Sfântul Iustin Martirul și filozoful - opera apologetică

Introducere

Prin lucrarea de faţă am urmărit aprofundarea cunoştinţelor despre Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, crescut în tradiţia şi cultura păgână, dar primind o aleasă formaţie spirituală.

Sf. Iustin înnobilează grupul apologeţilor sec. II. cu sufletul lui profund religios şi drept, el a căutat adevărul prin toate sistemele filosofice, nereuşind să-l găsească decât în creştinism, creştinismul a devenit pentru el singura filosofie sigură şi utilă.

Biserica Ortodoxă Română îl pomeneşte pe 01 iunie, pe Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, acesta pentru viaţa lui curată şi fără prihană, ajungând la fapta bună cea desăvârşită, şi ajungând plin de toată înţelepciunea, şi dumnezeiască şi omenească, a lăsat pentru toţi credincioşii scrieri pline de toată înţelepciunea şi folosul care dau mare cunoştinţă celor ce le citesc.

Lucrarea este structurată în patru capitole principale aşa cum se poate vedea din cuprins.

În capitolul de debut am prezentat viaţa şi opera Sfântului, doctrina şi convertirea acestuia la creştinism, după lungul său periplu, dominat de dorinţa cunoaşterii lui Dumnezeu.

Lucrările lui Iustin sunt numeroase şi de o importanţă excepţională, despre unele vorbeşte el însuşi sau Sf. Irineu, despre cele mai multe relatează, cu extrase, Eusebiu şi Ieronim.

Filosofia a primit accepţiuni diferite din partea teologiei, de-a lungul secolelor, de la extrema considerare a ei drept o iluzie supărătoare a cunoştinţei adevărate şi până la reprezentarea acesteia ca o ştiinţă indispensabilă creativităţii teologice.

Din partea filosofiei a existat pericolul manifestat asupra gândirii creştine prin încercarea directă de uzurpare.

Viaţa şi scrierile Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful reprezintă o mărturie în favoarea conlucrării deosebite existente între cele două ştiinţe, religia şi filosofia, el reprezentând, alături de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibraţi gânditori creştini ai primelor veacuri.

În următorul capitol am aprofundat studiul asupra filiosofiei creştine, pentru care Sfântul Iustin este considerat întemeietorul, el ne arată prin filosofia lui că în acest sistem filosofic există o lacună pe care spiritul lui pătrunzător o întrevăzu încă de timpuriu: „Şi stând destulă vreme la el, dacă am văzut că nu mi se mai spunea nimic despre Dumnezeu (căci nici el, de altfel, nu ştia prea mult lucruri, zicând că o asemenea învăţătură nici nu este necesară), l-am schimbat pe acesta...."

Tot aici am prezentat condiţiile primirii Tainei Euharistiei şi onoarea martirilor, aşa cum ni le prezintă nouă, Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, astfel Împărtăşirea nu era efectuată oricum, pentru primirea acesteia fiind necesară îndeplinirea anumitor condiţii: „Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel care crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate şi care a trecut prin baia

Introducere

iertării păcatelor şi a renaşterii, trăind mai departe aşa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim aceasta ca pe o pâine comună şi nici ca pe o băutură comună; ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru S-a întrupat şi a avut în vederea mântuirii noastre trup şi sânge, tot astfel şi hrana transformată în Euharistie, prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta, din care se hrănesc sângele şi trupurile noastre prin schimbare, am fost învăţaţi că este atât trupul, cât şi sângele Acelui Iisus întrupat“ .

Sfântul Iustin a fost unul dintre apărătorii cei mai devotaţi ai credinţei creştine, trimiţând două apologii, una a fost adresată împăratului Antonin, iar cealaltă senatului roman.

