţia lui Dumnezeu).

În perioada modernă, unii contemporani au remarcat şi au vorbit şi despre o criză liturgică pe care ar traversa-o şi Biserica Ortodoxă. Teologia ortodoxă, marcată de influenţe teologiei apusene, a afectat în unele părţi şi viaţa liturgică a Bisericii. În alţi termini, ar fi vorba despre reducerea elementului mirean, care în unele cazuri devine doar un spectator pasiv. Relativizarea comuniunii ecleziale nu duce decât la o slăbire a conlucrării dintre preot şi credincioşi, conlucrare care este însă din ce în ce mai necesară.

Ca urmare a acestei crize, teologii ortodocşi moderni au încercat să refacă legătura liturgică dintre slujitor şi credincioşi pe baza unei reevaluări a ecleziologiei comuniunii, prin consolidarea dialogului liturgic dintre preot şi credincioşi, dar şi pentru realizarea unităţii spirituale în Euharistie.

În acest context, trebuie să ne întrebăm cum se poate reconsidera poziţia şi slujirea în Biserică şi cum trebuie transformaţi credincioşii, din elemente pasive şi decorative ale Bisericii, în elemente active, dinamice, pentru o colaborare liturgicii eficientă între poporul lui Dumnezeu şi slujitorii săi, ca rod şi expresie a spiritualităţii ortodoxe.

CAPITOLUL I

GENERALITĂŢI PRIVIND ISTORIA LITURGHIEI

I. 1. Istoria Sfintei Liturghii în primele veacuri

Instituirea Sfintei Liturghii

Cunoaştem faptul că centrul activităţii de răscumpărare a Mântuitorului Iisus Hristos îl constituie patimile şi moartea Sa pe Cruce, urmate de Înviere. Jertfă de pe Golgota este reactualizată permanent în Sfânta Liturghie, dar nu este doar o aducere aminte, ci şi o sinteză liturgică a întregii lucrări săvârşită de Hristos.

Mântuitorul Hristos, în convorbirea cu samarineanca de la fântâna lui Iacob, subliniază un principiu fundamental al cultului: închinarea în duh şi adevăr (In. IV, 23-24), adică cinstirea lui Dumnezeu în curăţia inimii, din care trebuie să izvorască formele externe ale cultului. Acest principiu trebuia să deosebească, în chip fundamental, cultul cel nou instituit de celelalte culte păgâne şi cel iudaic, care puneau mai mult accent pe riturile şi formele externe decât pe fondul lăuntric, adică simţirea religioasă, evlavia adevărată.

Mântuitorul anunţă Jertfa cea Nouă cu mult timp înainte de Patimile Sale, chiar în predica ţinută mulţimii după săvârşirea înmulţirii pâinilor în pustie: „Eu sunt Pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer. Cine mănâncă din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu" (În.VI, 51). Instituirea cultului creştin şi, în mod deosebit, a Sfintei Euharistii o face Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de taină, atunci când oficiază un ritual pascal iudaic împreună cu ucenicii Săi: „Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu. Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, că acesta este sângele Meu, al Legii celei Noi care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor."(Mt.XXVI, 26-28; Mt.XIV, 22-24; Lc.XXII, 19-20; 1 Cor.XI, 23-25).

Preview document

Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 1
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 2
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 3
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 4
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 5
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 6
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 7
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 8
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 9
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 10
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 11
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 12
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 13
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 14
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 15
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 16
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 17
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 18
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 19
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 20
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 21
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 22
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 23
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 24
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 25
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 26
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 27
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 28
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 29
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 30
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 31
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 32
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 33
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 34
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 35
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 36
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 37
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 38
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 39
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 40
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 41
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 42
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 43
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 44
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 45
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 46
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 47
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 48
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 49
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 50
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 51
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 52
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 53
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 54
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 55
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 56
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 57
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 58
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 59
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 60
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 61
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 62
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 63
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 64
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 65
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 66
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 67
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 68
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 69
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 70
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 71
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 72
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 73
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 74
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 75
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 76
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 77
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 78
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 79
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 80
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 81
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 82
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 83
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 84
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 85
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 86
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 87
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 88
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 89
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 90
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 91
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 92
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 93
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 94
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 95
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 96
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 97
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 98
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 99
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 100
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 101
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 102
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 103
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 104
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 105
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 106
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 107
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 108
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 109
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 110
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 111
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 112
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 113
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 114
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 115
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 116
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 117
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 118
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 119
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 120
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 121
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 122
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 123
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 124
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 125
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 126
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 127
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 128
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 129
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 130
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 131
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 132
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 133
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 134
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 135
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 136
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 137
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 138
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 139
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 140
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 141
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 142
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 143
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 144
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 145
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 146
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 147
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 148
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 149
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 150
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 151
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 152
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 153
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 154
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 155
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 156
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 157
Sfânta Liturghie - Taina Comuniunii - Pagina 158

