Toleranta si Intoleranta Religioasa in Romania Actuala

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Aceasta licenta trateaza Toleranta si Intoleranta Religioasa in Romania Actuala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 4 fisiere doc, ppt de 185 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Nicu Gavriluta , Bordeanu Alina-Mariana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, o poti descarca. Ai nevoie de doar 10 puncte.

Domeniu: Religie

Cuprins

Introducere 2
Capitolul 1. Religia şi rolul ei în societate 5
1.1. Originea şi esenţa religiei 5
1.2. Metoda de studiu 7
1.3. Cauzele sociale ale apariţiei religiei 12
1.4. Rolul şi funcţiile sociale ale religiei 13
1.5. Religia şi procesul social, “modernizarea religiei” 19
1.6. Puterea integratoare a doctrinei 20
1.7. Puterea integratoare a pietăţii 21
1.8. Diferenţiere socială şi religie 23
Capitolul 2. Toleranţa şi intoleranţa religioasă 25
2.1. Toleranţa 25
2.2. Intoleranţa 27
2.3. Ghetou-ul - formă de intoleranţă religioasă 30
2.4. Toleranţa ca ”modus vivendi” 32
2.5. Toleranţa religioasă 33
2.6. Noua Lege a Cultelor odată cu intrarea României în U.E. 36
Capitolul 3. Educaţia religioasă 51
3.1. Toleranţă şi intoleranţă – atribute ale educaţiei religioase 51
3.2. Manifestarea fenomenului religios în şcoli 54
3.3. Propuneri pentru MECT referitoare la educaţia religioasă în şcoli 58
3.4. Măsuri educaţionale în sprijinul toleranţei religioase 62
Capitolul 4. Identitate, minoritate, multiculturalism 66
4.1. Identitate religioasă şi integrare socială 66
4.2. Biserica ortodoxă şi societatea actuală 69
4.3. Minorităţile religioase 73
4.4. Toleranţa şi politicile multiculturale 75
4.5. Minorităţile religioase din România 84
4.6. Problemele minorităţilor naţionale 85
Capitolul 5. Componenţa etnico-religioasă a conflictelor 91
5.1. Formarea identităţii religioase 91
5.2. Conflictul etnico-religios 93
5.3. Factorii care stimulează conflictele 95
5.4. Rezolvarea conflictelor de natură etnico-religioasă 96
Capitolul 6. Analiza interviurilor 98
Concluzii 106
Bibliografie 110
Anexe

Extras din document

Introducere

Religia joacă azi un rol important, iar una din caracteristicile interesante o constituie procesul de religificare a conflictului. Este cazul conflictelor ce izbucnesc fără ca religia să constituie un motiv evident (cazul Bosniei, sau chiar al conflictului Israelo-palestinian). „Forţele beligerante” sunt iniţial de natură seculară, iar apoi, pe măsură ce conflictul evoluează, aspectele religioase capătă, prin implicare, o importanţă din ce în ce mai sporită. Acest proces are însă fundament în faptul că, în multe cazuri, mobilizarea religioasă constituie un mod de apărare a identităţii ameninţate, iar aceste cazuri au fost evidente în special după sfârşitul Războiului Rece, când, mai întâi, ideologia socialistă, şi apoi cea naţionalistă au eşuat. Fenomenul a avut loc datorită nevoii de dezvoltare a unei baze care să constituie apărarea unei identităţi ameninţate. Pe de altă parte, religia constituie un mod prin care anumite comunităţi se reformează spiritual, pentru a putea contracara sentimentul de vină sau ruşine.

