Valențele Omiletice ale Operei lui Petru Maior

INTRODUCERE

Prezenta lucrare de licenţă încearcă să scoată la lumină valoarea predicilor apărute sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, sub semnătura lui Petru Maior. Cuvântările vor fi analizate sub aspectul conţinutului, temelor tratate, din punct de vedere omiletic ori retoric.

O atenţie sporită este dedicată volumelor de predici tipărite de Petru Maior

pentru duminicile şi sărbătorile anului. Cartea beneficiază de o amănunţită tratare în mai multe subcapitole, din care amintim: Predica în viziunea lui Maior la duminici şi sărbători, izvoarele predicilor. Sunt analizate, aşa cum vom vedea, diferitele teme abordate: sociale, teologice, Sfintele Taine, ca şi aspectele liturgice, aspectele omiletice, sau valoarea lingvistică a predicilor şi răspândirea lor.

De la început, preotul de la Reghin, Petru Maior, îşi manifestă intenţia de a schimba cuvântul cazanie împrumutat în limba română, cu cel vechi de „predică”. Predicile lui Maior sunt echilibrate, ample, atingând problemele vremii în concordanţă cu învăţătura Evangheliei şi a Bisericii.

Predicile tipărite sunt rezultatul muncii de aproape 25 de ani la amvonul bisericii parohiale din Reghin, de aceea, un subcapitol e dedicat predicii prin cuvânt. Cu valoare de adevăr, atât pentru Petru Maior, cât şi pentru alt contemporan de al său, Samuil Micu, susţinem afirmaţia: preotul (protopopul) greco-catolic, predicator în Bisericile Ortodoxe. Nu doar predicator în Bisericile Ortodoxe, ci şi în Duhul şi tradiţia răsăriteană, fără învăţături catolice în predici, aşa cum vom încerca să demonstrăm în rândurile ce urmează.

I. PETRU MAIOR. REPERE BIOGRAFICE

Petru Maior, marele istoric, filolog şi teolog, vede lumina zilei în anul 1756 laTârgu Mureş, unde tatăl său era protopop . Anii copilăriei lui Petru Maior sunt marcaţi de poziţia de protopop a tatălui său, care era şi jurat asesor al consistoriului din Blaj. Ioan Chindriş spune în Studiu introductiv că:„Mândria de castă a protopopilor i-a dominat viaţa lui Maior făcându-l să refuze demnităţi mai mari, de pildă, aceea de vicar al Haţegului.” Studiază la Căpuşul de Câmpie, Târgu Mureş şi Blaj. Remarcat de episcopul Grigorie Maior, la recomandarea vicarului general Ignatie Daraban, Petru Maior a fost trimis de către episcopul său la Roma să studieze la colegiul „De Propaganda Fide”. Tovarăşi de călătorie şi de studiu îi sunt: Gheorghe Şincai şi Ioachim Pop.

Înainte de plecare, se călugăreşte, deşi nu trecuse prin toate etapele pregătitoare. La Roma studiază 5 ani filosofia şi teologia. La întoarcere rămâne în capitala Imperiului Austriac, la Viena, unde timp de un an de zile studiază Dreptul Canonic la Universitate. Alături îi este prietenul său Gheorghe Şincai. Revenit la Blaj, este numit profesor şi hirotonit preot. „Se cade întâi a şti că Petru Maior, mai-nainte de a se hirotoni preot învăţase filosofia şi teologia în cinci ani la Roma. Întorcându-se de acolo la Beciu, au mai zăbovit un an, în carele au învăţat Pravila ce se zice <ius canonicum>. De acolo, venind în Ardeal, îndată fu rânduit profesor la lotghică, metafisică şi la legile firei, întru care dregătorie patru ani cu atâta nevoinţă au petrecut, cât din shoala lui eşiţi bărbaţi se feaceră floarea românilor şi în clir şi în politie, apoi venind .acasă la Blaj au fost chemat la profesoria canoanelor.”

La o vârstă destul de tânără, după ce părăsise alături de Gheorghe Şincai, cinul monahal, este numit preot paroh în Reghinul Maghiar şi protopop al Gurghiului (1785-1809): „Pentru vârsta lui (aprox.29 de ani) numirea ca protopop, sau arhidiacon, se poate înscrie drept un eveniment în istoria bisericii unite; căci nici un cleric, fie de Roma, fie de Viena, nu ajungea la acea treaptă, decât după câţiva ani de pastoraţie «in cura animaru» (în dieceză la sate)” .

Reghinul, ca oraş, era locuit în partea centrală de saşi, iar marginile, sau suburbiile, de unguri şi români. În zona periferică se găsea o Biserică de lemn construită la 1744, în stil moldovenesc. În interiorul ei va sluji cea mai mare parte a timpului petrecut la Reghin. Credincioşii din Reghinul săsesc alcătuiau o filie a Reghinului Maghiar. În zona săsească locuiau în 1784 aproximativ 30 de familii de români uniţi . În partea centrală a oraşului nu exista nici un locaş de închinare ortodox.