Conținut arhivă zip

  • Sfanta Liturghie - Taina Comuniunii.docx

Alții au mai descărcat și

Viziunea patristică despre Sfintele Taine și șansa împăcării omului cu Dumnezeu

INTRODUCERE "Sfintele Taine sunt lucrări sfinte, instituite de Dumnezeu întrupat, prin care, în Biserică, într-o formă văzută, se împărtăşeşte...

Sfânta Liturghie

PRELIMINARII Biserica este viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o prin păcat şi pe care Hristos...

Biserica și rolul ei în viața creștinilor

Introducere Biserica este instituția divino-umană, corabia care-i poartă pe oameni pe valurile învolburate ale vieții pentru a-i duce la limanul...

Paisianismul - curent de reînnoire spirituală

Introducere În această lucrare de licenţă mi-am propus să arăt valoarea rugăciunii lui Iisus, felul cum este ea percepută de cuviosul Paisie...

Individualitate, comuniune și unicitate în taina Sfintei Împărtășanii

Introducere Sfintele Taine Euharistice, Spovedania și Împărtășania sunt cele două Sfinte Taine care ne țin în permanentă legătură cu Hristos și...

Învățătura sfantului Grigorie Palama despre energiile necreate - disputa palamită

I. INTRODUCERE Cu toate că Sfântul Grigorie a trăit în secolul al XlV-lea, el are încă multe de spus vremurilor noastre, întrucât, așa cum știm,...

Dimensiunea Catehumenală a Filocaliei

INTRODUCERE Scrierile filocalice vor rămâne, indiferent de timpul care va trece, un nesecat izvor de apă vie. Toți cei care gustă din el vor...

Concepția Ortodoxă Despre Duhul Sfânt

Preliminarii Credinţa în Dumnezeu – Sfânta Treime constituie învăţătura fundamentală şi specifică a Bisericii Creştine. Sfânta Treime este cea...

Te-ar putea interesa și

Sfânta și dumnezeiasca Liturghie - izvor de formare duhovnicească

INTRODUCERE „Cine ne-a împins la îndeletniciri strivitoare, fără folos, care silesc îndoiala să înghețe?“ Marea apostazie ar fi mai degrabă să te...

Cântarea în comun și rolul ei în educarea spirituală a credincioșilor

CAPITOLUL I I. Importanța temei și rolul cântării în comun în educarea spirituală a credincioșilor. I.1.Motivarea personală a alegerii temei....

Sensul Eshatologic al Creației

Introducere Motivaţia alegerii temei Sensul eshatologic al creaţiei ca teză de doctorat provine din profunda convingere că teologia ortodoxă se...

Euharistia - Hrana nemuririi

Tainele sunt porţi ale harului şi ale Împărăţiei lui Dumnezeu. O Taină este totdeauna „un eveniment în Biserică, prin Biserică şi pentru Biserică....

Sfânta Liturghie

PRELIMINARII Biserica este viaţa cea adevărată în comuniune cu izvorul vieţii, Dumnezeu, pe care omul a pierdut-o prin păcat şi pe care Hristos...

Euharistia - taina unirii cu Hristos

Introducere Sfintele Taine sunt lucrări văzute, instituite de Mântuitorul Hristos şi încredinţate Sfintei Sale Biserici, prin care celor ce le...

Biserica și preoția, din punct de vedere ortodox

Introducere Legătura firească, naturală dintre slujire și preoție, așa cum este arătată în cuvântul revelat al Sfintei Scripturi, este importantă...

Comuniunea în Ortodoxie

INTRODUCERE Înainte de tratarea capitolelor, despre diferitele forme ale comuniunii vom spune câteva cuvinte despre comuniune în general. Noţiunea...

Ai nevoie de altceva?