Multe conflicte au la bază credinţe, dar cele mai multe rezultă din ciocnirea aspectelor religio-politice ale comunităţilor aflate în conflict şi asocierea lor cu politicile guvernamentale. Religiile „militante” cu un „prozelitism agresiv” îşi educă aderenţii în spiritul urii sau adversităţii faţă de tot ceea ce constituie „lumea exterioară”. Adepţii acelor religii pot recurge relativ simplu la violenţa armată pentru a-şi atinge obiectivele politice, culturale şi economice. Chiar şi creştinismul a cunoscut – şi cunoaşte încă – momente de reacţie violentă în relaţiile inter-comunitare sau cu aderenţii altor religii (croaţii catolici – sârbii ortodocşi). De aceea, nu putem considera religia în ansamblul său ca un factor de inhibare a acţiunilor violente în disputele confesionale şi politice. Ordinea internă şi internaţională trebuie să se raporteze la lege şi instituţii, la aranjamente, negocieri, compromisuri, pe căi raţionale.

În afara spaţiului euro-atlantic, totuşi, subzistă: regimuri teocratice (Iran) sau conduse după „legea islamică” (în Asia şi Africa); fenomene de intoleranţă religioasă şi de prozelitism agresiv, conflicte şi războaie justificate pe revendicări religioase etc.

Grupuri etno-culturale întregi se individualizează prin apartenenţa la o religie sau alta şi îşi dispută controlul asupra unor „locuri sfinte” (Ierusalimul, de pildă). Liderii spirituali ocupă poziţii influente în societate, îndeosebi acolo unde statul este slab. Sunt şi cazuri când societăţi întregi în curs de modernizare, în anii ‘50-‘70, au recăzut în „tribalism” (în Africa, dar şi în zone din Albania şi Caucaz, Indochina, Asia de sud-est).

De obicei, spaţiile în care fenomenul religios este bine reprezentat (cu elemente de fundamentalism) sunt identice cu cele în care persistă suprapopularea, malnutriţia, subdezvoltarea etc.

Globalizarea şi regionalizarea întâlnesc cele mai încăpăţânate contestări tocmai în aceste zone de intoleranţă, tribalism şi subdezvoltare. Condiţiile favorabile pentru producerea de destabilizări, crize de securitate internaţională, conflicte armate etc. includ, deci, şi elemente de ordin etnico-religios. Factorul religios, manipulat de liderii politici, poate amplifica caracterul devastator al conflictelor etnice, soldate, de multe ori, cu depopulări masive. Toleranţa nu e nici concesie, nici condescendenţă ori indulgenţă, ci este mai ales, o atitudine activa generată de recunoaşterea drepturilor universale ale persoanei umane şi libertăţilor fundamentale ale altora. În nici într-un caz, toleranţa nu poate fi invocată pentru a justifica violarea acestor valori fundamentale. Ea trebuie să fie practicată de către indivizi, grupuri şi state. Însă intoleranţa la părerea altuia arată că nu vrem să auzim pe celalalt, ci vrem sa-i anihilam personalitatea, crezurile, experienţa. Dacă nu toleram, dacă nu admitem părerile sincere ale oamenilor, în care ei cred, nu facem altceva decât să îi oprimăm moral şi afectiv şi să ne arătam nişte torţionari ai spiritului.

Credinţa ortodoxa nu admite lipsa de nobleţe sufletească, mârlănia, datul în barbă la fiecare cuvânt, strâmbătura feţei când ne vedem cu cineva, împunsăturile de prost gust. Nu le admite pentru că nu îi sunt proprii. Toleranţa înseamnă să ştii să vezi pe altul şi să îl accepţi dacă vrea să vorbească sincer cu tine.

Intoleranţa înseamnă să te crezi singurul posesor al întregului adevăr în orice problemă şi să nu vezi, că tocmai iubirea şi comunicarea te fac mult mai încăpător pentru adevăr, că adevărul intră în sufletul tău pe măsură ce vezi mult mai profund pe oameni şi lumea în care trăim.

Concomitent sunt active şi tendinţe religioase de depăşire a adversităţilor dintre popoare şi civilizaţii şi de punere în valoare a acţiunilor ce tind către armonizarea intereselor popoarelor şi statelor şi către eficientizarea cooperării internaţionale.

