Simbolismul liturgic și relația lui cu Sfânta Scriptură

I. INTRODUCERE. Simbolismul liturgic. Generalități

Cultul creștin, prin frumusețea si varietatea lui, este o adevărată capodoperă, este „cerul pe pământ”. Cultul ortodox are o valoare nemăsurată, întrucât face posibilă unirea omului cu Dumnezeu. „Prin formele de cult Dumnezeu e adus în fața credincioșilor, și prin harul divin care se revarsă in sufletele lor prin aceleași rânduieli de cult, omul e ridicat la Dumnezeu”

Omul, ca ființă religioasă, își manifestă dragostea fața de Dumnezeu, Creatorul și Binefăcătorul său și tinde mereu spre realizarea comuniunii cu El prin acte de cult. „Totalitatea formelor, a actelor religioase și a ceremoniilor fixate, stabilite și consfințite de Biserică, menite să pună pe om în legătură cu Dumnezeu, formează cultul divin” .

Cinstirea lui Dumnezeu prin acte de cult este, mai întâi de toate, o consecință firească și necesară a sentimentului religios. În însăși ființa omenească se naște, în raport cu Dumnezeu, o pornire lăuntrică de a-I aduce cinstire, laudă și mulțumire, și de a cere ajutorul Său. Sentimentul religios se manifestă, astfel, sub forma conștiinței superiorității și perfecțiunii infinite a lui Dumnezeu, în contrast cu slăbiciunea noastră, din care rezultă dependența noastră față de El, manifestată prin diferite forme de cinstire.

O caracteristică aparte a cultului creștin ortodox, care-l distinge în mod deosebit de cultele celorlalte confesiuni creștine, o constituie conținutul teologic pe care îl descoperă, precum și bogatele semnificații simbolice și eshatologice ale actelor sale. Cultul creștin ortodox conține și împărtășește prin imnele, rugăciunile și riturile liturgice o mare bogăție de idei și adevăruri de credință exprimate într-o formă simplă, accesibilă tuturor. „Cultul divin este, astfel, o chemare la epifanie, la o revelație , rânduielile și actele sale având și semnificație mistico-simbolică.

Termenul de simbolism vine de la grecescul σύμβoλoν, τo care se traduce prin semn, element prin care o idee abstractă devine intuitivă prin reprezentare, și poate fi mai exact înțeleasă.

Prin simbol liturgic înțelegem „orice formă de cult prin care, în virtutea unor analogii, se sugerează sau se închipuie o idee religioasă, o învățătură de credință, un fapt din istoria mântuirii sau ceva din cele neperceptibile. Prin simboluri se înțeleg cuvinte, gesturi și materii sensibile, care nu numai semnifică, ci și cuprind în chip neînțeles anumite realități spirituale. „Simbolurile sunt niște învelișuri care acoperă mai mult sau mai puțin rațiunile tainelor”.

Sensul primar al simbolului liturgic nu este acela de „a figura”, de „a reprezenta” (ceea ce presupune absența celui reprezentat ), ci acela de a revela și de a ne face să participăm la ceea ce el descoperă. Între simbol și realitatea simbolizată nu este o asemănare, ci o comuniune. Simbolul este o manifestare a unei realități care, în condițiile date, nu se poate descoperi decât prin simbol.

Simbolul, care în grecește înseamnă a reuni, a ține împreună, reunește două realități, empirică sau vizibilă și spirituală sau nevăzută, „nu logic (aceasta semnifică ceva), nici analogic (aceasta reprezintă ceva), nici după o relație cauzală (aceasta este cauza aceleia), ci „epifanic”(de la grecescul a descoperi). O realitate descoperă pe alta, (și aceasta este capital), numai în măsura în care simbolul însuși atinge realitatea spirituală și este capabil de a o întrupa.”

În Biserica Ortodoxă „toate lucrurile au natură dublă, și spirituală și materială. Partea materială a lucrurilor este accesibilă nemijlocit simțurilor noastre, iar ceea ce este de ordin spiritual ni se arată cu ajutorul simbolicii, de aceea simbolica are un rol foarte important în Biserică.” Studierea și cunoașterea simbolicii este o necesitate pentru fiecare credincios, întrucât fiecare credincios are nevoie să cunoască acea lume aparte pe care o reprezintă Biserica și tot ceea ce se petrece în ea.