Spiritualitatea Hotararilor Sinodului VII Ecumenic

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Aceasta licenta trateaza Spiritualitatea Hotararilor Sinodului VII Ecumenic.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 73 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domenii: Religie, Crestinism

Cuprins

INTRODUCERE 3
I.CONCEPTUL DE SPIRITUALITATE 7
I.1 Definirea termenului de spiritualitate 7
I.2. Urcuşul duhovnicesc 10
II. SPIRITUALITATEA ORTODOXĂ ÎN PRIMELE III SECOLE 27
II.1. Reprezentarea simbolică sau alegorică a domnului Iisus Hristos
şi a unor scene sfinte 27
II.2. Reprezentările portretistice ale Mântuitorului Iisus Hristos şi ale unor
persoane din Vechiul Testament şi Noul Testament 31
II.3. Primele icoane ale lui Iisus Hristos şi ale Fecioarei Maria 32
III.SPIRITUALITATEA ORTODOXĂ ÎN SECOLUL AL VIII- LEA 40
III.1. Sinodul al VII- lea Ecumenic 40
III.2. Canoanele sinodului ecumenic 46
IV.FUNDAMENTAREA DOGMATIC ŞI SCRIPTURISTICĂ A PICTĂRII ŞI
CINSTIRII ICOANELOR 59
IV.1. Vechiul Testament şi prefigurarea cinstirii icoanelor 59
IV.2. Legitimitatea cinstirii icoanelor în Noul Testament 60
IV.3. Argumentării teologice pentru cinstirea sfintelor icoane 61
CONCLUZII 68
BIBLIOGRAFIE 71

Extras din document

INTRODUCERE

Se observă în perioada postmodernă o serioasă reîntoarcere a preocupărilor spirituale, dacă în veacul al XIX-lean şi în bună parte din veacul al XX se ducea o luptă crâncenă, declarată, împotriva abordării religioase a vieţii, la începutul mileniului al III-lea, preocupările religioase au revenit în actualitate.

În spatele termenului de „ spiritualitate” se ascund, din nefericire, o infinitate de concepţii diferite, uneori chiar contradictorii, multe dintre ele neavând de a face cu spiritualitatea creştină.

“Icoana este una dintre cele mai mari descoperiri ale secolului XX” , spune Uspenski. A fost redescoperită pe parcursul secolului nostru, secol care avea să dezvăluie lumii orori nemaivăzute până atunci. Tocmai acum, în această perioadă icoana a apărut nu numai ca un suprem tezaur al artei omeneşti, dar s-a redescoperit şi ca fereastră deschisă spre veşnicie, ca un miracol al credinţei şi ca o ultimă săgeată aruncată de om în inima misterului divin, cum spune Paul Evdokimov.

“Nici pus estetică, nici pur spirituală, frumuseţea icoanei e interioară şi are izvorul în modelul ei. Această frumuseţe scapă simplului estetician, căci descoperirea esenţei profunde a icoanei trebuie să primească Lumina, care este Dumnezeu însuşi, ca să perceapă cu privirea curăţită de patimi, lumina taborică transfigurând materia” (M. Quenot).

“Icoana – reprezentând imaginea – alături de cuvânt a constituit dintotdeauna una din formele fundamentale ale autoreprezentării şi comunicării umane” Asemeni evreilor, creştinii au refuzat imaginile cu subiect religios în primele două secole ale erei noastre.

“Datorită Revelaţiei dumnezeieşti, precum şi grijii patriarhilor şi a profeţilor Vechiul Testament, poporul iudeu era obişnuit cu spiritualitatea unui Dumnezeu invizibil, care nu are nevoie neapărat pentru a fi adorat, de forme concrete sau vizibile”

“Cinstirea sfintelor icoane are un loc deosebit în istoria vieţii creştine şi a Bisericii. Ea nu este o inovaţie a Noului Testament, fiind chipul şi umbra celor cereşti şi viitoare (Evrei 8, 5), dar în aşa fel încât să nu fie atinsă porunca a II-a din Decalog”

Porunca a II-a a Decalogului interzice cu desăvârşire cultul idolatric aduc zeilor păgâni, “Să nu-ţi faci chip cioplit”, spune această poruncă, “nici asemănarea vreunui lucru din câte sunt sus în cer, jos pe pământ, sau în apă, sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti” (Ieş. XX, 4-5; Deut. V, 5-9).

Porunca a II-a din Decalog este amintită şi de istoricul evreu Iosif Flaviu (95 d. Hr.) “Este contra Legii, spune el, de a avea în temple icoane sau tablouri, sau orice reprezentare de fiinţe vii”. Prevederile legicii iudaice referitoare la interzicerea cultului idolatric al zeilor sunt atestate şi de isotricul roman Tacit (120 d. Hr.) “Iudeii nu pun nici un fel de statui pentru a lăuda pe regii lor, nici pentru a onora pe cezari”

Referitor la confuzia politeist-teocratică între divinitate, împărat şi imaginea imperială, creştinii “devin martiri”. Menţionez aici dialogul dintre legatul Bassus şi Soldatul Dasius, martirizat la 20 noiembrie 304, în garnizoana danubiană Durostorum:

“ Legatul Bassus a zis: Roagă-te imaginilor stăpânilor noştri împăraţi, care ne asigură pacea, ne dau leafa şi poartă de grijă în fiecare zi cu iubire de oameni, de tot binele nostru.

Fericitul martir Dasius a zis: “eu ţi-am spus şi-ţi spun că sunt creştin şi nu mă închin împăratului pănâmtesc, ci Împăratului ceresc şi primesc darul Lui, trăiesc din harul Lui şi mă îmbogăţesc din negrăita Lui iubire de oameni”.

Legatul Bassus a zis: “Roagă-te Dasius la sfintele imagini ale împăraţilor noştri pe care le adoră şi la care se închină chiar şi neamurile barbare”.

Fericitul martir Dasius a zis: “Eu mărturisesc că sunt creştin şi nu mă supus nimănui altuia decât unuia curatului şi veşnicului Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ”.

Refuzând să sacrifice idolilor şi să tămâieze imaginile imperiale, Dasius le răstoarnă la pământ şi este decapitat după ce “şi-a întărit fruntea cu semnul Sfintei Cruci şi al lui Hristos, cu a cărui putere s-a luptat cu vitejie împotriva tiranului”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Spiritualitatea Hotararilor Sinodului VII Ecumenic.doc