Se consideră că astfel de demersuri ştiinţifice, având ca obiect factorii etnic şi religios, devin din ce în ce mai necesare, deoarece într-o lume, precum cea contemporană, caracterizată de procesul de globalizare, culturile tind să se extindă şi să exercite influenţe şi asupra altor culturi. În astfel de cazuri se pot naşte resentimente ce conduc la apariţia manifestărilor de intoleranţă, intoleranţă care deseori a fost la originea multor tensiuni şi conflicte. De aceea, credem că este imperios necesar să propunem ca în procesul de educaţie să existe programe inter-disciplinare în care să poată fi explorate rolurile, mijloacele şi fenomenologia generală a religiei.

Este vorba de texte şi tradiţii religioase, mişcări şi personalităţi marcante din aria religiosului, moduri de gestionare a diferitor aspecte conceptuale sau afective, şi învăţăturile sociale şi etice ce se pot desprinde de aici.

Şi mai trebuie să ne amintim că astăzi, majoritatea activităţilor cotidiene se desfăşoară în medii multiculturale, fapt facilitat şi de progresul tehnologic în aria comunicaţiilor şi transporturilor, iar studii precum cel de faţă pot fi puncte de pornire ale unor viitoare demersuri ştiinţifice care pot avea la bază însuşi procesul de învăţământ, unde, datorită diverselor programe de schimb de cadre didactice şi studenţi, există un mediu propice dezvoltării capacităţii de comunicare între indivizi provenind din culturi diverse. Acest fapt ar putea facilita diverse iniţiative ştiinţifice în domeniu, pentru că explorarea culturilor din afara spaţiului lor de manifestare este de cele mai multe ori un demers greoi, iar deseori, tocmai din cauza modului ceva mai dificil de abordare, tinde să nu se bucure de o atenţie sau audienţă sporite.

CAPITOLUL 1. RELIGIA ŞI ROLUL EI ÎN SOCIETATE

1.1. Originea şi esenţa religiei

Religia este un fenomen social istoric, reprezentând un domeniu distinct al vieţii sociale, care se caracterizează prin trăsături specifice, orientări şi tendinţe proprii de evoluţie. Religia cuprinde un complex de dimensiuni, lanţuri şi elemente, precum şi un ansamblu de idei, concepţii, stări de spirit, sentimente, tradiţii, norme morale şi reprezentări, care reflectă în mod denaturat, fals, realitatea, forţele materiale şi sociale înconjurătoare. Religiei îi sunt caracteristice doctrine social-politice, instituţii şi diverse organizaţii cu o anumită ierarhie specifică. Esenţial pentru conţinutul ideologic al tuturor religiilor este credinţa în existenţa unor forţe supranaturale, divine şi adorarea acestor forţe care, chipurile, ar dirija ordinea în natură şi în societate.

Problematica fenomenului religios, locul şi rolul religiilor în viaţa omenirii, dimensiunile influenţei ideologilor religioase nu pot fi înţelese pe deplin fără a studia şi cunoaşte originea şi cauzele apariţiei religiei, esenţa şi conţinutul ei. Acestui scop i-au fost consacrate multe volume, materiale, articole şi studii realizate de filozofi, sociologi şi istorici, de alţi oameni de ştiinţă şi cultură, de teologi, fiecare abordând acest fenomen de pe poziţiile sale filozofice şi ideologice. Dacă ştiinţele sociale, materialismul dialectic şi istoric demonstrează că religia a apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării societăţii şi că a fost creată de oamenii însăşi, teologii şi slujitorii religiei susţin că ea a fost dintotdeauna şi va fi întotdeauna, că religia a fost dată omului de însuşi ,,creatorul suprem", de Dumnezeu, şi, ca atare, ea este de origine divină şi tot ce cuprinde - idei, dogme, ritualuri, norme, tradiţii - este sfânt şi de netăgăduit.

Fisiere in arhiva (4):

  • CUPRINS.doc
  • licenta.doc
  • prezentare.ppt
  • primele foi.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA”, IAŞI Facultatea de Filosofie Secţia Sociologie