În cea de-a doua Apologie, Sfântul Iustin argumentează că un creştin nu ar putea să înfrunte moartea cu atât curaj dacă nu ar fi cu adevărat cinstit, creştinii erau acuzaţi în acel timp de comportamente odioase, cultul mai ales fiind înţeles cu totul greşit, de aceea, Sfântul Iustin se ridică împotriva judecăţii nedrepte şi spune următoarele: „Eu însumi, pe când mă găseam împărtăşind învăţăturile lui Platon, auzind de modul în care creştinii erau defăimaţi şi văzându-i că sunt fără teamă în faţa morţii şi în faţa tuturor acelora pe care oamenii le socotesc înfricoşătoare, am înţeles că este cu neputinţă ca ei să trăiască în răutate şi pofta plăcerilor. Ce om dedat plăcerilor sau desfrâului care socoteşte un lucru bun să se hrănească din cărnurile omeneşti ar fi în stare să îmbrăţişeze moartea ca să se lipsească de bunurile lui şi nu ar căuta cu tot dinadinsu să se bucure de viaţa prezentă şi să se sustragă magistraţilor, decât să se expună morţii, denunţându-se pe sine însuşi? Ei au condamnat la moarte pe mai mulţi dintre ai noştri, bazaţi pe calomniile răspândite împotriva noastră şi au supus la chinuri pe servitorii noştri, pe copii şi pe femei, şi, prin chinuri înspăimântătoare, i-au silit să ne impute aceste crime faimoase, pe care, de altfel, ei le săvârşesc pe faţă.“

În continuare am prezentat structurile religioase şi filosofice ale vremii sale, astfel, filosofia medievala Johan Huizinga scria, cu temei si dreptate in cartea sa Amurgul evului mediu: "Se poate spune ca simbolismul a fost rasuflarea vie a gandirii medievale. Obiceiul de a vedea toate lucruri1e in relatia lor simbolica si in raportul lor cu vesnicia a mentinut, in lumea ideilor, o straIucire in culori sterse si o varietate cu limite vagi. Cand functia simbolizanta fie ca lipseste, fie ca devine pur mecanica, atunci maretul edificiu al dependentelor voite de Dumnezeu devine o necropola"!.

În concluzie, Sfântul Iustin este una dintre figurile cele mai interesante şi originale în galeria autorilor creştini ai secolului al Il-lea. El e cel mai mare, cel mai original şi mai atrăgător dintre apologeţii acestui secol, atât prin viaţa sa plină de zbucium sufletesc şi de evenimente, cât şi prin opera sa scrisă, una dintre cele mai bogate din vremea lui.

Cap. 1. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful

1.1.Viaţa şi opera Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful

Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful s-a născut către anul 114 în Sichem, un vechi oraş al Samariei, din părinţi greci păgâni, a trăit pe vremea împăraţilor Antonin cel Pios (138-161) şi Marcus Aurelius (161-180), şi s-a numit "filosof" fiindcă din copilărie s-a osârduit cu studiul filosofiei păgâne, iar mai apoi cu cel al filosofiei Adevărului, învăţătura lui Hristos.

În jurul vârstei de 30 de ani Iustin a primit sfântul botez (între anii 133 şi 137) şi apoi a deschis o şcoală de filosofie creştină, mergând la Roma în anul 155, a dat împăratului Antonin o apologie în scris împotriva rătăcirii idolilor, şi dezvinovăţitoare pentru credinţa în Hristos, cu care pe una, adică credinţa creştinilor, o adeverea şi o întărea, iar pe cealaltă, adică înşelăciunea idolească, o supunea cu dovediri din Scripturi.

Mai târziu, în anul 161, puţin după urcarea pe tron a împăratului Marcus Aurelius, el a scris o a doua Apologie, adresată de aceasta dată Senatului Roman, el era mistuit de nevoia de adevăr, aşa cum el însuşi ne spune în Prologul "Dialogului cu iudeul Trifon", este îndemnat de un bătrân necunoscut, pe malul mării, să-i citească pe profeţi, ceea ce-i aduce convertirea la creştinism, "singura filosofie sigură şi folositoare".

Sfântul Iustin este una dintre figurile cele mai interesante şi originale în galeria autorilor creştini ai secolului al Il-lea. El e cel mai mare, cel mai original şi mai atrăgător dintre apologeţii acestui secol, atât prin viaţa sa plină de zbucium sufletesc şi de evenimente, cât şi prin opera sa scrisă, una dintre cele mai bogate din vremea lui.